All time top 5

M-am contrazis la sânge cu un amic. Câte pe-aci să nu ne mai vorbim. Urât de tot. De la ce ne-am luat? De la tenis! Da, monşer, de la tenis. Nu ne-am luat doctoratul în tenis, nici eu, nici el. Nu suntem decât pasionaţi înrăiţi de tenis. Poate n-om fi pricepuţi ca CTP ( n-o zic la mişto!), dar punem ceva hormon în pasiunea asta. Pe scurt, amicul, de o seamă cu mine, e absolut convins că de când s-a inventat fileul, în tenis n-a existat nimic care să se compare cu Federer şi Nadal. Nu zic ba, îmi plac amândoi, dar susţinerea amicului îmi pare exagerată. Dintre cei doi l-aş prefera pe Federer, asta deşi Nadal îl bate cu regularitate. Elveţianul are un plus de creativitate, un joc mai variat, în vreme ce spaniolul îmi pare mai degrabă înzestrat cu multă, foarte multă ambiţie.

Totuşi, când vine vorba de clasamente din astea subiective, care vor să stabilească o ierarhie a celor mai cu moţ „din toate timpurile”, cei  doi nu încap în primii cinci, în opinia mea. Subiectivism la greu. De fapt ăsta a şi fost subiectul de dispută. Amicul susţine că un top all time ar fi: 1-Nadal, 2- Federer, 3- Sampras, 4- Năstase ( suntem amândoi patrioţi) , 5- Connors.

La mine clasamentul ar arăta aşa: 1- Borg, 2- Năstase, 3-McEnroe, 4- Lendl, 5- Becker. Pentru mine maşinăria numita Borg nu a fost egalată de nimeni. Oricât au evoluat echipamentele şi suprafaţa de joc, oricât a crescut viteza jocului, Borg rămâne de neegalat, fiind, în opinia mea singurul jucător complet din istoria acestui sport. Pe locul doi e Năstase, nu doar din patriotism. Nu trebuie decât să revedeţi unul din marile sale meciuri ( poate vreuna dintre gazete ne aduce pe dvd înregistrări ale marilor sale meciuri!) pentru a vedea un jucător cu resurse de inventivitate incredibile. Năstase era genul de jucător care putea renunţa la o minge uşoară doar pentru că era prea uşoară, dar care ar fi inventat o chestie spectaculoasă doar pentru a salva o minge imposibilă. McEnroe, dacă ar fi să o spun pe scurt, mi se pare că e rezultatul încrucişării dintre Borg şi Năstase. În fine, n-o mai lungesc, asta e. Ne-am contrazis. N-avem altă treabă! Acum decideţi voi dacă şi care a avut dreptate.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Io vreau fă fac clasamente. Pe Năstase l-am văzut jucînd prea puţin Am văzut unele din meciurile lui înregitrate. La cupa Davis, la Tbilisi, O umplut arena de „folclor romînesc”, vorba domnului Ţopescu (îi puteai citi pe buze „neaoşismele”), plus farsele pe catre le făcea pe teren, cu amicul lui Arthur Ash, căruia i-o aşteptau un serviciu cu „curu’ la adversar, urmărindu-primtre picioare, plus şireturi legate unul de celălalt la arbitrul de scaun, plus un „breakfast at tiffany’s ” servit pe un teren de la Wimbledon… Am citit cartea dedicată… autorul îmi scapă 🙁
    Pe McEnroe, l-am văzut „la greu”. Inventiv, trăznit, NEBUN! Cînd arunca mingea pentru servicui era cu spatele la teneul de servicii. Umerii perfect aliniaţi cu tuşa, „decît” că invers…
    Cei doi, pentru mine, îs pe primul loc.
    Pe locul doi Borg. Da’ Năstase îl bătea pe unde-l prindea. Pînă la un moment dat…
    Lend, Becker… automate.
    Sampras şi Federer, jucători completi.
    Nadal, ambiţie la maxim.
    Mie-mi place, din ultimul val de Tsonga. Joe Wilfrid seamană leit cu un prieten din copilărie, „decît” că prietenul meu îi alb „complet” 😀
    Da’ de Nole ce zici?
    Djokovici are şi talent (căcălău) şi ambiţie (Măria-Ta!), că nu degeaba-i Sîrb!
    Ăsta-i!
    Banzai!
    PS. Mai ştiam un sîrb talentat şi care punea suflet în ce făcea, da’ s-o stins, săracu… Ştii despre cine vorbesc, Rabbi…

  2. 1. Agassi – pentru ca intr-o lume in care s-a ajuns sa se serveasca cu peste 200, el a fost omul cu cel mai bun retur din tenis. Pentru ca a castigat tot ce se putea in ciuda faptului ca nu ii placea tenisul.
    2. Federer – pentru cel mai frumos rever si pentru cel mai elegant tenis. De fapt, el ar trebui sa fie primul dar e prea cerebral. Il prefer pe rebelul de Agassi
    3. Borg/ Sampras – nu reusesc sa ii diferentiez.
    4. Rod Laver – doua grand-slam-uri care nu pot fi trecute cu vederea.
    5. Nastase – daca se mai si antrena era chiar primul. Talent pur si curajul de a incerca ceva suprinzator indiferent de riscuri.

    • Aproape perfect de acord cu clasamentul tau! Pe Laver nu l-am vazut jucand (mea culpa!), asa incat, in locul lui nu ma pot decide intre Becker si Lendl (pe care nu l-am putut suferi, la vremea aia dar al carui tenis ii justifica locul intr-un asemenea top).

      In rest, ordine, comentarii, personagii-subscris!

  3. Norocul meu ca ai adus acest subiect in discutie, asa am vazut in miez de noapte „cel mai frumos meci de tenis al anului, de pana acum” dupa cum spunea comentatorul tv, acelasi comentator care a laudat „succesurile relative” (!) ale Azarenkai. Dupa ce i-a scapat perla din gura, s-a corectat spunand ca s-a exprimat asa fiind influentat de anumite persoane 🙂

  4. Rabbi, e greu de facut clasamente. Tenisul care se juca cu racheta din esente de lemn cintarind peste 400 de grame e altceva decit tenisul care se joaca azi cu rachete din materiale din industria aero-spatiala, care rar depasesc 340-360. Suprafetele sint mult mai rapide, sistemul competitional in ATP e mult mai dur, exista infinit mai multe turnee, cu premii foarte mari, cu obligativitatea de a participa sub amenintarea penalitatii, iar jucatorii de valoare apropiata sint si ei foarte numerosi, intre primii 100 diferenta nu tine atit de tehnica, cit mai degraba de mental. Tocmai de aceea e aproape imposibil sa compari pe Tilden cu Laver, pe Borg cu Nastase, pe Sampras cu Federer, pe Vilas cu Nadal sau pe McEnroe cu Djokovici.
    Eu as pune altfel problema.
    Cred ca exista tipologii de tenismani.
    In primul rind ar fi jucatorii completi, asa cum este Federer, cum a fost Nastase, Santana, Laver, Pancho Gonzales. Se aparau la fel de bine precum atacau, nu se bizuiau pe o lovitura anume, obtineau rezultate excelente pe orice suprafata.
    In al doilea rind, i-as aminti pe ofensivii pur singe, in genul McEnroe, Sampras, Rafter, Edberg, Becker.
    In planul al treilea i-as include pe marii defensivi, baietii cu passing shot-ul de geniu, ca Borg, Agassi, Connors, Kuerten, Vilas.
    E dificil de comparat intre epoci si jucatori, caci presiunea de azi e mai mare decit cea de acum doua-trei-patru decenii. Desigur, si motivatia financiara e diferita, si expunerea mediatica e alta. In prezent te uzezi mai mult, durata de viata a unui tenisman de top e mai mica. Rosewall a jucat pina dincolo de 40 de ani, Connors la fel.

    Pentru mary-lou:
    L-am auzit si eu pe comentator. Daca s-a corectat, e clar ca a priceput ca a gresit folosind incorect un plural. Este exact acel plural al imbecilei de Eba. Deci, cred ca eroarea tine mai degraba de folosirea ironica a unui sintagme devenite cliseu, nu de necunosterea limbii romane. Meciul s-a disputat seara la Miami, la noi era trecut de miezul noptii, probabil ca tipul era obosit, naiba stie. Cred ca uneori noi, chibitii, stind pe margine, ne credem prea „dastepti”, asteptind de la comentatori o genialitate pe care nu au cum sa o posede. Sint si ei oameni, pina la urma, iar sa vorbesti ore in sir liber presupun ca uneori se lasa si cu „porci”, mai ales pe fond nocturn.
    Insa partida dintre Azarenka si Cibulkova chiar a fost una formidabila, ca nivel de joc vreau sa spun. Nici nu ma mai refer la caracterul dramatic al confruntarii, caci bielorusa a revenit de la 1-6 2-5. Dar asta nu scade cu nimic din meritele Cibulkovei, o „pitica” foarte talentata.

  5. Mie mi se pare ca fiecare apreciaza jucatorul celebru din perioada varstei de 20-30 de ani a fiecaruia. Am vazut si Nastase, mai putin Borg, mai mult Becker si tot asa. Cre’ ca Federer e mai complet.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...