Nici nuntă, nici prohod

Găsesc îngrijorătoare euforia care pare să fi pus stăpânire, în ultimele zile, pe o bună parte dintre cei de la USL, dar care, pare-se, nu îi ocoleşte nici pe mulţi comentatori politici.  Se vorbeşte insistent despre destructurarea PDL, identificându-se semne ale inevitabilei prăbuşiri a partidului prezidenţial. Răbufnirea unor mai vechi conflicte, până mai ieri mocnite, în interiorul PDL este socotită o demonstraţie suplimentară a tezei care susţine aceeaşi teză, a inevitabilei destructurări a acestui partid. Plecarea lui Sorin Frunzăverde la PDL, în multe dintre opiniile pe care le-am auzit, ar reprezenta semnul de exclamaţie de la sfârşitul propoziţiei în care este anunţat decesul PDL. Semne există, neîndoielnic. La PDL există o intensă tulburare, este la fel de incontestabil. Iar la o observaţie pe care o socotesc superficială, aceste semne pot fi citite şi în sensul deja pomenit. Cred, în acelaşi timp, că actuala stare de lucruri merită o mai atentă observaţie şi mult mai multă prudenţă în concluzii.

Există în partidul lui Traian Băsescu (importantă precizare: partidul lui Traian Băsescu!), indiscutabil, o anumită tulburare, lucrurile par mai agitate decât de obicei, personaje odinioară discrete sau mai degrabă prudente se afirmă tot mai vocal, alţii, care păreau până recent de neatins se vădesc a fi extrem de vulnerabili. Nume grele, care beneficiau de prezumţia de impunitate, se confruntă cu dificultăţi rezidente în materia penală, iar personaje către care stârneau uun potop de temenele, fiind mereu însoţite de cohorte de linguşitori, apar deodată marginale, ridicole, persiflabile sau, în cel mai bun caz, ignorabile. Lucrurile acestea se întâmplă la PDL. Dar tot acolo se mai întâmplă ceva. Tot acolo devin tot mai vocale, tot mai prezente, personaje mai degrabă discrete, până mai ieri.

Poate euforia celor care văd semnele dezagregării PDL este întru totul justificată, dar prudenţa şi un minim de raţiune ne obligă şi la survolarea unei ipoteze alternative. Cred că la PDL avem de a face cu un proces de schimbare a liniilor, iar mişcările de acum pot antrena, e drept, dezagregarea partidului, dar la fel de bine pot fi şi şansa salvării acestuia şi reaşezării sale pe o linie de creştere.

Traian Băsescu a avut şi are nevoie în continuare de un partid de uz personal. Ori, în actuala conjunctură, PDL nu mai are valoarea de întrebuinţare pe care şi-ar dori-o Băsescu. După ce a pipăit varii scenarii, de la caraghioslâcuri de tipul „Alba ca zăpadă” până la năstruşinici precum „Mişcarea populară” arvunită de fiica cea mare, Băsescu s-a convins că oricât de jigărită ar fi vrabia din mână, e o pradă mai sigură decât pitpalacii de pe garduri. Dacă există un singur lucru care reprezintă o constantă în comportamentul lui Băsescu, acesta este faptul că omul nu are loialităţi. Atunci când interesul personal i-o cere, Băsescu nu are nici cea mai timidă ezitare şi va sacrifica pe oricine. Pe absolut oricine. Oricine şi orice este sacrificabil dacă asta îi poate fi lui în vreun fel folositor, fie că e vorba de vechi tovarăşi de drum sau de interesul naţional.

Ceea ce se întâmplă acum la PDL este, în opinia mea, o reconfigurare a partidului prezidenţial în nişte termeni care să îl poată face, în mod rezonabil, capabil nu doar de supravieţuire la alegerile din toamnă, dar îndeajuns de vioi încât să poată încurca socotelile USL. Înlocuirea lui Boc cu Ungureanu, la şefia guvernului, a fost doar primul pas. Înlocuirea vechiului guvern a permis, de asemenea, scoaterea de sub ochiul scrutător al publicului a unor personaje sulfuroase precum Elena Udrea, Igaş, Funeriu etc. Simultan a fost pus în mişcare un mecanism judiciar menit să demonstreze că PDL nu ezită să-şi sacrifice proprii fruntaşi atunci când aceştia intră în vizorul justiţiei – cum spuneam, Băsescu nu are loialităţi. În acelaşi timp, nume reprezentând „noul curent” în PDL, precum Cristian Preda, Monica Macovei sau Cotoi Voinescu şi alţii,  sunt tot mai puternic împinse în faţă, alături de premierul Ungureanu, în încercarea de a construi imaginea unui PDL nou, de altă factură, care să devină demn de sprijinul „intelighenţiei de dreapta”, care pare să se fi refugiat, mai ales după protestele din iarnă, în spatele draperiilor, pe poziţii mai degrabă echivoce.

Mă aştept ca într-o perioadă de timp  nu foarte îndepărtată, foarte probabil după alegerile locale, Băsescu să îl înlocuiască şi pe Emil Boc de la conducerea PDL, cel mai probabil cu Ungureanu, motivând asta cu nevoia de autoritate politică a premierului. Iar la conducerea PDL, în prima linie, şi-ar putea face loc, aşa cum spuneam, trompetiştii „noului curent” Preda, Macovei etc. Iar „greii” vechii gărzi, vor fi trecuţi în spate, la butoane; mă refer strict la Videanu, Blaga, Berceanu sau Stoica. Dacă la asta adăugaţi un pachet de măsuri populiste care să demonstreze electoratului că noul guvern/noul PDL e cu totul altceva decât cabinetul/partidul lui Boc şi că e perfect votabil, atunci aveţi imaginea întreagă a schimbării la faţă. Adăugaţi la cele de mai sus susţinerea „societăţii civile” şi intelighenţiei reprezentate de Pleşu, Liiceanu, Patapievici sau Alina Mungiu. Mai adăugaţi o complicată maşinărie propagandistică, alcătuită de-a valma din servicii, ziare şi televiziuni, şi descoperiţi că scenariul despre care vorbim devine perfect aplicabil.

Se poate pune întrebarea: cine ar mai putea fi păcălit? cine ar mai putea vota un PDL, chiar cu gardurile vopsite, după experienţa acestor ani? O astfel de întrebare face apel logica bunului simţ, dar ignoră demonstraţia repetată de atâtea ori în ultimii 20 de ani: prostia electoratului român este depăşită doar de masochismul său.

Dacă privim lucrurile din această perspectivă, atunci şi foarte recenta sfadă dintre Cristian Preda şi Elena Udrea, şi văicărelile lui Oltean, toate capătă un alt înţeles. Iar euforia despre care vorbeam la început devine nu doar imprudentă, ci de-a dreptul primejdioasă. Este posibil să mă înşel. Vom vedea. Cert este că liderii USL au obligaţia unei minime prudenţe şi sper că prisosul de euforie, din ultimele zile, are strictă utilitate electorală. E deja suficientă greşeală că cei din opoziţie aşteaptă să câştige alegerile doar mizând pe greşeala puterii, ar fi de-a dreptul prostesc să mute acum miza cu totul pe dezintegrarea PDL. Şi cred că nimeni întreg la cap, la USL, nu face această greşeală. Eliminarea PDL de la putere, rezugrăvit sau nu, este deja o problemă de supravieţuire, a noastră a tuturor.

Din 2004, Băsescu face ferfeniţă România, jucând în permanenţă cu cărţi măsluite, reinventând majorităţi, fabricând diversiuni, fraudând votul sau interpretând Constituţia după bunul plac. Reconfigurarea partidului jucărie personală e o nimica toată pe lângă celelalte. Prostirea electoratului i-a mers de atâtea ori, i-ar putea merge încă o dată, dacă este lăsat. USL poate obţine în toamnă o majoritate covârşitoare. Sau se poate lăsa cuprinsă de euforii mult prea premature şi nejustificate şi atunci lucrurile devin foarte complicate pentru noi toţi.