(Foto Dragoş Savu/Intact Images)
L-am iubit. Eram doar un ghemotoc care putea fi înghesuit într-un rucsac atunci când i-am auzit pentru prima dată glasul inconfundabil, pe un disc vechi, de vinil. Într-o poveste. Avea glasul său ceva aparte, un bob de poznă şi multă, multă alintată căldură. Nu era precum glasul mângâiere, glasul oblojeală al lui Cotescu, dar era cald. Şi tremurat neastâmpăr era în glas.
L-am iubit. Crescusem doar puţin, cât să nu mai încap în rucsac, atunci când mă întâlneam săptămânal cu el la televizor. Cu el, profesorul ABC. Şi-i vorbeam, şi-i strigam, şi chicoteam. Mult îl iubeam. Apoi, fără voia mea, s-a întâmplat să tot cresc. De la o vârstă am încetat să cresc şi, tot fără voia mea, am început să îmbătrânesc. Am avut mulţi dascăli, mulţi profesori care au lăsat în mine ceva din ceea ce era al lor, dar niciunul, vă jur, niciunul, nu putea fi asemuit bunului profesor ABC. Şi n-am încetat să-l iubesc. Şi n-am niciun motiv să încetez a-l iubi nici acum. De ce aş înceta? Pentru că s-a stins? Spuneţi voi că a murit? Şi dacă vă arăt că în mine încă respiră ceva din el, din ce era al lui, profesorul ABC?
Acum câţiva ani l-am întâlnit pe Calea Victoriei, neschimbat. Răspundea cu glasul acela aparte, puţin poznă şi mult cald, trecătorilor care îl salutau cu respect. Şi surâdea, cu neprefăcută bunătate. L-am salutat şi mi-a răspuns. Cu zâmbet. Şi preţ de un „bună ziua, dragul meu” , glasul acela a fost doar al meu. Altceva aş fi vrut să-i spun şi n-am îndrăznit. Pentru că primisem mustrare, în prima zi de şcoală, de la învăţătorul meu, pentru vorbele acelea. „Să nu spui niciodată aşa unui bărbat” m-a mustrat domnul învăţător.
După ce m-a mustrat domnul învăţător n-am mai spus nicicând vorbele acelea unui bărbat. Nici la intrarea în clasă, nici la ieşirea din clasă, nu i-am mai spus vorbele acelea domnului învăţător, dar azi am să le spun. La ieşirea din clasă a bunului meu profesor ABC, am să spun:
„Sărut mâna, domnule profesor!”
Iar dacă am greşit spunând astfel, să vină domnia sa să mă mustre. Şi tare mă voi bucura de mustrare.
„Sărut mâna, domnule profesor!”
Sarut mana, domnule ACTOR ! Cu multumiri super-blogger-ului (scriitorului).
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Incet….incet…. ne parasesc toate valorile Romaniei! Cu ce raminem????
de fiecare data cand moare cineva cunoscut aud ineptia asta- ca se duc toate valorile si noi cu ce ramanem? exista destui oameni valorosi in generatiile tinere, noi sa fim sanatosi sa ne bucuram
Sarut mina ,drum bun maestre !.
O viata care merita aplauze prelungite.
Odihneasca-se in pace!
… sau duminicile cu Aschiuta, manuit de Daniela Anencov… sau haiku-urile… sau teatrul de umbre… S-a mai dus unul. Au mai ramas doar vreo 10. Somn usor!
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Sarut mana, Rabbi!
Asa-l stiu si eu, Profesorul ABC, mare valoare, cel mai decent Artist, Dumnezeu sal odihneasca!
Reverente , o lacrima si multa , multa tristete , MAESTRE ! 😥
… Si saru’ mana pentru toate momentele frumoase cu care ne-ai inseninat cenusiul vietii noastre cotidiene !
Frumoase vorbe, pline de simtire, care sporesc tristetea ce ne-a invaluit deja!
Pe mine nu m-a mustrat domnul invatator pentru vorbele acelea. Pe mine ma certa tata, chiar ma altoia daca nu ii spuneam asa lui. Eram studenta si tot ii spuneam asa, stiindu-i de frica, desi mi se parea nepotrivit sa spun cuvintele acelea unui barbat.
Peste ani am inteles, am simtit, ca sunt oameni carora le spui vorbele acelea si nu are importanta sexul.
“Sărut mâna, domnule profesor!”
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Un mare actor din vechea garda care usor usor isi ia ramas bun. Dumnezeu sa il ierte!
Se duc oamenii de valoare din tara, ce facem noi in urma lor, pentru a le arata respectul chiar si dupa moarte!?
Foarte frumoase cuvinte! Si eu l-am iubit mult pe marele actor Ion Lucian…am suferit mult cand am auzit la radio in unele din ultimele interviuri ca-i dadea glasul lui in plans…
De ce au fost umiliti in ultimii ani marii oameni ai scenei romanesti?
Oare imi poate da cineva un raspuns la aceasta intrebare?
Ma bucur sa vad ca si scrii. Pentru asa ceva iti trebuie si talent, suflet, nu doar o minte ascutita si o buna relatie cu limba romana. Eu te felicit, e prima astfel de scriere pe care o gasesc aici. Succes, rabbi!
Daca se va intoarce cumva, va avea pe multi de „certat” pentru „sarumana, domnule profesor”. Ma aflu cu bucurie printre cei care-si asteapta sapuneala si cu tristete printre cei care-i vor duce dorul. Dumnezeu sa-l odihneasca!