AcasăOy-oy!E veche, monşer! E...

E veche, monşer! E veche!

-Bre, să-ţi bagi picioarele! se zburleşte amicul meu. Şi înainte erau destui figuranţi, tot felul de unii bătuţi de nevoia băgării în seamă, dar după ’90 parcă prea au luat-o razna. A apărut damblageala asta nouă, numită „fiţe”. Unde te mişti numai fiţe şi fiţoşi. Acu’ cică e mare fiţă să ai fiţe, băga-mi-aş picioarele! Când naiba s-a tâmpit neamul ăsta în aşa hal, bre?

N-am ce zice, empatizez cu amicul. Îi înţeleg perfect năduful, care mă străbate frecvent şi pe mine. Şi cum mă străbate aşa se transformă în draci şi chef dor de ciomag. Dar n-am cum fi de acord cu el până la capăt. Că „fiţa” nu e invenţie recentă. Deloc. Şi de data asta nu mai poţi da vina nici pe comunişti. Că mitocani cu ifose, parveniţi cu băşini şi ţugulani frezaţi au existat şi înainte. Mult înainte. Aflăm asta de la primul şi cel mai tare blogger român: dl. I.L. Caragiale. Pe vremea sa prosteala asta se numea „moft”, iar cei atinşi de ţăcăneala cu pricina erau lesne identificaţi ca fiind „moftangii”. Parol, monşer! Nimic nou. Ba, sunt de părere că îi botezase mult mai potrivit nenea Iancu.  Moftangii, monşer. Moftangii şi moftangioaice!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

7 Comments

  1. Oy vay !
    Da , moft suna mai neaos, de acord. Macar ca n-om mai vedea cum toti chatistii scriu „fitza”.
    Procedura care, pe mine, ma ingrozeste.Si , apropos, azi am avut niste…mofturi pe care le-am dus la indeplinire .:)
    Cica e de bon ton. Moftul, deh .

  2. Draga rabbi , numarul si marimea fitzelor e clar invers-proportionala cu intelectul ! 😈 Americanii , ca natie si gloata , sunt de ani buni caracterizati de asta , iar cei care-i conduc au grija sa le dea educatie cat mai putina , dar gadgeturi , fitze si „gargauni trendy” cu ambalaje si reclame cat mai stralucitoare , le-au dat „cat incape” … ! Iar rezultatul se vede … 🙁
    Din pacate , moda asta se pare ca au luat-o si europenii , iar pt. noi , romanii , „mai slabi de inger” si de caracter , n-a fost nici cea mai mica problema , odata scapati de constrangerile comunismului , sa le imbratisam si sa le asimilam imediat (fitzele si gargaunii). Asa ca asta am ajuns ! Va trebui sa dam , rau de tot , cu capul de pragul de sus , ca sa intelegem ca fitzele nu tin loc de foame , de cald , de sanatate si , in general , grija pt. „ziua de maine” ; iar cand vom reusi sa simtim si sa intelegem asta va fi al-dracului de dureros! 👿

  3. Ah, stii ca asta zic si eu uneori? 😉 desi nu m-am gandit sa compar „fitza” cu moft,da’ fac referire la Caragiale si ma gandesc ca noi asa am fost cel putin de atunci.Sau cel putin de pe vremea lui Tepes.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...