Am strâmbat din nas atunci când, pe rând, foşti apropiaţi ai lui Traian Băsesu s-au pripăşit pe la PNL. Până la urma era treaba liberalilor să decidă pe cine primesc printre ei. Renate Weber mi s-a părut chiar un câştig. Nu acelaşi lucru l-aş spune despre Claudiu şi Adriana Săftoiu. Am strâmbat din nas, am înghiţit cu noduri şi mi-am repetat că nu e treaba mea.
În ultimele zile, hoarde întregi de pedelişti de ziua a şaptea au primit revelaţia şi dau buluc pe la partidele din USL. Personaje dintre cele mai sulfuroase, orientate strategic, fac repejor şi prudent saltul în barca USL. Ba sar cu atâta elan că tare mi-e să nu răstoarne barca. Şi uite aşa, încă înainte de a ajunge la putere, cei de la USL demonstrează că sunt la fel de prietenoşi cu traseismul ca, până odinioară, cei din PDL. Şi noi trebuie să o înghiţim şi pe asta. Şi să votăm ca boii.
Noi ar trebui să omitem frecventele accidente ale domnului Ponta, care ba se arată prietenos cu şefii serviciilor, ba cu noul premier. Asta când nu se grăbeşte să asigure FMI-ul şi Washingtonul de loialitatea sa. Că oricum, noi, boii, nu înţelegem cum devine chestia cu politichia.
Cristian Popescu Piedone şi-a părăsit, deunăzi, partidul. Cu mare tămbălău. Încă îmi amintesc lungul său discurs de la înghesuiala UNPR, în care îi înjura cu spume pe cei care îi fuseseră colegi. Acum mai execută un stânga-împrejur şi se întoarce de unde a plecat. Că dintr-acolo vine mirosul greu de caşcaval. După modelul răzgândirii răzgândirii, fumat anterior de pesedista rebotezată Aura Vasile. Iar noi trebuie să înghiţim şi asta. Şi să votăm ca boii.
Am fost mustrat, înjurat, scuturat. Mi s-au ţinut predici ample, explicându-mi-se că orice, dar absolut orice, trebuie făcut pentru a scăpa de băsism. Şi mă încăpăţânez să refuz asta. Nu am un partid în spate, nu primesc diurnă şi nu am drept de vot în vreuna din camere. Nu particip la reuniuni de partid şi nu fac parte din alianţe. Dar trăiesc în fiecare zi în ţara asta, îmi plătesc birurile, mă lupt cu sărăcia şi obida. Şi ştiu cât din toate astea datorez politicii. Ori, atunci când vine vorba despre blestemata asta de politică, singurul lucru pe care îl am e votul meu. Şi niciodată nu mi-am bătut joc de el. Am preferat să nu-l folosesc decât să-l risipesc pe cineva care se aşteaptă de la mine să votez ca boul.
Nu cred că pentru a scăpa de Băsescu orice este admis. Băsescu e doar majuscula unui rău mai vechi, mult mai profund. Şi de răul acela ar trebui să încercăm să scăpăm. Iar asta nu se poate face decât dacă începem să spunem nu. Nu! Eu nu mai admit să mi se ceară părerea doar în campanie electorală, iar în rest să fiu doar boul care îşi strigă durerea către nimeni, îngheţat într-o piaţă. Nu cred că partidele pot face, pe mai departe, politica lor, a liderilor lor, iar mie îmi rămâne doar să aleg răul cel mai mic. Nu mai accept ca la întrebările mele să nu primesc niciodată răspuns, decât dacă ne aflăm cu zile puţine înaintea votului. Nu vreau să mai văd bogăţia ţării, câtă a mai rămas, risipită, jefuită, doar pentru că nişte nemernici vor să îşi cumpere bunăvoinţa străinătăţii, plătind-o cu umilirea mea, cu sărăcirea noastră. Nu mai pot accepta să văd hoarde de analfabeţi,de mitocani, de imbecili şi ridicoli predicându-mi despre cumpătare şi bun-simţ, doar pentru că lipsa lor de scrupule, tupeul şi dorinţa de parvenire i-a păstrat, vreme de 20 de ani, în fruntea bucatelor, pentru că noi am votat ca boii. Nu mai pot supravieţui sub tăvălugul mediocrităţii, nesimţirii si hoţiei.
Mi se spune, mi se repetă, sunt avertizat că pentru a scăpa de Băsescu orice este îngăduit. Că pentru atingerea acestui înalt deziderat ar trebui să facem cu toţii sacrificii. Pentru ei, sacrificiul ar însemna să vină la putere, la umplerea maţului. Sacrificiul meu ar însemna să mă prefac că nu văd asta, să renunţ la principii, la condiţia de om şi să votez ca boul. Iar lucrurile să meargă mai departe cu aceiaşi traseişti, aceiaşi mafioţi, aceleaşi găşti de borfaşi, reconvertiţi periodic.
Vreme de opt ani am fost sufocaţi de mizeria morală şi socială adusă de Băsescu şi gaşca lui. Astăzi mulţi dintre cei care ne-au adus în starea asta, oportun, schimbă barca, mutându-se în USL, care se laudă a fi tirbuşonul schimbării. Iar eu trebuie să-i votez astăzi pe toţi acei ticăloşi care m-au umilit, m-au sărăcit, m-au adus în pragul disperării, doar pentru că şi-au mutat conturile burduşite la USL. Să votez ca boul, iar apoi să mă întreb de ce mizeria mea devine mai grea, mai apăsătoare.
Nu, prieteni! Eu nu votez ca boul! Cei de la USL nu-şi merită votul doar pentru că ei spun că îl merită. Ura pe care i-o port lui Băsescu, nu le dă niciun drept, niciun vot, nimic celor de la USL. Pentru că nu au făcut nimic să merite ceva. Şi fac totul ca să merite nimic! Nu am votat cu Băsescu şi oamenii lui pe când aceştia erau la PD, apoi PDL. De ce i-aşi vota acum, ajunşi la USL?
Eu nu votez ca boul! Când şi dacă voi vota, o voi face pentru că aşa îmi cere conştiinţa. Nu am să votez băsişti convertiţi. Dacă cei de la USL vor să conteze pe votul celor ca mine, atunci sunt obligaţi la acest minim gest, de bun simţ: la păstrare igienei propriei ogrăzi. Dacă pe ei nu-i deranjează duhoarea pe care şi-o aduc în curte, mie îmi pute de trăzneşte. Cei care, asemeni mie, îşi spun „Eu nu votez ca boul!”, sunt poftiţi să îmi vină alături. Iar dacă cineva poate încropi un banner mai acătării cu textul ăsta, am să îl pun să stea pe blog, spre aducere aminte, până la toamnă. Eu nu votez ca boul!
100% de acord! Daca nu l-as fi votat pe Valcov (de exemplu) ca era un pedelist care a contribuit virtos la inscaunarea lui Base cu autobuze doldora de traseisti, de ce l-as vota acum la USL? Eu votez omul si nu partidul. Si nu vrea usa vad dupa alegeri cum toti pedelistii astia pripasiti se reintregesc iar in PDL.
„Eu nu votez ca boul !”
In fantezia mea USL-ul ii lasa pe toti derutatii astia sa plece de la pedeleu, iar cu doua saptamani inainte de alegeri ii da afara pe toti…
Asta este, avem voie sa visam, oricat de discordanta cu realitatea ar fi visarea. Nu?
Ave!
Subscriu! Deja compromisul unei aliante cu PSD mi-e de-ajuns, nu mai vreau sa vad submediocritati portocalii in prim-plan.
Cred ca cel mai important e sa nu votam din nou ” boi”, pentru ca din pacate, contrar animalului care trage la jug, astia care o sa fie votati, ne pun pe noi sa tragem la jug, daca nu stim cum sa votam!
Subscriu, poate doar schimband boul in vaca:)
Reblogged this on MARIA MAGDALENA HISUM and commented:
Ceva cu care sunt de acord: MOSHE & MORDECHAI BLOG
Multumesc!
Ma voi duce la vot doar pentru a-l anula. Ca mine sunt multi.
Cum sa iti spun ce am in cap ….mmmm…da !!.
1). Ion si Itic sunt angajati la o prisaca ,albine bre ,cind venea jupinul ,apicultorul inti il lua la omor pe Ion pe urma ii punea la treaba .Azi asa miine la fel pina lui Itic i sa facut mila de Ion . Itic :Ba apucatule uita-te la mine ,cind furi miere desfaci degetul mare il proptesti de marginea ghiumului cu alelalte degete daca poti iei si tu miere ,daca ajungi ….nu bagi mina pina la cot si te ungi tot sa te prinda jupinul .A doua zi Ion iar o incaseaza ,nu a inteles nimic …. Asa este politica la toti ,numai la noi baga mina pina la fund ,nu ai ce face asta e tara.
Sa continui …
„Parisul merita o liturghie” ,ultima oara am votat in 96′ vezi parerea mea mai sus .Dar o sa merg la vot pentru parlament si presedentie, sa fiu sigur ca Basescu nu mai joaca alba neagra cu averea tari ,ca sa nu fac multa vorbire el este personajul principal din filmul „Revolta pe Caine” ,merita acelas sfirsit sa se joace intr-o cada cu o ratusca de cauciuc ,o fac cu scirba ….
Uite, Rabi, cat m-am priceput si eu.
http://wordpress-solutions.net/auctions/eu_nu_votez.zip
Ai mai multe marimi si chiar si originalul (facut in pripa, ce-i drept).
Daca iti place si ai nevoie de ceva modificari, se poate face.
Nici eu nu votez ca boul!
Prietene, mulţam fain! Îmi place teribil ce ai reuşit! Cum să îţi mulţumesc? Spune-mi un nume măcar, să ştiu cui am a-i mulţumi!
Cu mare placere, Rabi. 🙂 Nu e nevoie sa imi multumesti, ma bucur ca am putut face ceva pentru un om pe care il admir si il citesc de multa vreme. Cat despre nume, Andreea ma cheama.
Daca mai ai nevoie de ceva, ai emailul meu.
Am impresia că cei de la USL luptă din greu să egaleze slugile băsiste (am numit aici viermii din PD-L şi UNPR) în mizerie morală şi prostie. Le doresc din inimă ca porcăria asta a racolărilor să le aducă pierderi electorale dramatice, şi nu câştigurile pe care le visează. Iar eşecul lor să fie atât de usturător, încât să rămână o pildă pentru cei care ar mai fi vreodată tentaţi să creadă că suntem o naţie de cretini.
Cu alte cuvinte, nici eu nu sunt dispus să votez ca boul, sau ca tipul ăla simpatic din avatar ;).
@ MosheM Dintr-un anumit unghi de vedere ai dreptate.
Dar uite cum vad eu lucrurile. Frunzaverde, Valcov, Pruteanu, Stepanescu, Piedone sau Ilie Gheorghe (primarul din Vulcan, ala cu telegondola care duce spre nicaieri, saru’mana madam Udrea), CASTIGAU sigur noi mandate pentru PDL sau UNPR in cazul lui Piedone. Deci portocalii punctau la sigur chiar daca exista, nu unu ci trei USL-uri.
Primindu-i in barca lor (nu cunosc dedesubturile in cazul Piedone, dar cu restul s-a negociat la sange de multa vreme), cei de la PNL si PSD isi AJUSTEAZA scorul electoral si totodata produc PAGUBA portocaliilor. Din acest punct de vedere, punct ochit, punct lovit.
Scorul la locale este foarte important din punct de vedere moral si chiar si practic. La locale, 12% sau 15% al PDL la intentia de vot nationala se transforma inevitabil intr-un 30-32%. Mai ales la primari, unde s-a votat tampenia cu un singur tur de scrutin. Repet, la Parlamentare, PDL tot jos ramane, dar cu un 30-32% la locale, PROPAGANDA portocalie il v-a eclipsa total si pe Goebbels. Cu preluarile de la PDL s-ar putea ca 30-32% sa se transforme in 28-29%, ceea ce din punct de vedere psihologic nu mai e chiar asa de „tare”
II Vasile Pruteanu, mana dreapta a lui Pinalty nu este delog greu de digerat. Este chiar un tip relativ cumsecade. Il stiu personal. Stepanescu de la Resita, a fost un independent care canta in struna PDL, dar in principiu, nu e un om de lepadat. Frunzaverde a fost un PDL-ist frecventabil. Pentru ceilalti nu ma pronunt, iar Piedone imi provoaca greata.
III Te inseli in privinta Adrianei Saftoiu. Este o persoana extraordinara. O minte sclipitoare. Din pacate marginalizate de o gasca din PNL. Cu Adriana pricipal consilier de campanie, PNL ar fi castigat in toamna cu 12% peste ce va obtine. Singura pata neagra, povestea cu Teo Atanasiu. A facut-o din loialitate pentru omul in care mai credea. Cand n-a mai crezut, a plecat. De fapt, ea reprezinta o cheie a victoriilor lui Basescu intre 2000 si 2004.
Ex barbat’su, e departe de ea si e cam nediplomat
Dacă aş fi soldăţel de partid, atunci m-ar putea interesa toată mecanica asta. Nu sunt. Aşa că nu mă interesează socotelile lor.
Îmi pasă în schimb de principii. Mă interesează ca votul meu să nu fie doar unealta cu care alţi şnapani vin la colivă. Iar când văd că metehnele sunt aceleaşi, că lichelele circulă liber de la unii la alţii, votul meu devine indisponibil. Ceea ce nici nu e o mare drama. Mai sunt câteva milioane pe masă.
– Ăla al lu’ Pinalty e chiar cumescade, ăl’lalt e şi el băiat bun. Tot aşa, Eba e fată populară, Anastase e ok. Udrea nu-i fată proastă, Flutur e băiat simpatic, iar Băsescu e băiat bun, ţine la şpriţ. E uimitor cum devin ăştia simpatici, frecventabili, cumsescade, etc. deîndată ce trec în barca aia în care lâncezim şi noi!
La fel şi cu loialitatea duduiei Săftoiu. A expirat când bărba’su’ a luat un şut în cur de la securici şi n-a mai fost lăsat să se dea şef de spioni. Bre, pe bune, cum am ajuns să ne ia dracu’ dacă toţi sunt aşa oameni gigea?
Cu greţuri din astea s-a asigurat absenteismul necesar realegerii lui Băsescu.
Foarte bine! Atunci poate ar trebui ca cineva sa faca/schimbe ceva. Nu? Sau iar sunt eu vinovat ca nu votez ca boul?
Să nu uităm că o bună parte din portocalii au fost în PNL până nu aşa demult, iar PNL şi PD au fost în alianţă în 2005-2007. Iar PSD a fost la guvernare în 2009. Şi înainte de Băsescu şi unii şi alţii au făcut tot felul de măgării. Şi ce să mai zic de PC… Putem găsi multe motive să fim dezgustaţi şi/sau sceptici în ce priveşte USL şi componentele, chiar şi fără migraţia recentă, şi să zicem: eu nu-i votez pe ăştia că se prea poate să fiu iar dezamăgit. Dacă i-aş vota aş fi un bou!
Aici e problema: boul nu votează aşa, aşa votează omul. Boul votează cu cel care i-a dat o pungă cu alimente. Sau pentru că a auzit o manea cu candidatul şi i-a plăcut. Sau fiindcă „e haios” candidatul. Sau pentru că i s-a promis o mică răzbunare infantilă pentru lipsurile şi umilinţele îndurate, ceva de genul reducerii numărului de parlamentari. Aşa votează boii şi vacile, iar dacă oamenii nu votează atunci bovinele conduc, ei determină şi condiţionează clasa politică care e dominată acum de văcari.
Sigur că la ce face USL există o limită dincolo de care o să caut şi eu altceva de votat, în afară de PDL şi orice altă formaţiune băsistă. Dar încă n-au atins-o şi nu e fixă limita, contează şi de ce acceptă băsişti proaspăt vopsiţi. Povestea aia cu prevenirea fraudei nu ţine. Însă dacă reuşesc să blocheze marile tunuri care se pregătesc, în special Hidroelectrica şi „reforma” sănătăţii, atunci a meritat compromisul.
Rabi, de mult asteptam opinia asta. Mereu ai uitat greselile usl-ului: ponta vorbind doar sa se auda, cu porumbei la fiecare fraza in care ar fi putut puncta, hotii din jurul trandafirilor, infantilismul politic(modesta exprimare relativ la alta poama/floare) al lui crin, demonstratii in Bucuresti cu mare zarva dar si cu mesaje catre teritoriu(ale lui PONTA sa fiu f clar) de a nu misca decat intr-o anumita masura ca vrem ceva miscare dar nu schimbare, cu hotii care au vandut romtelecomul cu anexe secrete sau schimbari de cod vamal doar cat sa scoata unii lemn sau grane si apoi schimbate la loc. Gramezi de hotii ale politicienilor, aceeasi oameni, doar nu strop vopsiti. Nu pot aminti de ceilalti cu da-ul lor ca aia nu merita altceva decat uitare si mult pamant(pe verticala). Stii ce este cel Mai dureros din punctul meu de vedere? Ca uneori imi amintest de Vadim si fraza lui cu adunatul pe statioane. Si asta am infurie si mai tare, ca nu pare nici o alta solutie.
Mare pacat
Ce am uitat, monşer??? Ai descoperit recent blogul ăsta, nu?
Il urmaream, deunazi, accidental, pe SRS, care-ncerca sa-mi faca apologia traseismului politic, de data asta fericit conjunctural pentru ai lui. Pot spune de-acum „ai lui”, nu? Ei bine, zicea SRS, alesii astia, 4 ani de zile, s-au achitat de un mandat, cu care lumea i-a si investit, si-au dus mandatul aproape pana la sfarsit, iar dac-au inteles ca nu (mai) pot sa faca bine decat din barca aialalta, de ce sa-i condamnam?…
Vezi, uite-asa esti luat de bou, si-ar trebui sa crezi ca oamenii politici (unii) de-aia vor si-ti rod mereu ciolanele, ca sa iti fie tie bine, sa nu te plangi tu de reumatism.
Reteta subjugarii individului, nici macar compensata, venea pana acum prescrisa ca un plan diabolic, tiran, eliberata-n sevraj de o minte bolnava, ce-a uzurpat orice sansa unei noi generatii. Intre timp, s-a schimbat „felcerul”, dar satarul e-acelasi. Ar trebui sa zambesc si sa-mi prezint ceafa, sub noua talpa de bocanc, la control?…
Si ce sa faca usl-ul? Sa ii primeasca dupa alegeri?
Ca oricum cine vrea sa plece, pleaca …
Si pleaca multi …Mai ales cei care au plecat in trecut invers.
Iata comentariul meu la un share facut de o prietena de a mea si de a voastra, pe FB:
„Corect! PDL NU!, USL imputit cu dezertori si traseisti, NU! Intreb si eu ca un personaj celebru: eu cu cine votez? Cine a mai ramas? UNPR este din start un partid de dezertori. In circumscriptia unde votez eu nu cred ca are UDMR-u’ candidat… Poate PP sau PRM?”
Nu am primit nici un ajutor. Poate ma luminati voi?
Noua Republica
Hai ma Alin, ma… Eu intrebam serios! Eu am ceva simpatii monarhiste, fara sperante. Cred ca romanilor le ajunge republica pe care o au. Sau, printr-un miracol, s-au adunat romani de buna-credinta si au format aceasta… noua republica? Eu NU MAI CRED in astfel de miracole!
Domnilor Moshe & Mordechai, sint convins ca nu puteti raspunde/comenta fiecare comentariu. Totusi, la intrebarea mea raspunsul ar trebui sa fie simplu si extrem de scurt! Doar daca nu sinteti altceva decit va pretindeti…
Eu zic să îi votezi pe cei în care crezi tu, oricare ar fi ei, şi nu pe cei în care aş putea eu fi dispus să cred dacă şi-ar măsura vorba cu fapta.
rezonez, achiesez
La care, preahahaitul Zeus ti-ar raspunde, daca s-ar pricepe: „Quod licet Iovi, non licet bovi” (ha, ha, ha, ce-mi plac glumele mele). Lasind gluma la o parte, nici eu nu votez ca boul si ma straduiesc ca toti cei pe care ii cunosc sa faca la fel. O delimitare binevenita si un exemplu de constiinta civica exemplar!
La alegerile trecute l-am votat pe Antonescu. Stiam ca nu e vreun print pe un cal alb, dar era cea mai spalata alegere la momentul acela. Apoi, cu mare sila l-am votat pe Geoana, revoltata de poporul asta abrutizat care si cand are de unde alege se azvarle tot in mocirla. Mai tarziu au fost protestele din Piata Universitatii si de pretutindeni. Si mi-a fost iarasi ciuda de cat de putini oameni erau de fapt. Atat de frumosi si-atat de putini. Si stiu ca si daca ar fi reusit sa schimbe ceva, asa putini cum erau, cei multi s-ar fi repezit sa faca iar ce stiu, sa-l voteze pe domnu’ Dan, pe alde Basescu ca e baiat de gasca, pe unul si pe altul. Asa ca sincer, nu stiu ce ar trebui facut acum. In primul rand ar trebui facuta educatie. Cu de-a sila se pare. Dar in afara de faptul ca nu e nimeni interesat s-o faca (si aici nu ma refer la cei ce scriu, ce se opun, ce se zbat incercand sa trezeasca din somnul ratiunii poporul asta amortit, caci noi cei ce ii ascultam, oricum aveam aceeasi parere cu ei si ce ne spun ei stiam si noi), educatia cere timp iar roadele ei se vad abia peste ani si ani.
Eu una am renuntat sa ma mai lupt cu morile de vant si am plecat. Nu am la ce sa ma uit in urma, mi-am luat familia cu mine, iar patrie nu am avut nicicand. Am incercat demult de tot sa am, dar cand patria iti e ca o mama vitrega, nu o poti iubi doar findca stai in casa ei.
Asta e.
Eu n-am renunţat. E teribil de simplu: eu am un vot. Un singur vot. Ceea ce nici nu înseamnă mare rahat. Nimic nu mă poate împiedica să mă dau mare şi să imaginez că votul meu e al naibii de important şi deci să cer ceea ce socotesc eu că e de cerut de la cei care îmi vor votul, ăsta mic şi irelevant.
Dacă sunt anti-băsescu, înseamnă că sunt anti-hoţie, anti-ipocrizie, anti-corupţie, anti-traseism etc. Şi nu e normal atunci să am grijă ca „votând” anti-băsescu să nu cumva să votez hoţi, ipocriţi, corupţi, traseişti? Adică fix ăia care ne-au călărit până ieri şi azi s-au dat cu Eau de USL şi îşi imaginează că miros a lăcrămioare.
Ah, nu! De renuntat nu am renuntat nici eu la a-mi exercita dreptul de vot (ceea ce inseamna ca pot inclusiv sa nu imi dau votul nimanui daca nimeni nu-l merita). In schimb, avand si un copil, nu mi-am permis luxul de a mai sta sa inghit ( si eu si el) toate mizeriile ce se intampla. Cu regret, eu nu mai vad indreptare pentru tara asta, a luat-o prea rau la vale.
Oricat ne-am revolta impotriva asa zisilor politicieni, buba se afla in alta parte. Daca ai face o statistica, raportul melteni / oameni cu bun simt ar arata foarte rau. Si de aici deriva doua neplaceri:
1) un vot de meltean are aceeasi pondere cu un vot al unui om…al unui om.
2) matematic gandind, proportia de melteni va creste ametitor tinand cont ca ambele categorii se reproduc, prima mult mai rapid se pare.
Asa ca sincer vorbind, nu vad cine i-ar putea obliga acum sau in viitor pe mult iubitii conducatori (indiferent ce eticheta poarta) sa-si schimbe atitudinea.
Asta nu inseamna ca renunt la a face ce imi sta in putinta, ci doar ca privesc lucrurile cat se poate de rece si obiectiv.
De acord si cu ce zice droido4 mai jos. Sunt multi oameni pe care i-as vota cu drag…daca ar candida.
Dragă Mordechai, m-a uns la suflet textul tău. Din păcate ai dreptate, ca de obicei…
Stilul din politica noastră, modalitatea în care politicienii, fără pic de greață, ling unde au scuipat, m-au umplut de lehamite. Este unul din motivele pentru care n-am mai scris pe blog… Începeam, dar mă blocam, fără chef… (Sper sa-mi revin, însă).
Oboseala ar fi al doilea motiv, am așa de mult de lucru, că nu am timp pentru mine…
Dar lipsa timpului nu înseamnă că nu te citesc, cu aceeași plăcere…
PS Când ne mai vedem la o cafea?
Like!
Ai minim 2 variante de bun simt in cazul asta:
1. candideaza tu. Poate te votez si eu.
2. poarta de plecari de la aeroport ….
Pacat insa ca a trebuit sa inceapa acest traseism ca sa realizezi ca de fapt toti sunt identici… clone securiste imperecheate cu nomenclatura comunista de rangul 2 si 3. Si cu etichete diferite… PDL/ PSD/ PNL. UDMR e caz special …
Mordechai, pe cine ai vrea presedinte si respectiv premier?
Merci.
epolitikon, nu cred ca vei primi raspuns. Probabil ar vrea sa ocupe monica macovei ambele functii. Am descoperit si eu site-ul formatiunii politice cu numele noua republica. Discursul intilnit pe acest site coincide cu cel de pe blog. Mie mi-a ajuns o zi pe acest blog. Ramineti sanatosi!
Preşedinte? Dar poate nu vreau preşedinte 😉
M-aş descurca binişor cu un preşedinte ca profesorul Athanasiu. Sau Tăriceanu. Ca să îl căutăm tot în vitrina politichiei ( deşi n-ar trebui să fie obligatoriu).
Premier? Aici ar fi mult de discutat. Nu aş scrie un nume. Dar cred că şi aici ar exista opţiuni decente, tot din politică, de exemplu dl. Dan Mircea Popescu, de la PSD. Sau… de ce nu? Tăriceanu.
Sau de ce nu Tariceanu si presedinte si premier 🙂
Ca sa nu se incurce cu precedentul presedinte si premier ar putea sa-si spuna „premierul nejucator” sau si mai grozav „presedintele arbitru” 🙂
Ciudata chestie, dar si eu am inceput sa-l apreciez pe Tariceanu.
Ca premier a avut valoare dar nu a avut de unde-si forma o echipa guvernamentala competenta si eficienta.
Nastase a avut si valoare, si echipa mai buna dar mai ales si „firele de sub masa care comanda lucrurile in teritoriu”, dupa cum s-a exprimat chiar dumnealui.
Si acum ca i-am amintit pe amandoi, oare cum ar fi un tandem Nastase-presedinte si Tariceanu-Premier?
Nu inteleg totusi cum voteaza boii ?
Si cu ce ti-a gresit tie boul sa-l stigmatizezi asa pe blog ?
Puteai sa pui si urmatoarele variante:
– eu nu votez ca boul, votez ca oaia (respectiv berbecul) – e de sezon
– eu nu votez ca boul, votez ca un taur ce sunt
– eu nu votez si punct
Şefu’, în general decid singur ce şi cum puteam să spun. Şi îi las pe ceilalţi să decidă pentru ei ce şi cum decid să spună.
[…] aici pasul 1. Aici pasul 2, ilustrat, iar aici pasul 3. Dacă mai sunt oameni prin preajmă care nu vor să […]
Aferim!
@Mordechai
Dar pentru ca tot nu tine nimeni seama de „vocea poporului”, in general, ce ar fi daca ne-am apuca noi, necunoscatorii, sa punem pe blog niste idei pe tema reglementarii traseismului politic, idei care ulterior sa fie slefuite de un jurist binevoitor (care castiga si el din treaba asta o bruma de notorietate in blogosfera) si transpuse intr-o forma ce poata fi depusa la Parlament ca proiect de lege. Iar apoi urmarim (cat mai multi din blogosfera) evolutia proiectului.
Sa vedem si noi ce au de spus parlamentarii fata de chestiunea traseismului politic.
Ideea e ca pe vorbe toti sunt de acord, insa hai sa-i vedem cum procedeaza cand au primit la registratura institutiei un proiect de lege din partea poporului.
Ia-o ca pe o propunere…Un proiect ce poate fi promovat de un blogger din „mainstrem” :).
Trebuie să repet: am scris deja despre asta. Poate ar trebui să repostez articolul acesta: http://moshemordechai.wordpress.com/2011/10/10/o-lege-de-care-e-nevoie/
[…] prin PNL Bucureşti. Mai e nevoie să spun din cauza cui? Da, exact: traseiştii asupra cărora s-a tot atras atenţia şi de care liberalii se deziceau. Dacă nu ne vom opune ciumei manelisto-portocalii, care, se […]
he-he, mon cher, aia de voteaza ca rumegatoarele sunt mai multi decat noi, astialalti! iaca, de-un… paregzamplu, cum votă maica-mea, octogenara serioasa, acu’ 3 anisori la prezidentialele amestecate cu referendum_dum-ul: se duce femeia la sectia de votare, pune stampila pe ce vrea ea si vine-acas’ nelamurita, ca de ce i-au datara sa semneze 2 formulare? ii zic cu binisoru’: „votasi si pentru referendum, inseamna”! „ce?” – sare ea de sapte coti – „nam votat deacat pentru geoana” (asa-i zice ea prostanacului, nu poci pentru ca s-o dezobisnuiesc)… „atunci” – zic io – „a votat pentru tine… cine treb’e! invatatura de minte, cucoană, altadata sa te uiti la ce semnezi”! e maica-mea, n-am ce sa-i fac! si uite-asa, pe nebagare de seama si iuteala de mana, ne băgă spanchi-başa pe gat schimbarea la faţă si la izmene a constituţiunii… acu’, pentru 2014, am io o-ntrebare: pe agentu’ 00, mihăiţă răzvănel tuzgureanu cum sa-l bagam in urna? cu votu’, sau cu… luneta? din aceasta dilema, cum putem iesi?
[…] foto Related Articles Share About Author […]
[…] la MOSHE & MORDECHAI BLOG cetire… Like this:LikeBe the first to like this. Categories: democraţie, online […]