Unul dintre reproşurile care văd că i se aduc frecvent premierului Ungureanu se referă la preţiozitatea exprimării. Presupun că ceea ce este cu adevărat iritant, în felul în care înţelege MRU să îşi construiască fraza, nu este neapărat ieşirea din spaţiul îngust al limbajului administrativ, ci evidenta ostentaţie cu care formulează, într-o arhitectură a frazei complicată, de multe ori excesivă, banalităţi.
Nu-mi pot imagina ca cineva îi poate reproşa premierului, în bună credinţă, evitarea limbajului minimal, de strictă utilitate. Simplul fapt că Ungureanu dezvoltă un vocabular mai amplu, într-o frază mai elaborată, nu ar avea nimic supărătot, în sine, dacă , repet, ostentaţia nu ar fi atât de evidentă. Senzaţia apăsătoare este că, de cele mai multe ori, omul vorbeşte nu pentru că ar avea ceva de comunicat, ci pentru că fiecare deschidere a gurii îi oferă un bun prilej de a-şi exersa stilistica, demonstrativ, cabotin şi, de cele mai multe ori, într-o flagrantă inadecvare. Lucrurile simple cer enunţuri simple – oricât de narcisist ai fi.
La Ungureanu chiar este vorba de o maifestare a narcisismului aflată la limita patologiei. Tot ceea ce spune, tot ceea ce face, felul în care spune şi face, totul se întâmplă doar pentru a-şi oferi sinelui prilej de admiraţie. Vrea să demonstreze că este un altfel de premier, că a fost un alt fel de şef de serviciu de informaţii, că e un politician făcut dintr-un alt aluat. Tot timpul îi e consumat de neîncetata strădanie de a demonstra că e altfel decât ceilalţi. „Ceilalţi” e un concept imprecizabil- cei care îl înconjoară, cei care i se opun, ceilalţi premieri, care l-au precedat. În fine, e musai să demonstreze cu prisos de argumentaţie că e altfel decât ceilalţi, toţi ceilalţi, absolut toţi. Ceea ce face ca premier, ca politician, nu-l ajută. Acţiunile sale nu-l fac nici mai respectabil, nici mai demn, decât Boc, de exemplu. Afacerile suspecte, pe care le girează din funcţia de premier, îl fac la fel de odios. Iar el simte nevoia de a proba că e altfel. Şi îşi imaginează că reuşeşte asta exersându-şi stilistica, meşteşugind o frază somptuoasă, în vorbirea despre irigaţia culturii de ştevie. Excesul de demonstraţie, stridenţa inadecvării, abuzul stilistic, toate acestea nasc, mai degrabă, un efect comic. Lucrurile devin de-a dreptul ridicole atunci când abuzează de cuvinte al căror înţeles îi este evident străin.
Cu siguranţă nu-mi doresc un premier cu vocabular de strictă supravieţuire. Există în filmele americane un stereotip: mafiotul estet. În comediile poliţiste întâlneşti uneori acest tip de personaj, şeful mafiot, şeful unei bande pungaşi sau „eminenţa cenuşie” a cine ştie cărei grupări, care suferă de exact aceleaşi simptome. Între două lichidări de inamici, între două jafuri şi un asasinat, îşi etalează obsesia pentru marea artă. În filmele acelea, crima, jaful, şantajul, orice fărădelege, se întâmplă pentru că astfel personajul respectiv îşi poate astfel asigura operele de artă care îi nasc reverii, pentru că astfel îşi poate oferi acel stil de viaţă pe care îl socoteşte rafinat şi pe care consideră că îl merită. Ungureanu îmi pare caricatura perfectă a acestui tip, caricatural el însuşi, de personaj.
Între pomenile electorale, banii pentru primăriile portocalii, afacerea Cupru Min, afacerea Chevron şi celelalte întâmplări dubioase care alcătuiesc ceea ce se numeşte „guvernarea Ungureanu” şi narcisismul cu care nu încetează să se contemple, arabescurile frazei mă interesează cel mai puţin. Mă găsesc însă tot mai revoltat de stilistica dispreţului pe care acest maimuţoi o exersează cu tot mai multă insistenţă.
Rabbi,
Ungureanu este un „premiant”. Aceasta subspecie omenesca e tot ce urasc mai mult, pentru ca trasaturile ei sint falsitatea, duplicitatea, egoul supergonflat, carierismul si fandacsia intelectuala.
Insii care ofera intervalul uman al acestei multimi sint pusi pe ajungere, ar face orice sa adaste in proximitatea puterii, de orice fel ar fi aceasta: politica, financiara, academica, mondena etc.
Cind a aparut, in 2004, Boierii mintii, cartea lui Sorin Adam Matei, un sociolog roman emigrat in State, elita telectuala a lui peste prajit a sarit ca arsa de popou! Cica ala batea cimpii cind vorbea despre grupurile de prestigiu si despre cum fac si desfac astea lucrurile. Azi, o data in plus, se dovedeste ca SAM avea dreptate. Smecherii cu dioptrii din jurul umflatului de Plesu si unsurosului de Liiceanu s-au oplosit cu totii pe linga curul smenarului-sef. Sinecure, burse, diplomatie, functii, dregatorii – toate pe banii tai si-ai mei.
Opera lor? Limba lor dulce si ghiersul lor metafizic procorsar.
Ungureanu cel cu fraza ampla si continut informational zero e fiul iubit al lui Mos Angelicus.
Acum s-a ajuns, e la maximum, l-a prins pe dracu de picior, mai fute ce-a mai ramas nefutut din amarita asta de tara!
E simplu. Premiantii trebuiau linsati de mici. Fara coronita. Cu oua stricate si Brifcor lipicios in par.
Teoretic, Ungureanu e doar un panariciu (politic).
Sa speram ca societatea il va baga cat de curand in apa calda cu sare si vom uita in mai putin de 1 an ca a existat in peisajul politic.
Numai sa nu apuce sa vanda prea multe de prin tara pentru ca ma tem ca asta-i misiunea pe care i-a trasat-o basescu…
Bine pus punctul pe i.
” De la sublim la ridicol nu-i decît un pas „, unii s-ar vrea sublimi, dar se umple doar de ridicol. Preţiozitatea asta exagerată de limbaj îmi aduce aminte de un alt vajnic telectual profitor al regimului: H.R. Patapievici.
E interesant cum reuşesc aceşti telectuali să sfideze contrastul dintre asumata apartenenţă la sferele Olimpului şi pupincurismul grosier faţă de un potenţat rudimentar, de dragul unei sinecuri mănoase.
Ce e grav e că un astfel de personaj narcisist şi sfidător are toate premisele, rupt de realitate fiind, de a deveni, într-o conjuctură favorabilă, un dictator autentic, precum istoria a mai dovedit-o.
Acestora le-aş aminti vorba lui Bărnuţiu:
” Ţineţi cu poporul, ca să nu rătăciţi ! ”
Erată: conjunctură
Un orator fara continut si fara esenta care incearca sa prosteasca ce a mai ramas de prostit din tara asta de oropsiti fara speranta de mai bine in viitorul apropiat.Spunea cineva ca avem conducatorii pe care ii meritam .Sa fie chiar asa????? Este de actualite ce spunea minunatul si neegalatul EMINESCU :Ai nostri tineri la Paris învata
La gît cravatei cum se leaga nodul,
S-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata.
La ei îsi casca ochii sai nerodul,
Ca-i vede-n birje rasucind mustata,
Ducînd în dinti tigara lungareata…
Ei toata ziua bat de-a lungul Podul.
Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmba:
Stîlpi de bordel, de crîsme, cafenele
Si viata lor nu si-o muncesc — si-o plimba.
S-aceste marfuri fade, usurele,
Ce au uitat pîn’ si a noastra limba,
Pretind a fi pe cerul tarii: stele.
Analiza diagnostic :
Ai nostri tineri la Paris invata
La git cravatei cum se leaga nodul
S-apoi ne vin de fericesc norodul
Cu chipul lor istet de oaie creata 😯
SOLUTIE :
Ia-l pe ciocoi si da-l pe razatoare !!!!!. 💡
deja sant atitea personaje politice care ne mint zi de zi ca saracul popor nici nu mai stie cine si care spune o mica farima de adevar .
Începusem să cred că numai eu am o astfel de părere despre personajul în cauză sau că sunt mama cârcotaşilor în persoană… Ce bine că suntem mai mulţi!
Acum vreo 7 ani, în postura de lector, mi s-a părut crispat şi anost. Acum constat că s-a schimbat un pic, dar tot anost este.
Oricum, în rolul de premier mi se pare că seamănă cu un elefant într-un magazin de porţelanuri. Oricât de „graţios” s-ar mişca, tot sparge câteva…