AcasăOy-oy!O istorie mai veche

O istorie mai veche

Istoria asta s-a petrecut acum nişte ani. Ne întorceam din Italia, cu maşina, şi hotărâsem ca la revenirea în ţară să nu o mai luăm pe acelaşi drum, prin Austria şi Ungaria, ci să trecem prin Slovenia, Croaţia şi ceea ce încă se numea Iugoslavia. Îmi doream mult să trec prin Serbia, pe la „fraţii sârbi”, cum spuneam. Era după bombardamentele americane, pardon, NATO. Protestasem împotriva ajutorului dat de România forţelor NATO, scrisesem despre asta. Drumul prin Serbia ar fi trebuit să fie un gest de solidaritate în plus.  N-a fost aşa.

La frontiera cu Croaţia, grănicerul croat s-a uitat lung la noi şi ne-a întrebat dacă suntem zdraveni la cap, dacă noi chiar vrem să o luăm prin Serbia. Ca un filo-sârb ce mă aflam nu l-am luat în seamă. Aveam să regret peste doar câteva minute. Ajunşi în punctul sârbesc de trecere a frontierei am dat peste o namilă de sârb, unul ras pe cap, mare cât un munte. Era într-o uniformă neidentificabilă, care îmi sugera apartenenţa la trupele speciale. Vorbea prost engleza, dar suficient de bine ca să înţeleg că noi eram „rumunski madărfacăr”. A urmat o scormoneală în bagaje la sânge. Apoi percheziţia corporală – nu-i vedeam rostul, dar nici nu eram în postura de a protesta. Am încercat să-l întreb dacă e vreo problemă. A rânjit:

– Problem? We find problem, no problem. We find problem, motherfucker.

Apoi m-a pus să trag maşină în dreapta şi să aştept. Şi am aşteptat. Vreo trei ore. Timp în care uriaşul mai ieşea ca să rânjească la mine. Într-un târziu a venit un tip mai în vârstă şi m-a întrebat de carte verde. I-am arătat-o.

-Not good! zice.

Îi arăt că pe cartea verde scria clar că are valabilitate şi în Iugoslavia. Tipul cel nou, cărunt, descheiat la cămaşă şi plictisit a rânjit şi el şi l-a strigat pe uriaş. Apoi, în scârbă, mi-a explicat:

– Not good! Romania NATO, bum bum! Not good!

A trebuit să cumpăr o nouă asigurare, de acolo, din punctul de trecere a frontierei. Preţul era fix: 100 de mărci. Apoi mi s-a cerut să arăt că am bani sârbeşti pentru a-mi acoperi eventualele cheltuieli  de pe durata traversării ţării lor. N-aveam. A trebuit deci să schimb, la un curs scandalos, încă 300 de mărci- câte 100 de mărci de persoană, aşa mi s-a explicat. N-aveam de ales, aşa că, în numele prieteniei româno-sârbe, am făcut-o şi pe asta.  Şi am mai fost lăsat să aştept câteva ore. Până i-a venit chef uriaşului să demonteze scaunele de la maşină. Cu multe rugăminţi l-am convins că nu e necesar. Rugăminţi şi încă nişte mărci germane. Într-un târziu am putut pleca.

Un drum de coşmar, printr-o ţară aflată în ruină. Am decis să nu mai oprim până la intrarea în ţară, dar nu era după noi. Mai întâi ne-a oprit o patrulă de poliţie şi a reînceput ritualul percheziţiei, başca împunsul în coaste cu AKM-ul. După vreo sută de kilometri altă patrulă, acelaşi ritual. De data asta am scăpat datorită unui localnic, care tocmai trecea pe acolo. A oprit maşina şi a început să zbiere la poliţişti. Ăştia au zbierat şi ei la el, dar la un moment dat omul le-a spus ceva, îmi e imposibil să-mi dau seama ce, şi ăia s-au liniştit şi au plecat. Salvatorul nostru a venit spre noi ne-a strâns mâinile şi ne-a zis, într-o română cu puternic accent sârbesc:

– Ce dracu’ căutaţi, bre, pe aici? A căzut Miloşeici azi şi e mare supărare, mare problemă. Fugiţi repede spre ţară că vă ia dracu’ pe aici! Hai!

I-am mulţumit şi am pornit la drum. La intrarea pe ceea ce se voia a fi o autostradă a trebuit ă plătim o taxă. Fireşte, dinarii sârbeşti nu aveau trecere pe acolo. Tipul de la gheretă ne-a invitat să îi schimbăm la un ţigan aflat într-un jaf de maşină, la marginea drumului. I-am schimbat, la cursul impus de ţigan. Pe scurt, din 300 de mărci schimbat în dinari şi dinari reschimbaţi în mărci, s-au făcut 50 de mărci. Dar numai de calcule nu ne ardea.

După încă un control la sânge şi o atenţie de 50 de mărci, am reuşit să ajungem în punctul de trecere a frontierei, spre România. Speriaţi, flămânzi, obosiţi. Aici ne-am aşezat la coadă de peste un kilometru. Sârbii n-aveau chef să deschidă trecerea aşa că stăteam şi aşteptam. Ca să n-o mai lungesc, după o lungă aşteptare, am intrat în punctul de trecere. Pe scurt, aici am dat peste fratele geamăn al uriaşului de la intrarea în Serbia. Scurt, bilanţul a fost ăsta: m-am ales cu o palmă ( pentru că sunt român motherfucker), tapiţeria banchetei din spate tăiată, o roată de rezervă confiscată şi amendă pentru că nu aveam carte verde valabilă – cea cumpărată la intrarea în Iugoslavia intra în vigoare abia a doua zi.

Când am trecut podul şi am ajuns în punctul nostru de frontieră, eram în extaz. Parcă intrasem în paradis. Nervii ne erau întinşi până dincolo de limită aşa că vameşii noştri mi s-au părut cei mai frumoşi, cei mai prietenoşi şi cei mai civilizaţi oameni din lume.

– Ăia sunt nebuni, dă-i dracu’! mi-a zis unul. Aşa fac mereu, numai plângeri avem despre ei.

Când, pe un ton amical, mi s-a explicat că am face bine să punem de o chetă şi să strângem 150 de mărci …

– …pentru şefi! Hai, ca să nu vă mai ţinem pe aici, că şi aşa sunteţi obosiţi şi stresaţi!

.. n-am mai crâcnit. Ba m-am simţit fericit şi mândru că „ai noştri” sunt atât de cooperanţi şi înţelegători. Mai mult, m-am simţit dator să mai pun 20 de mărci, pe lângă cei 150 „pentru şefi”. Eram acasă.

Asta e istoria. N-am încetat să-i iubesc pe sârbi. Şi să admir îndârjirea lor. Mi-am amintit acum povestea asta din alt motiv. Nu vă spun care, dar are legătură cu politica noastră de azi.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

18 Comments

  1. Cred ca prin ’95 ma suna un prieten sa ii ajut un amic cu o duba sa duca niste ajutoare alimentare la sirbi, strinse de biserica din Galati. Asa am facut, am ajuns la Timisoara si acolo, la vama, un vames roman ne-a spus: „Nene, sinteti nebuni? Pai daca vad aia numar german la masina, ati belit-o! Nu va mai intoarceti!” Si la cit de filo-sirb eram eu atunci, i-am dat popii jos haleala din duba si m-am intors la Bucuresti. Asa ca eu am scapat ascultind sfatul vamesului. :))

  2. Rabbi,

    marturisesc ca am fost si eu prizonierul acestei mitologizante admiratii fata de „brat”-ii sirbi. Da, sint mai rai pentru ca sint mai tribali si inca neiesiti din barbaria medievala. Faptul ca au reinventat gropile comune si lagarele de concentrare la 750 de km de Bucuresti nu e de natura sa-i faca simpatici. (Asta neinsemnind ca bosniecii musulmani, ustasii croati sau mafiotii kosovari ar fi mai breji, tot aia!). Faptul ca au violat femei, au ucis copii, au asasinat in masa, la fel.
    Da, sint infinit mai dirji decit romanii. Si?
    Acu, cind vor in UE, crezi ca va conta?
    Nu, frate, ii pun functionarii cu botul pe labe una-doua.
    In 96, in decembrie, veneam de la Paris cu un autocar bulgaresc (era mai ieftin decit cursa romaneasca). Am traversat prin Iugoslavia. Inca nici vorba de bombardamente NATO. Milosevici era tartor la Belgrad.
    La frontiera cu Bulgaria, mie si unui ratacit de macedonean ne-au facut probleme, ne-au luat pasapoartele, ne-au cerut bani (eu am scapat cu 300 de franci francezi). La plecare, au uitat sa ni le dea inapoi. Noroc cu soferul masinii, care stia sirbeste si a negociat cu ei.
    Fireste, pe vremea aia credeam ca imperialistii sint cei rai, iar sirbii cei buni. Doua tipuri diferite de sadism. Occidentalii sint mai civilizati si inca se impiedica in scupule morale, macar formal. Pe sirbi ii durea fix in base. Faceau ce le trecea prin cap.
    Niste primitivi, drogati cu un patriotism fanatic si lipsiti de compasiune. Nu toti, probabil ca majoritatea masculilor.

  3. Draguta povestea. Nu pot sa imi dau cu parerea asupra ei ca pe vremea aia nu bantuiam pe la sarbi.
    De fapt ii inteleg pe sarbi.
    In timp ce RO+NATO faceau bum bum peste Serbia, la granita romanii le vindeau carburant cu 3 euro litrul. So .. era justificat sa incerce sa isi scoata si ei din gaura.
    Partea proasta este ca la sarbi deja lumea s-a civilizat, pe cand la noi a ramas tot asa.

  4. „N-am încetat să-i iubesc pe sârbi.”
    Mi se pare cat se poate de corespunzator – nu este blamabil un popor intreg pt atitudinea / actiunile catorva reprezentanti de-ai sai (NICI NOUA nu ne convine cand strainii ne „judeca” dupa atitudinea si actiunile… minoritarilor nostri reprezentativi peste granite).
    Ba MAI mult – chiar si cele doua matahale de la frontiere ar merita sa fie „iubite” (dar ALTFEL – staruitor, cu inversunare, pana ar incepe sa mearga oarecum craciti si putin adusi de spate, scancind…)

  5. Asta este rodul diplomatiei de cacat romanesti de vreo 200 de ani incoace. Inconsecventa. Cand suntem in extaz dupa turci, ca la 1848, cand dupa rusi, ca la 1877, cand dupa francezi, ca in perioada ante si interbelica, cand dupa sovietici, in anii socialismului, cand dupa americani, dupa Revolutie, cand dupa nu se stie cine acum. Avem, din punct de vedere diplomatic, un talent extraordinar de a ne plasa de partea gresita a baricadei in absolut toate momentele istorice care ne-au insotit in perioada asta, de care zic. Exceptie ar face actul de la 1 Decembrie 1918, dar si ala ar fi putut surveni cu cel putin 50 de ani mai devreme. Mi se pare normal ca sarbii au reactionat astfel (si o fac in continuare asa!). La fel o fac si moldovenii si ucrainienii si ungurii. Da, am episoade crunte de la unguri, atunci cand le traversez tara in fiecare luna August. O traversez in 7 ore si stau cate 5 ore la granita….. Oricum, multumesc pentru idee, Rabi (inca o data).

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....