Pregătirile

Nu există sărbătoare, de orice fel ar fi ea, care să nu se lase cu îmbulzeală în centrele comerciale.  Pur şi simplu, ideea de sărbătoare atârna în acelaşi cui semantic cu îmbuibarea, chiolhanul şi datul în petec. Teoretic, acum ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii, practic, dacă pomeneşti despre aşa ceva, cei mai mulţi dintre „apărătorii tradiţiei” habar nu au despre ce este vorba. Dacă zici „Paşte” s-au prins. Că pentru asta se pregătesc şi ei, dovada fiind coşurile supraîncărcate.

Pregătirea pentru cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii începe din timp. Nu cu spovedanie sau împărtăşanie, că n-are nimeni timp de bazaconiile astea. Apropierea de cele sfinte se petrece mai întâi în trafic, unde se invocă dumnezei, sfinţi, totul pe linie maternă. Apoi, în parcare, urmează restul: morţii, candela, paştele. Schimbul de saluturi cu înalt conţinut creştin e o parte substanţială a ritualului, la creştinii de rit supermarket. Odată pătruns în supermarket, împingând smerit la căruciorul pentru care s-a bătut cu două babe, un hippiot şi o grasă, bunul creştin purcede la umplerea coşului cu bere la PET, fleici la folie, mici la ţiplă şi cozonaci la pungă. Pe lângă astea, se adaugă la cumpărături orice e „la ofertă”: cremă pentru călcâie, spray contra gândacilor, deodorant pentru WC, şosete de nailon, compilaţia cu „regii manelelor” ( la manelişţi e o pluri-monarhie, ăştia au regi mai mulţi, cum avem noi partide), fierbător, sos de soia polonez şi lichid de frână.

După ce şi-a umplut coşul, bunul creştin face socoteala. Se asigură că valoarea cumpărăturilor din coş nu depăşeşte contravaloarea bonurilor de masă primite „de la muncă”. Ca să se asigure că nu lasă casieriţei ciubuc din bonurile de masă pentru care a trudit el din greu, mai ia, de rezervă, nişte ciocolăţele, ca să acopere eventuala diferenţă.  Apoi se aşează la coadă, la casă. Şi studiază conţinutul coşurilor colegilor „codaşi”. Află ce a mai găsit ăla din spate la ofertă şi îşi trimite repede consoarta să ia şi ea. Se informează de la vecinul din faţă despre oferta de „rate pentru televizor”, se consultă cu ăla aflat mult mai în spate asupra diferenţei de preţ la cărbunii pentru grătar ( la benzinărie „e mai scumpi”) şi se felicită că i-a luat de aici.

Începe să îşi întindă cumpărăturile pe banda rulantă de la casă, mândru foc. Apoi începe să numere la bonuri de masă. Se ceartă cu casieriţa când află că o parte din produse nu pot fi plătite cu bonuri. Până la urmă renunţă la ele. Nu la toate, doar la cele care nu erau „la ofertă”. Pe urmă pleacă mândru spre parcare, unde mai trage  nişte dumnezei şi nişte sfinţi, constatând că un bou i-a zgâriat maşina ( cumpărată cu bani peşin, de la bulgari, nu la ofertă, pe bonuri de masă).

Ajuns acasă desface o sticlă de bere, asumându-şi răspunderea de a lichida sticla de 2,5 litri, odată desfăcută. Că n-o s-o lase „să se trezească”. Îi înjură pe puradei şi le repetă că nimeni nu se atinge de dulciuri „până de Paşti, că vă rup gâtu’ „. Deschide televizorul şi se uită „la domnu’ Dan”, făcându-şi socoteli de pe acum. Eheeei, câtă bere o să-şi ia el la anu’ din ăia 20.000 pe care o să-i dea domnu’ Dan la popor. Că şi el e popor. Şi are dreptu’. Râgâie de la bere, adună câte ceva dintre degetele de la picioare şi plescăie mulţumit din buze: vine poporu’ la putere!

Pe urmă vine nevastă-sa să-l reclame pe ăla micu’. A învăţat, naiba ştie de unde, porcării.

– Ia să-l aud! porunceşte stăpânul casei. Şi ăla micu’ începe să dea din buric şi să urle un cântec porcos. Ta’su e mândru. „Ăsta ajunge departe!” îi profeţeşte nevestei, cu mândrie. A terminat sticla de bere şi e cu chef. Se duce la baie, că berea vrea afară. Când se întoarce decide că mai poate birui o sticlă. Nevastă-sa roboteşte la bucătărie, de unde vin mirosuri de totul felul, puradeii s-au încăierat, ăla micu’ nu vrea varză, că el e mic şi nu ţine post, fata cea mare zbiară la puradei. Iar el, stâpânul casei, plutind pe norişori de spumă de bere, priveşte totul cu nespusă încântare. Adoarme în faţa televizorului, fericit că poporul a mai biruit un ciocoi. Ăla mic profită că ta’su e ieşit din funcţiune şi bagă botul în sticla de bere. Fata cea mare îl vede şi îl pârăşte mă-sii. Ăla mic le anunţă, cu voce piţigăiată, că le dă muie. Mă-sa îl plezneşte, ăla zbiară, domnul se trezeşte.

-Ce le-ai zis, mă? întreabă. Nevastă-sa îi explică. El e încântat ” Are tupeu, ajunge departe!” şi adoarme la loc. Cu sticla de bere între picioare. Exact când, la televizor, domnul Dan anunţa încă o victorie a poporului.

Şi astea sunt doar pregătirile.