Italianul ăla zăpăcit habar nu avea despre ce vorbea când spunea că vita e belită. Ce vita bella, monşer? Ce ştia macaronaru’? Ia să vezi cum e când dimineaţa, pe la cinci şi mărunţiş, sari din pat ca la cutremur, trezit de unul care zbiară în faţa blocului ca apucatul. Aşa am păţit-o eu.
Pe la cinci dimineaţa, când încă era beznă afară, se aude un urlet cumplit. Exact pe la ora aia la care te întrebi dacă să te ridici şi să mergi la baie sau adormi la loc şi îţi asumi toate riscurile. Cum ziceam, urlet de om bine hrănit.
– Soniiiii! Soniiiiiiii! Băăăăăi! Soniiiiiiiii!
Urletul scutură sticla ferestrelor. Tencuiala se fâstâceşte şi începe să cadă. Lustra se decide să intre în bălăngăneală. Disperatul ăla urlă ca bezmeticul strigându-l pe Soni al lui. Ce credea idiotul care a inventat telefonul că o să rezolve cu invenţia lui? După vreo cinci minute de urlete se aude şi Soni:
– Ce-i, bă! Ce morţii mă-tii urli aşa?
– Soni, n-ai, bă, o rangă? îşi zbiară ăla întrebarea.
Bun. Asta e o situaţie specială. Sigur, dacă la cinci dimineaţa ai nevoie de o rangă e absolut în regulă să trezeşti galaxia. Întotdeauna am spus că nu poţi nega dreptul cetăţeanului la rangă. Sunt prea puţine răngi. Prea puţine. Ar trebui luate măsuri. Să dăm oamenilor răngi. Răngi să dăm oamenilor. Aş putea face un partid plecând de la chestia asta.
Eu înţeleg. Soni nu. Zbiară:
– Ce vrei, mă?
– O rangă! N-ai, bă Soni, o rangă?
– N-am, bă, la ora asta!
Cum n-are la ora asta? Dar la ce oră are? Răngile funcţionează după un program anume? Ce fel de om e Soni ăsta? Ce fel de om? Cum poţi lăsa fără rangă un om aflat în nevoie? Ce bestie! Ce hain! Dezgustător. Omul fără rangă acceptă situaţia:
– Bine, bă! Scuză-mă. Mergi şi te culcă.
Apoi linişte. Câteva clipe. Încerc să adorm la loc gândind că situaţia răngilor ar merita o mai bună reglementare. Totala lipsă de preocupare a autorităţilor faţă de situaţia răngilor mi se pare absolut inadmisibilă. O să fac petiţie. Da, da, petiţie fac. O să scriu… O să… Cred că adorm la loc…
– Macheeeeeeeeeeee! Macheeeeeeeee! Băăăă, Macheeee! Scoal’ băăăăăăă! Macheeeee! Macheeee, hai bă că îmi trebe o rangă!
” hai bă că îmi trebe o rangă!” In cap, as zice eu. 😀
Ha, ha, ha ! Mai bine-i dadeai „ranga” ta si apoi dormeai linistit !
Si … nici lu Mache nu ia-ti gasit o ranga ??!. Ce vecini ?,astea sunt oameni de bine ?,se duce dracului societatea !!!. 🙄
Ba lui Mache cred că ia-u găsit până la urmă.
Distracţie mare la tine, mai ceva ca la pavilionul de furioşi. Eşti de invidiat, nu te poţi plânge de plictiseală.
Am citit mai de mult o culegere de texte umoristice, adunate din literatura universală. Unul din ele descria cu multă savoare vacarmul făcut de gunoieri, cam tot pe la 5 dimineaţa. M-a amuzat copios, ca şi povestea ta (cu atât mai mult cu cât mi-ai zis că e 100% adevărată 🙂 ).