Un om trăieşte o dramă. Nu are nicio importanţa numele său. Cum nu are nicio importanţă faptul că omul acela îmi e, în genere, dezagreabil. Încă o dată, o nenorocire vine să îl zdrobească. Doborât de durere, omul are de îndurat asaltul a ceea ce a mai rămas din „presa românească”. Haite vorace de necorfagi dau năvală să sfâşie din trupul cald încă, să-şi rupă halca de senzaţional. Fără ruşine, fără remuşcare, fără compasiune, doar cu o enormă lăcomie.
Decenţa, bunul simţ, măcar reziduurile compasiunii ar trebui să îndemne la cuviincioasă tăcere. Dar hienele nu pot fi oprite. Şi se repetă, cu nesimţire, că publicul are dreptul la informaţie. Chiar e ăsta un argument care poate scuza orice impietate? În ce constă interesul public? Despre care public e vorba? De ce ar avea nevoie publicul să afle toate detaliile întunecate şi chinuitoare ale sinuciderii unui copil? În numele cărui drept? Pentru că dacă acest drept poate fi argumentat, atunci nu mai vorbim despre public. Ci despre haită. Iar cei care alcătuiesc acel public, ca şi cei care simt nevoia să hrănească acea cultură de bacterii necrofage, nu ne mai sunt vecini de specie.
Nimic de comentat. Respect durerea, indiferent a cui …
Daca pentru o tampenie care n-ar trebui sa ia mai mult de 5 minute, hoarde de „fatuce”parca decelebrate impart firul in” cinsprezece”agasand publicul ,ce e de asteptat in cazul unei tragedii personale mult ,mult batuta de soarta.In loc de minimul de compasiune si intelegere in pofida faptului ca acesti tampiti pot trece si ei asemenea nenorociri ,nu-si pondereaza pofta de sange pe altarul „ratingului”,fiind el de trei ori blestemat.Dar ce poti sa te astepti la oamenii care au fost in stare sa inventeze „bancul”cu comisarul care vrea sa anunte o nenorocire in familie,cat mai „fin „si care intreba :-Aici locuieste vaduva Georgescu? la care persoana intrigata ,raspunde – Nu.-Pariati ?!spune bravul comisar de politie.Lipsa totala de bun simt,Din pacate.
desi in general nu avem aceleasi convingeri, pentru articolul asta nu pot sa zic decat chapeau bas!
Poate e si asta un motiv pentru care nu e chiar ok ideea sa aloci bani de la bugetul de stat pentru „presa”. Trebuie mai intai sa faci o separatie intre presa si „hienopresa”. Dar asta-i cam greu, nu crezi?
In urmă cu câţiva ani, o familie dragă mie a trecut printr-o dramă cumplită. Copilul lor, abia ajuns la vârsta majoratului, a murit în urma unei supradoze de heroină. Numai cine are copii poate înţelege dimensiunile unei astfel de tragedii.
A doua zi, când familia jelea în jurul sicriului, hienele despre care povesteşti au dat năvală în apartament, profitând că uşa era lăsată deschisă, şi s-au năpustit asupra părinţilor aflaţi în nenorocire, cu un potop de întrebări lipsite de orice urmă de bun simţ şi compasiune.
Necrofagii ăştia, cum bine i-ai numit, ar merita să treacă şi ei prin tragedii asemănătoare, iar haita de hiene care s-ar năpusti asupra lor să le explice cum stă treaba cu dreptul la informare.
Acest caz este o ilustrare incontestabila a dezumanizarii din societate. Relevanta publica a suferintei unui om care sa fie? Dincolo de bani, rating, interese etc., halul in care a decazut mass-media este simptomatic pentru alienarea omului modern, pentru pierderea demnitatii, a compasiunii, a sentimentului valorii, a decentei… Ingrozitor este ca se poate si mai rau!
e sinistru, e trist, dar e pretul platit pentru cei care prefera sa fie in lumina reflectoarelor, oamenii cu notorietate mediatica cautate si asumata, de pe urma careia au beneficiat din plin. „Ale tale dintru ale tale” Lumea functioneaza asa, nu e nici bine, nici rau, e un fapt. Si toti trebuie sa-si gandeasca viata in acest sistem. vrei intimitate, mergi pe burta, nu te arunca in toate camerele de filmat si de pozat toata viata, pentru ca o sa te urmareasca si cand nu vrei, nu doar cand vrei.
Aveau latinii o expresie, din Horatiu, daca nu ma insel: „aurae mediocritas”.
Spunea poetul asa: „da-mi ascultare, Icar, prea jos de-ti vei tine tu calea, apa patrunde-va-n aripi; prea sus, le va arde dogoarea”.
asta nu scuza, evident, mitocania presei, dar…
Cum putem scapa de ciuma asta, omule, cum!?
Cu picioare-‘n „pardon” trase (la propriu) atunci cand depasesc limita (concomitent cu mentionarea discreta a unor avertizari referitor la CE anume li se poate intampla (fizic) mai grav, daca pt acest tratament bland protesteaza oficial).