Pe când se afla la putere, în perioada 2000-2004, Adrian Năstase a promovat modificarea Constituţiei, ducând mandatul preşedintelui la durata de cinci ani. În felul ăsta s-a realizat şi desincronizarea de alegerile parlamentare. Pe atunci pesediştii îşi imaginau că vor sta la putere cât stă herpesul în organism. Aşa că, simţindu-se pe cai mari, şi-au zis că n-ar fi rău să îşi tragă nişte prevederi din astea care să îi acomodeze cu eternitatea. Minunata gândire strategică ne-a pricopsit cu zece ani de băsexu, iar pe Năstase l-a adus aproape de puşcărie. Succesuri lula, dar strategic mişto gândit.
Pedelicii lu’ fermecătoru’, tot aşa. Au inventat, pentru alegerile locale, un sistem de vot (uninominal „pur”) care îi coafa pe ei până să-i lovească tocul de la moţiune în frunte. Bang! Din nou, erecţie bună, gaura greşită.
Cum avem o clasă politica de cercetători/experimentatori, se lucrează cu degetul la testarea teoremei lui Jean Colivă: cine sapă groapa altuia, beleşte pula. Aşa ca acum, dovedind că au învăţat fix nimic din păţaniile anterioare, useliştii s-au gândit să întindă şi ei din caşcavalul împuţit la soare şi să îşi tragă şi ei vot uninominal pur ca apa de izvor. Deja se sparie gândul! Iar o belim! Ce nu par a pricepe useloşii e că şmecheria la votul ăsta e următoare: mula sondaje, aici nu câştigă cel mai tare, ci cel mai şmecher. Pentru că, pardon, scuzaţi doamnelor, dar sistemul ăsta de vot, prin care mandatele se obţin cu voturi puţine îi avantajează nu pe cei mai buni, ci pe cei mai pricepuţi la tras electoratul pe carici ( pentru asta îmi ceream scuze, doamnelor!). Iar la faza asta pedelicii sunt meşteri.
Nu ştiu cine le-a băgat în cap politicienilor noştri că ceea ce numim context favorabil e altceva decât o chestie trecătoare ( domnii de la USL, consultăm DEX-ul să vedem ce e aia „context” şi „trecător”?) şi doar tâmpiţii îşi fac planuri pentru la anul, mizând pe conservarea circumstanţelor. Dar până la urmă de asta e ţara aşa de veselă şi plină de autostrăzi.
Despre chestia cu legitimitate, reprezentativitatea, democraţia şi alte rahaturi din astea franţuzeşti, nu mai pomenim, că noi susţinem tradiţia. Dar să nu pomenească nici limbricii de la pedelic, că se strânge mâna pe rangă!
Cum ziceam, bre, mişto strategii, foarte mişto, dar ajunge o gaură în cur.
Mandatul de 5 ani pentru presedinte este opera deputatului – pe atunci un omulet de isprava – PD, Emil Boc. Tot el a venit cu propunerea (votata si ea) prin care s-a eliminat posibilitatea presedintelui sa demita pe premier.
Interesant că foarte mulţi uselişti de marcă declară că nu sunt de acord cu sistemul ăsta deşi l-au votat. Poate le aducem aminte de asta când va veni vremea să fie revizuită constituţia. Principiul acela al stabilirii legilor electorale cu cel puţin un an înainte ar trebui pus în constituţie. Poate şi caracterul proporţional al sistemului de vot, şi altele…
Niste idioti care cred ca se pricep la toate, cam asta sunt „strategii”, indiferent de culoarea politica. Vezi bine, zic de de oamenii politici care se-nchipuie… strategi. Frumos cuvant. Eu sunt gata sa pun ramasag ca la mine-n judet, desteptul ala de strateg-enjener va grohai dupa alegeri si mai rau, cand va vedea ca a belit fix… scopul. Cu alte cuvinte, la Alba, o nula si cu-o nula fac…
Misto „strategii” penelei, pe-aici 🙁
Ranga in mina pulimi nu va face deosedire ,si eu fac parte din pulime si mi-a ajuns in git !!.
MONICA MACOVEI A FALSIFICAT DOCUMENTELE DE TRANSPORT IN OPERATIUNEA “TIGARETA II”
(TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT, continuare 3)
Pretinsele documente pe care Traian Basescu, in calitate de ministru al Transporturilor, le-a predat organelor de cercetare penala- si care au devenit proba in Operatiunea “Tigareta II”- sunt false.
Ele au fost falsificate de Monica Macovei (avocat al firmei Business Woman, in epoca) prezenta pe Aeroportul militar Otopeni in noaptea de 16/17 aprilie 1998.
Mai clar, ea este femeia prezenta pe aeroporul Otopeni, in zona in care se descarcau tigarile (Operatiunea Tigareta II) in noaptea de 16/17 aprilie 1998 (a carei identitate nu a fost facuta publica, din ratiuni lesne de inteles).
In fapt, Monica Macovei a falsificat documentele de transport intr-o maniera grosiera, cu certitudinea ca are acoperirea necesara prin Traian Basescu in aceasta operatiune de mare criminalitate transfontaliera organizata.
Iata datele din documetele falsificate de Monica Macovei pentru a mistifica realitatea in Operatiunea Tigareta II (mai exact, pentru a acoperi o operatiune de mare criminalitate tranformtaliera organizata, in care au fost implicati Traian Basescu- avand autoritatea ministrului Transporturilor, in epoca- si traficantul de armament Viktor Bout- vechi colaborator, in materie, al lui Traian Basescu):
“Transportul de tigari, cu aeronava ucraineana de tip IL-76, UR-UCA, zborul SFB-1651/2 din 16/17.04.1998.
In „Cargo Manifest” (falsificat) erau mentionate:
operatorul (Air Sofia),
nr. zborului (SFB-1652),
data (16.04.1998),
nr. crt. al facturilor pentru marfa incarcata (3034; 3036; 3037),
cantitatile (cate 1000 de baxuri pe fiecare factura),
natura marfii (Cigarettes),
greutatea/1000 baxuri (15.400 kg) si greutatea totala (46.200 kg).
„Cargo Manifest” (intocmit in fals de Monica Macovei) era insotit de trei documente detaliate pentru fiecare factura. In fiecare dintre acestea este trecut vanzatorul (Papastratos SA – Piraeus Greece), cumparatorul (Business Woman Improes SRL – Bucharest Romania), aeroportul de incarcare (Athens), aeroportul de destinatie (Otopeni – Bucharest), cantitatea (1000 baxuri), denumirea marfii (Cigarettes „Assos International”), greutate (15.400 kg).
Cateva lamuriri:
In mod corect, Cargo manifest este completat, obligatoriu, pe calculator, deoarece el este transmis companiilor aeriene si altor beneficiari de informatii, prin sistemul international de telecomunicatii aeronautice dedicat (S.I.T.A.). Persoana care-l intocmeste trebuie sa fie autorizata in operatiuni de handling si raspunde pentru modul in care s-a realizat centrajul avionului.
FALSUL INTOCMIT DE MONICA MACOVEI:
Cargo manifest pentru zborul Air Sofia (prin care au ajuns pe Otopeni militar, in noaptea 16/17 aprilie 1998, tigarile destinate trocului tigari- armament) este completat de mana.
Se mentioneaza, in mod fals, ca avionul ar fi decolat de la Atena cu destinatia Bucuresti – ceea ce este fals, intrucat a decolat de la Sofia cu destinatia Bucuresti Otopeni.
Pentru intocmirea falsului in acte, Monica Macovei a folosit si un formular tipizat, apartinind companiei de transport aerian de stat Olympic Airways, pe care l-a completat de mana, incercand sa lase impresia ca ar fi fost completat de un angajat al firmei de handling Interservice S.A. de pe aeroportul din Atena.
In mod evident falsul a fost intocmit de Monica Macovei in graba- si fara teama de consecinte- intrucat nu si-a dat osteneala nici macar sa se documenteze in legatura cu detaliile esentiale pentru un astfel de document.
Astfel, Monica Macovei a comis greseli flagrante. Dau un exemplu: codificarea I.A.T.A. pentru aeroportul Atena este compusa din 3 litere si nu din 4. Pentru a nu mai discuta de modul cel putin ciudat in care apar numerotate containerele de marfa : 3034, 3036, 3037.
Pe marginea de sus a Cargo manifest cu sigla Olympic Airways, completat de mina de Monica Macovei (pentru a mistifica realitatea in cazul operatiunii Tigareta II) apare scris ATTN : MR.ANDREI ( pentru a fi foarteclar: in atentia dl. Dan Andrei-directorul AACR).
Monica Macovei, prin acest fals intocmit cu propria sa mana, a vrut sa simuleze ca documentul ar fost trimis de omologul lui Dan Andrei, directorul AAC din Grecia.
Nu trebuie sa fie cineva expert grafolog – trebuie doar sa fi vazut, cu o ocazie, un text scris de mana (atat “de rand” cat si de tipar) de Monica Macovei pentru a realiza ca ea a falsificat acel Cargo.
Dincolo de faptul ca Olympic Airways are propriul serviciu de handling si nu „imprumuta” formulare pentru Interservice- si ca nici Interservice nu recunoaste ca acel Cargo manifest ar fi completat de angajatii sai:
Prin intermediul cui a intrat Monica Macovei in posesia formularului (in alb) tipizat, apartinand companiei OLYMPIC AIRWAYS – mai exact de la biroul companiei din Aeroportul International Bucuresti Otopeni?
(Va urma)
Uninominalul pur risca sa-l arunce afara din parlament pe Antonescu.
Si atunci sa vezi futere cand te prezinti la prezidentiale cu unu’ care nici macar la Senat n-a prins un loc :).
Acum exagerezi. Ştii la fel de bine că acum contextul e cu totul altul.
…. dar ce m-aş râdea :))))
Modelu’ politic al lu’ Basescu zice: toate voturile la jmecherul local. Care asta se gandeste la ce partid se duce, il mai lamureste un pic Nuti cu fondurile (sau ma rog) si mandea cu serviciurile. In loc sa facem praf chestia asta, o betonam spre fericirea actaulilor chiriasi, fosti psd, actuali pdl, in devenire usl. Devine ceva gen evul mediu, in care regele se ruga frumos de baroni inainte sa mearga la rezboi, ca aia aveau feudele si calaretii. Ce kkt!
Sa se revizuiasca primesc, dar sa nu se schimbe nimic …. De fapt, portocaliul s-a descompus chromatic in galben si rosu. Ce chestie uimitoare!
Nu se poate! Remus Cernea consilier de stat la Ponta. Iar nu mă mai duc la vot.