Acasăcacatul in artaTot despre Eurovision

Tot despre Eurovision

De ani buni privesc concursul ăsta cu o anume curioasă perplexitate. Tot de ani buni am încercat să mai sper că mi-aş putea hrăni melodependenţa ( nu căutaţi cuvântul în DEX, că nu există) cu produsele livrate aici. Meritul indiscutabil al acestui concurs este acela că mă ajută să privesc cu mai multă îngăduinţă păcatele noastre, ale românilor. Şi cum n-ar fi aşa dacă, de ceva ani, la fiecare ediţie, mi se confirmă că Europa e un continent de manelişti şi şmenari? Tot astfel, privesc cum, an de an, ne străduim să ne exportăm piţiponceala şi propria viziune asupra prostului gust, încerând să ne disimulăm ridicolul în scuze de tipul: „bine că n-am câştigat, că nu găseam bani pentru organizare” – în felul ăsta plasarea între codaşi, cu doar voturile frăţeşti din Moldova, devine un act de responsabil patriotism. Aşa „i-am lăsat să câştige”, în fiecare an, pe bogătaşii din Estonia, Ucraina sau Grecia.

Despre reprezentarea noastră de anul acesa aş prefera să nu vorbesc. Am văzut că mulţi şi-au impus regula stupidă conform căreia „trebuie să ţinem cu ai noştri orice ar fi, că sunt ai noştri- critica e nepatriotică”. Ca şi cum însoţirea întru ridicol ar fi  o mare probă de patriotism. Nu mă simt obligat la nicio solidaritate cu ceva ce nu mă reprezintă – în cazul acesta fiind vorba de mediocritate şi piţiponceală. Dacă s-ar spune că Mandinga reprezintă TVR, ar fi absolut ok. N-aş avea nicio problemă. Pentru că da, reprezintă perfect TVR.

Acum două zile spuneam că sâmbătă îl voi vota pe Engelbert Humperdinck. E o chestie care ţine de igienă mentală. Totuşi, trebuie să o spun: anul acesta, nu am nicio îndoială, concursul va fi câştigat de reprezentanta Suediei. Apare uneori câte o chestie din asta, care se ridică cu mult deasupra mediocrităţii uniforme care defineşte ESC. Iar ceea ce aduce reprezentanta din acest an a Suediei, Loreen, e o astfel de producţie. Fără excese pirotehnice, fără cohorte de scuturători din buric ori tradiţionala revărsare de sclipiciuri, Loreen are ceva care îmi aminteşte de Bjork. Şi sună bine, se mişcă bine.Vă puteţi convinge privind clipul de mai jos.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4nJcmLMb5to]

P.S. Mi se pare nostim să amintesc că unul dintre reprezentanţii Moldovei din 2010 a devenit deja „legendar”, unul dintre cele mai „virale” personaje care au sărit din ESC în internet. Îl vedeţi mai jos ( da! 19 milioane de vizualizări!) într-un loop de 10 ore! Apoi căutaţi pe youtube „epic sax guy” şi veţi vedea despre ce vorbesc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KHy7DGLTt8g]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

15 Comments

  1. cumnata mea este in Suedia si mi-a spus ca este sigura ca reprezentanta lor va castiga. eu am zis ca ai nostri sunt absolut convinsi ca a noastra va castiga. (evident, ai nostri minus eu, care nu numai ca nu cred, dar nici nu vreau sa se intample asta, nu pentru ca suntem popor sarac si nu avem cu ce organiza :-), ci pentru ca e o porcarie si eu nu inalt porcariile la rand de minune doar pentru ca … „ma reprezinta”.)
    acum, ca n-o fi Suedia si o fi Danemarca sau o fi Ungaria… nici nu mai conteaza. important este ca maneaua noastra sa-si vada locul (si daca va fi sus eu voi fi prima care va plange!), pentru ca daca nu isi vede locul… vom trimite si anul viitor tot pe ion costita compozitor 🙂

  2. „Euphoria ” suedezei va bate orice top al buricelii, iar circarii vor trebui sa-si schimbe stilul. E clar ca mai toti au adoptat un stil de euromanea insa cu Engelbert Humperdinck si Loreen, in concurs, sper sa se revina la muzica.Poate la anul avem de ce ne bucura. Despre mandinga…mi-e cam rusine ca ne reprezinta.

  3. 30% solidaritatea statelor scandinave, 30% simpatia Europei occidentale pentru Suedia, 15% melodia in sine si vreo 15% alte vari motive, pot s-o desemneze pe Loreen castigatoare. Insa precum am scris la articolul precedent in privinta vocii oricare concurent/a este sub Gaitana (care mi-o aminteste pe Tina Turner in zilele ei bune). Om pati si om vedea daca smenu’ bate talentul.

  4. Normal ca totul despre Eurovision. Brusc, am devenit un fel de ProTV, am trecut la suse, manelisti, Eurovision. Pe cand despre Oana si Pepe?

    Pe cand despre Grajdan?;)

  5. Faptul ca maneaua asta infecta (imi asum duritatea termenilor) e difuzata la greu pe toate posturile de radio nu o face mai digerabila si in nici un caz mai valoroasa. A primit chiar un loc prea bun fata de merite. Si…nu, nu ma consider lipsita de patriotism daca afirm ca nu-mi place, nu ma reprezinta si nu as fi votat-o nici batuta.
    Rabbi, eu n-as asocia-o (doar) cu TVR, ci (si) cu Pro TV. Tiganie ce se vrea ridicata la nivel de arta. Penibil.

  6. Piesa Ungariei,Compact Disco-Sound of our hearts,a meritat sa cistige,cea mai buna piesa din concurs.Si nu sint ungur,sint moldovean din RM,dar locuiesc in Norvegia.Piesa Suediei a fost si ea foarte buna si nu imi pare rau ca a cistigat dar imi pare foarte rau de Ungaria-locul 24……..

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...