Doi poeţi

Doi poeţi au devenit subiect de sfadă, zilele acestea. Niciunul dintre ei nu mai e în viaţă. Unul maghiar, altul român. Unul fascist, altul acuzat de bolşevism- Nyiro Jozsef şi Adrian Păunescu. Ungurii, de la noi şi de la ei, pregătesc reînhumarea lui Nyiro Joszef, conform dorinţei acestuia, la Odorheiul Secuiesc. În acelaşi timp, în parcul Grădina Icoanei, a fost dezvelit astăzi un bust al lui Adrian Păunescu. Ambele evenimente au stârnit proteste, controverse, scandal.

În vreme ce ungurii, chiar reprezentanţi ai statului maghiar, fac pe dracu’ în patru pentru a-şi cinsti poetul aşa cum socotesc ei că se cuvine, românii fac cam acelaşi lucru pentru a-l mai terfeli o dată, fie şi postum, pe al lor. Nyiro Jozsef a fost un criminal, al cărui mare merit, pentru care unii maghiari socotesc şi azi că merită cinstire, a fost acela că a belit români. Că a urât evreii. Mărturisesc că opera lui îmi este practic necunoscută. Nu ştiu ce merite literare a avut, dacă a avut.

Despre Adrian Păunescu ce aş putea spune şi nu s-a spus deja? Opera lui poetică e cunoscută. Ceea ce copleşeşte în această operă este mai degrabă cantitatea. Din cantitatea enormă de stihuri ( nimeni nu i-a putut contesta vreodată lui Păunescu abilitatea de versificator) doar o masă redusă poate rezista judecăţii estetice, trecând pragul posterităţii. Dar ceea ce rămâne e remarcabil. Biografia complicată a fost şi va continua să fie subiect de controverse. Beteşugurile caracterului l-au făcut aproape insuportabil. A fost de multe ori odios şi uneori sublim. Nu e nimic suprinzător că dezvelirea bustului său stârneşte un oarecare scandal, e însă dezgustător să vezi cum arbitrii înaltei morale, apărătorii castităţii intelectuale, mucenicii dreptei căi, pot da dovadă de neostoită intransigenţă în acest caz, risipind nu doar indulgenţe, ci osanale deşănţăte în alte cazuri, la fel de flagrante.

În fine, fără a mă face apărător al lui Păunescu ( care nu mi-a provocat niciodată euforii estetice sau revelaţii morale), n-am cum să nu constat discrepanţa dintre felul în care îşi tratează ungurii poetul şi halul în care înţeleg românii să îi bătătorească eternitatea poetului lor. Asta e tot. O simplă constatare.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

16 Comments

  1. Voiam sa scriu un articol intreg pe tema asta, dar mai bine spun aici, pe scurt: apropo de tambalaul cu fascisto-hitleristo-horthystul poet maghiar – hai sa votam cu Ungaria la Eurovision, poate le trece vecinilor (si conlocuitorilor) damblaua!

  2. Beton. Cei doi reflecta foarte bine subtilitatile politice ale celor doua tari. Preotul catolic raspopit si extremist la maghiari si profitorul talentat la romani. Intr-o tara normala, talentul ar trebui recunoscut si separat de viata publica (au fost cazuri mult mai grave de prostitutie intelectuala sau chiar tradare de tara). Incapabili sa intelegem cum functioneaza o natiune (chiar daca avem stat de oarecare drept si economie de oarecare piata) nu stim sa definim ce e important si ce nu si lasam prada tabloidului nu numai prezentul, dar si trecutul (Cristoiu la Historia, ce trist …). In rest, romanii sunt niste hateri comozi, indolenta in acomodarea cu realitatea ne face hateri si comoditatea ne indeamna sa uram ceva imediat, mai précis vecinul, colegul de serviciu, conationalul. Supremul simbol e Cioran, suparat ca Romania nu are piramide … nu mai vorbim de Remarcabilul, de Jucatorul Ciuruitor, specia asta infloreste in toate ecosistemele societatii romanesti .. plus Patapievici, voma curata ….

  3. Doi poeți extremiști, unul de dreapta, unul de stânga, maghiarii au rămas extremiști în timp ce românii și-au mai revenit. Ar trebui înhumați unde și-au dorit fiecare pentru că ultima dorință e sfântă, în liniște, fără alai și tămbălău pentru că au făcut mai mult rău decât bine. Bustul lui Adrian Păunescu putea fi deocamdată așezat în cimitir pentru că sfidează pe cei chinuiți sau urmașii celor uciși degeaba în comunism.
    Sublimul pălește când servește răului.

    • Maghiarul nu e de dreapta, ci e cretin, antitalent, antiroman, antisemit si antiorice, iar dpdv literar nici macar nu se ridica la nivelul unui calcai de Paunescu. Esta es la diferencia.

      @Rabbi
      Ma lasi sa-i zic vreo doua mizeriei care semneaza „berenger”?

  4. cinismul situatiei vine mai ales dini alte elemente pe care putini le cunosc. Statul maghiar ne interzice sa punem la gyula, centrul intelectual, sa-i zic asa al romanilor din Ungaria, o statuie sfantului Andrei Saguna, care n-a fost nici antisemit si nici n-a fost partas la crime impotriva ungurilor. Mai mult, refuza sa puna placute in Budapesta pentru un „circuit cultural” care sa aminteasca celor care trec pe acolo de diferite locuri in care au trait sau au muncit multi mari romani, refuz invaluit in diverse pretexte. De exemplu, la Goga refuza inscriptionarea cu poet, primi ministru nujce, vor doar sa treca Goga, traducator din Maghat in romana, la altu nu vor sa treaca faptul ca a fost compozitor, spun ca din punctul lor de vedere alea nu erau compozitii si cate si mai cate mizerii efective ;i batjocuri pe fata ne fac.
    Stiu, e vina noastra ca-i lasam, sau e SI vina noastra. asta e alta discutie.
    Cat il priveste pe niro asta, problema se pune gresit total. Vad ca se infoaie la cenusa, dar mitocanul are statuie in Romania! La o adica, crestineste e sa-l ingropi unde vrea, dar abia statuia e cinstire a unui nazist fascst antiroman etc. Si exista si stauia lui Vass, altul de aceeasi speta. Asta e problema, nu cenusa.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...