AcasăÎntrebarea zileiInterimar să fie, dar...

Interimar să fie, dar până când?

Doar mie mi se pare total aiurea că la Ministerul Educaţiei interimatul se prelungeşte mult peste ceea ce ar fi normal şi sănătos? Ministrul interimar a ajuns deja, în interimatul său, la un mandat de vreo trei ori mai lung decât al titularului. Şi asta pare să nu deranjeze pe nimeni. În niciun caz pe premier, care e ocupat peste măsură cu ce vrea el.  Sigur, e mult mai şmechereşte ca, după ce o ieşi balamuc la bac, să-l dai naibii pe interimar şi să numeşti un titular, că o fi plagiator, că o avea bube la CV, cum s-o găsi. Până atunci lungeşti maţul interimatului cât ţine zidăria obrazului. Şi laşi un nene tare modest intelectual, care nu a primit votul parlamentului, să se joace şi el de-a ministeriatul şi reforma în educaţie.

Ştiu că sunt unii pentru care USL e o nouă religie. Să spui ceva de USL e sacrilegiu. Să critici un ministru USL e blasfemie. Să zici ceva de Ponta e o abominaţie. Da’ eu oricum nu mă dau în vânt după niciun fel de religie, aşa că „luna de miere” cu guvernul USL e pe sfârşite. Încă două-trei gafe de-ale lui Marga la externe, încă vreo două taxe de solidaritate de-ale lui Ponta şi fără număr de la interimarul de la educaţie şi… ne intrăm în pâine.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

13 Comments

  1. Cind e vorba de Ponta, sint in piine tot timpul, de 10 ani, si nu ma las… La limita, vroiam sa votez USL in categoria „voturi contra”, dar credeti-ma ca nu se poate. La generale in nici un caz, si cind il vad pe candidatul la primarie Leonte la Brasov (luati de-aici ridicol si prostie: http://www.catalinleonte.ro/, ca sa vedeti ca nici la noi nu rasare vreun soare), nici la locale nu pot, ca mi se usuca mina. E primul an electoral in care n-am intentia sa votez, ca n-am cu cine. Nici teoria cu raul cel mai mic nu mai functioneaza.

  2. Mi se pare foarte corectă atitudinea ta, Rabbi.
    Te-aş ruga să-mi dai voie să preiau şi io „poza” aia din dreapta sus. Poate-mi ai dai şi un link…
    Mulţam „en avance” (Merci d’avance… pe ardeleneşte 🙂 )
    Banzai!

  3. Bine faci ca le amintesti, Rabbi! USLismul nu este o religie, ci o circumstanta. Exista motive pentru care oamenii urasc PSD-ul. Multe dintre aceste motive sunt inca acolo. Exista motive pentru care PNL-ul nu a reusit sa ia mai mult de 18%. Multe din motive sunt tot acolo. Asta este de fapt problema USL, si este reflectata de procentele vag peste 50%: remember 2008 ? PSD – 34% si PNL- 18% – parca din decembrie 2008 nu s-ar fi intamplat nimic. Principalii adversari ai lui Ponta si Antonescu sunt de fapt propriile partide …
    Ce ne garanteaza USL-ul? Ca ne vom intoarce intr-o oarecare normalitate, gen Tariceanu-Nastase, in care legi va da parlamentul, sentinte va da tribunalul, chestii din astea. E prea putin-avem nevoie de oameni politici decenti si de un CADRU prin care sa nu mai apara inovatori constitutionali hipercorupti. Multe din chestiunile ridicate de Basescu sunt relevante, sa vedem insa cine si cum le va rezolva …
    Basescu este aproape irosit, nu trebuie decat sa-l lase sa-si desfasoare farmecul inegalabil. Acum e randul USL-ului sa demonstreze. Sa ne amintim de biografia marelui conducator-presedinte-jucator: apoteoza a fost suspendarea, inceputul sfarsitului EBA. Oare or fi inteles ceva din asta ?

    • Legi normale, nu cretin-hotoman-basiste. Legi care sa nu se aplice retroacitv!!! Mizeriile portocalii au permis asa ceva si numai pentru asta ar trebui sa fie linsati macar electoral. De-aia nu mi-am terminat injuraturile catre ei si inca mai sper ca ne vom intoarce catre normalitatea din 2007 a lui Tariceanu. Da, pentru mine aia era normalitate, cand un premier cu coaie se caca in freza lui Basescu si cand pedeii erau adulati de femeile de serviciu si de patapievici (substantiv comun plural) si cam atat. Restul a fost PR pentru cicacorporatisti a caror lectura de baza e feisbuc pe veceu.
      De-aia inca nu ma dezic de uslasi si nu ma dau cu pepedede sau sictireala.

  4. Păi să vedem… deci interimatul, deşi maximul legal e 45 de zile şi există o justificare pentru el (alegerile locale), nu e „normal şi sănătos”. Ponta e un şmecher, şi va numi un plagiator cu bube la CV, dar numai după ce „va ieşi balamuc la bac” (adică după termenul legal). Fără a fi telepat să-i cunoşti intenţiile lui Ponta şi fără o maşină a timpului ca să ştii de eşecuri viitoare, astea nu sunt critici – sunt prostii.

    Nu te dai în timp după nici o religie, aşa e. Nici eu, doar că eu nu-s nici nihilist. Până una alta pot observa că dacă Ponta a ejectat câteva personaje fără ezitare când s-au descoperit probleme sau au făcut tâmpenii, ăilalţi i-au ţinut în braţe pe alde Anastase, Duţă, Blejnar şi mulţi alţii cât au putut. Guvernul Ponta e departe de a fi perfect, dar e un progres.

  5. Din pacate nu cred ca se mai poate face ceva bun in materie de politica; nu este vorba nici de USL,nici de PDL,nici de orice alt partid existent sau viitor! Parerea mea este ca atat poate genera acest popor : o pleiada de oameni politici pe care (de multe ori) nici dupa aspect nu-i poti diferentia si care sunt straini de notiuni ca onoare,bun simt, modestie,compasiune,etc. chiar daca ca pregatire si dotare intelectuala unii nu stau tocmai rau.Iar daca este adevarat (si eu cred ca este) ca suntem condusi din afara,macar sa o faca pe fata sa nu ne mai amaram cu astia ai nostri! „S-ai rugam pe nemti sa ne cotropeasca”(citat din blog Dimineti de lampagiu; mi s-a parut relevant pt. halul in care am ajuns in atat de scurt timp ).

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...