AcasăRabbi zice"Mi-era ruşine să vin...

„Mi-era ruşine să vin acasă fără aur!”

Nu am stofă de fan. Sunt prea cârcotaş, greu de mulţumit, enervant de mofturos, greţos de pretenţios.  Mi se întâmplă, cu toate astea, să mă entuziasmez uneori în faţa unei scrieri iscusite, să mă las sedus de un cântec grozav ori de jocul unui actor. Fără a fi un snob, de regulă, arta, în variile ei forme de expresie, îmi poate stârni admiraţia, uneori calmă, moderată, alteori extatică aproape. Dar n-am stofă de fan. Nu sunt capabil de devoţiuni necondiţionate, compulsive.

Când vine vorba de politică, „exerciţiile de admiraţie” – ca să folosesc sintagma lui Cioran- au respiraţie scurtă şi expiră extrem de rapid. În sport, pentru care nu am o pasiune ieşită din comun, termenii admiraţiei sunt şi mai relativi, mai volatili. Puţine sunt lucrurile cu valoare de unicat, în sport, care să merite legământul admiraţiei definitive. Performanţele cutărui sportiv pot intra în coliziune cu accidentele vieţii personale sau chiar cu ideea de fair play. Unicatul e greu de găsit, legendele sunt rapid substituibile, marii gladiatori de ieri devin trofee facile ale campionilor de azi, care la rândul lor vor ieşi din uralele arenei în faţa celor de mâine. În artă lucrul ăsta nu se poate întâmpla – iertaţi-mi comparaţia- , Mozart nu poate fi înlocuit de nimeni. În sport până şi recordul lui Bob Beamon, incredibil, fantastic, de ne-egalat- cum părea cândva- a fost doborât într-o bună zi de Mike Powell.

Cu toate acestea, dacă ar fi să mă declar fan al cuiva, acesta ar fi tocmai un sportiv, oricât de suprinzător îmi pare mie însumi. Ivan Paţaichin este, pentru mine, monumentul sportivului desăvârşit; campion fără pereche, întregit de un om admirabil. Titlul acestui articol este dat de o declaraţie a lui Ivan, făcută într-un interviu dat, anul trecut, celor de la Adevărul. Ivan a participat la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice, a obţinut aurul la patru dintre ele, a concurat cu pagaia ruptă, a mai luat argintul de 3 ori şi la 11 ediţii ale campionatelor mondiale a obţinut 22 de medalii! Şi a rămas acelaşi om de o admirabilă modestie, de un extraordinar bun simţ.

Ne pregătim de cea de a treizecea ediţie a Jocurilor Olimpice şi îndrăznesc să spun că, noi românii, avem privilegiul de a-l fi dat pe unul dintre cei mai mari sportivi ai olimpiadelor, un adevărat simbol pentru ceea ce ar trebui să însemne competiţia sportivă şi olimpismul. Pe durata JO, autorităţile londoneze au decis ca numele staţiilor de metrou să fie schimbate cu numele unor mari campioni ai olimpiadelor. Una dintre staţii va purta numele lui Ivan. Alte patru vor avea numele unor români: Nadia Comăneci, Elisabeta Lipă, Iolanda Balaş şi Georgeta Damian.

Asta e tot. E tot ce am avut de scris despre bacalaureatul olimpicilor.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

5 Comments

  1. „Pe vremea mea” adevarata eroina nationala prin numarul si diversitatea probelor castigate si prin „salturile” de valoare si frecventa cu care modifica recordurile, credeam ca de Iolanda Balas, presupusa hermafrodita, nu-si va mai aminti nimeni acum, cand deja recordurile si-au schimbat ordinul de marime. (Vorba fluieratorului: noroc cu inglisii…)

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...