În politică se vorbeşte o altă limbă, la care simplii pietoni, chiriaşii ştampilei nu au acces. Lucrurile simple, în aparenţă, capătă în limba politicianului un enunţ nou. Totul e susceptibil de interpretare şi totul e insinuare. Virgula e o codoaşă bătrână şi acrită, ghilimelele nişte clevetitoare isterice, semnul exclamării un scandalagiu.
Dacă luăm, pentru exemplificare, un enunţ simplu, concret, de impecabilă acurateţe:
Această propoziţie are cinci cuvinte.
Pentru noi, ceilalţi, enunţul e simplu, nu mai admite comentarii, nuanţări, alterări, interpretări, schimonosiri. Ei bine, în politică nu e deloc aşa. În funcţie de partidul în curtea căruia îşi parchează limuzina, politicianul are propria sa viziune asupra acestei propoziţii.
Demagogul: Această propoziţie are şase cuvinte!
Radicalul: Această propoziţie are cuvinte!
Naţionalistul: Această propoziţie are cinci cuvinte româneşti! (… şi s-au făcut şase, deci demagogul începe să aibă dreptate)
Insinuantul: Această propoziţie…
Reformatorul: Aceste cinci cuvinte alcătuiesc propoziţia.
Opozantul: Această propoziţie are cinci cuvinte?
Udemeristul: Acest propoziţie are cinci cuvântul.
Otevistul: Această propoziţie are doar cinci cuvinte pentru că restul au fost furate de la popor, dar noi vom veni înapoi şi vom da câte 20.000 de cuvinte la fiecare cetăţean.
Politicianul de dreapta: Această propoziţie deţine cinci cuvinte.
Politicianul de stânga: Această propoziţie are cinci cuvinte. Dar doar unii privilegiaţi se pot bucura de ele.
Boc: Aceastăpropoziţiarecincicuvinteşiarputeafichiarmaimultedacăprogramul… etc.
Băsescu: Dacă vreţi vă număr eu cuvintele şi vedem că nu sunt cinci. Hăhăhă.
EBA: Această cuvinte are cinci.
Vanghelie: Această, deci, propoziţie care este are, deci, cinci cuvinte, ca să fie clar!
Crin Antonescu: Această propoziţie… şi vreau să mă fac bine înţeles şi de către colegii domnului Boc, şi de către armatele de lăudători ai domnului Băsescu, care seară de seară nu au altceva de făcut, la televiziunea publică, decât să verifice la ce oră se trezeşte Antonescu, această propoziţie are cinci cuvinte, domnilor! Cinci cuvinte! Şi va avea cinci cuvinte indiferent ce veţi face! Iar cetăţenii vă vor demonstra asta la urne.
Becali: Şi ce dacă are cinci cuvinte? Îmi bag … în cuvintele voastre şi în propoziţia voastră.
Gheorghe Ştefan: Aşastî prohopoziţii ari şinşi di şelea… cuvinti.
Elena Udrea: Eu am să mă informez şi promit să vă comunic câte propoziţii are acest cuvânt.
FMI: Această propoziţie are prea multe cuvinte.