Coabitare nu

Pe 8 mai scriam aşa:

Concluzionând, putem constata că prin venirea la guvernare, USL îşi asumă riscuri considerabile. Avantajul accesului la resurse şi organizării alegerilor poate fi uşor anulat. Titlul acestui articol este înşelător. USL nu se află la putere, ci doar la guvernare. Traian Băsescu e pe mai departe preşedinte, cele două camere ale Parlamentului sunt conduse de PDL, Curtea Constituţională are aceeaşi structură, serviciile par a-i fi pe mai departe loiale lui Băsescu, Parchetul General şi DNA sunt în continuare conduse de oamenii preşedintelui.

Se pare că cei din USL au avut nevoie de ceva mai mult timp pentru a realiza că lucrurile stăteau exact aşa cum spuneam. Viaţa politică românească s-a mutat complet în tranşee. Agenda publică este ocupată exclusiv de războiul dintre cele două tabere. Chestiunile care ar trebui să constituie adevăratele priorităţii ale politicului, cele legate de interesul naţional şi agenda cetăţeanului, au dispărut aproape complet din agendă. Traian Băsescu ştie exact care sunt resursele de care mai dispune în lupta cu cei din USL ( cele pomenite în citatul de mai sus) şi ştie să exploateze aceste resurse cu maximă eficienţă. Şi nu se va sfii să o facă şi pe mai departe.

Greşeala pe care cred că o face Ponta în acest moment este aceea de a se lăsa absorbit în acest conflict. Asta erodează foarte rapid imaginea guvernării sale şi este exact obiectivul urmărit de Băsescu. USL ar putea intra în alegerile din toamnă măcinat de permanentul conflict cu Băsescu şi cu extrem de puţine realizări, iar asta va putea însemna mult mai puţine mandate în viitorul Parlament, decât se scontează acum. Ponta ar face mai bine, cred, să se concentreze pe priorităţile imediate ale guvernării, iar în lupta cu Băsescu să îşi aleagă doar acele bătălii pe care are certitudinea că le poate câştiga.

Istoria asta am mai văzut-o, la sfârşitul anilor ’80, în Franţa, avându-l preşedinte pe Mitterrand şi premier pe Chirac. Lucrurile, totuşi, nu ajunseseră, acolo, la acest nivel de confruntare. „Coabitarea” nu a funcţionat nici acolo. Este evident că nu funcţionează nici aici. Cred că strategii USL greşesc atunci când socotesc că suspendarea lui Băsescu trebuie să aibă loc doar după ce USL va câştiga alegerile din toamnă. Se consideră că iniţierea mai devreme a procedurii de suspendare ar naşte situaţia în care referendumul pentru suspendare ar coincide cu alegerile parlamentare, cu campaniile aferente cu tot. Ori asta i-ar da ocazia, lui Băsescu, să se cocoaţe din nou pe scenă pentru a-şi susţine partidul, situaţie în care, se tem strategii USL, asta ar putea aduce un supliment de voturi pentru PDL. Calculul cred că e greşit. Este deja evident că actuala coabitare este extrem de costisitoare pentru USL. Şi costurile vor creşte, tot mai dramatic, cu fiecare zi. Fiecare zi în care Băsescu rămâne la Cotroceni înseamnă noi dosare, noi malversaţiuni, erodare suplimentară pentru guvernul Ponta. Iar costul final ar putea fi suficient de mare pentru a nu mai putea fi acoperit de sistemul de vot „pur uninominal” .

UPDATE: Între timp CCR a declarat neconstituţional sistemul de vot „uninominal pur”. Asta întăreşte ceea ce spuneam mai sus.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

16 Comments

  1. Maine ar trebui sa implinesc 37 de ani. Astept pronuntzarea Curtii Constitutionale in acest sens. De asemenea in pronuntzarea Curtii este si permisiunea de a impartasi in mod intim impreuna cu sotzia mea evenimentul mai sus mentzionat.

  2. Mie mi se pare ca Basescu fortzeaza suspendarea pentru a se putea implica in campanie „pe fatza”. Cred ca pana in alegeri se poate schimba CSM-ul prin decizia Parlamentului, si apoi se poate trece la schimbarea Procurorului general, conducereii DNA, ANI, etc.

  3. Din pacate se pare ca dictatura Ponta se instaureaza incet-incet. Fara nici un respect fata de nimeni, schimba pe oricine care nu e de acord cu el.

      • @Catalin N: prietene, esti naiv (sper pentru tine ca esti doar naiv, nu si ticalos). L-am prins pe Nastase; l-am prins si pe Ceausescu si nu doar in calitate de copil. Senzatiile traite intre 2000 si 2004 nici nu se compara cu ce se intampla acum. Retraiesc, in 2012, perioada 1982 – 1989: suprematia „organelor” de ancheta, nerespectarea legilor, vointa unui singur om, ticalosia ridicata la rang de politica de stat, domnia imbecililor cu carnet de partid, conjuratia santajabililor. Pe bune, daca n-ai prins perioada comunista habar n-ai cat de ingrozitoare e perioada Basescu. Nastase a fost mic copil, prietene. Si asta ti-o spune unul care l-a urat din ficati pe AN.

  4. Dupa lovitura de stat impreuna cu CCR care schimba impotriva dorintei Parlamentului din .Republica parlamenntara in Republica Prezidentiala si cand Presedintele este ocrotitorul Constitutiei si pe care o violeaza ,in situatia cand Presedintele nu are mandat executiv pentru absolut nimic.care nu are drept de initiere legislativa,nu este „sef al statului ” ci un mandatat al poporului cu un singur scop a reprezenta tara. ceea ce a facut
    presedintele a fost un act de inalta tradare prin aceasta incercare fara acceptul Parlamentului si Guvernului se impune revocarea de catre Parlament a membrilor CCR care si-au incalcat prerogativele.Si demiterea presedintelui pentru inalta tradare ,a vointei poporului de catre Parlament si Guvern.

  5. … e ceva ce se petrece in underground, asa se percepe in gubernia in care traiesc. Sint semnale ca lui Basescu nu-i prea pasa de premierul Ponta si ca ceva mai profund e pe cale sa se produca, iminent, moment in care se va prelua controlul total, fara a mai conta USL, parlament… e ceva ce vine din exterior.
    Am vazut la orangegutanii locali, ce guverneaza mari resurse, am vazut la inceput… anxietate si teama , imediat dupa caderea lui MRU… au fost citeva zile in care au redescoperit politetea si sfiala… apoi, in mai putin de 10 zile au revenit la atitudinea anterioara si parca cu mai mult aplomb si ceva mai determinati. Am crezut la inceput ca e doar bravada fricii in fata inevitabilului si ca-si asteapta schimbarea de functii…. apoi dupa inca 2-3 zile, am vazut ca in preajma noilor ministri, au aparut pe post de consilieri personali, „spalatori de cadavre” (aranjorii afacerilor pe bani publici mari) care fusesera indepartati de prin ministere de pe functii de conducere, tot in mandatele Basescu, din cauza intrarii acestora in lumina neplacuta a atentiei publice si mai putin a presei… ce a tacut adinc, complice in acele momente… nu critic presa, doar ca presa tacea fiindca aceste afaceri erau transpartinice si drupurile patronale din media ar fi avut de pierdut… insa apoi, pe parcursul a unei saptamini, am realizat de prin documentele ce-mi ajungeau, ca de fapt nu se schimbase nimic, ca era aceiasi agenda, cu aceiasi beneficairi si acelasi complicitati impinse in fata , ca fiind prioritatea zilei.
    Aceleasi obsesii si presiuni, se regaseau acum pe lista noilor consilieri, cele de pe lista fostilor ministri subsecretari de stat… si asta la cel putin doua ministere, in ambele cazuri mangle flagrante si lejer incadrabile in codul penal… si in ambele cazuri cu beneficii la nivel local si la celalat capat la cite un partener extern, ambii beneficiari, de la ambele capete, fiind aceiasi, indiferent de configuratia politica…
    Am crezut ca e doar lacomia uni nou numit ministru care redirectioneaza foloasele inspre el insusi, preluind competentii spalatorii de cadavre…
    M-am inselat… pur si simplu nu le mai pasa… in anumite cercuri extrem de apropiate de presedentie exista asteptarea unui eveniment singular si cert. Spalatorilor de cadavre li s-a transmis deja aceasta certitudine.
    Spalatorii de cadavre, acum, cauta frenetic cai de maximalizare a profitului imediat, avind convingerea ca vor avea impunitate in fata legii. E cu mult mai intensa actiunea lor decit in guvernarea MRU. Si asta e uimitor….
    Probabil, in gubernie se actioneaza cu mai mult aplomb decit in capitala.
    Insa astfel de semnale se vad. Iar a presupune doar ca un astfel de comportament e o stereotipie ca cea ca Basescu lupta pina in ultima clipa… sau orice alt cliseu de genul asta, e doavada de naivitate.
    O sa sintetizez…m-am intins deja, nepermis de mult, se pare ca Basescu are garantia externa ca va fi sustinut si ca acesta va fi pivotul unor actiuni singulare ce se vor derula in viitorul apropiat. Aceste actiuni sint suficient de importante cit indiferent de ce anume va face Basescu in plan intern, atita vreme cit va raspunde corect la comnda externa, Basescu va fi sustinut.

  6. HA! Singurul lucru demn de mentionat e ca uninominalul pur e neconstitutional
    Mi-e sila atat de USL cat si de PDL si de leglr lor mafiote
    –Cu drag, Felicia

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...