Pe Sandu Măligă l-a luat miliţia de acasă într-o marţi dimineaţă. Nu i-au zis nimic. L-au urcat în dubă şi l-au dus. Nevastă-sa stătea mută, n-a îndrăznit să zică nimic; cum să te cerţi cu miliţia? Doar îl privea cu ochi mari, întrebându-l parcă: ce-ai făcut, Sandule. Nici în dubă nu i-au zis nimic. L-au băgat acolo şi l-au dus. Unul cu dinţi de aur şi ochii încrăciţi l-a întrebat, mormăit, să nu-l audă sergentul major: „Pentru ce te-au luat? Spring de tonă? Spring de buzunare?”. A ridicat din umeri. Nu înţelegea ce întreabă omul ăla. Şi nici nu ştia de ce îl luaseră.
La secţie a venit un om în costum şi s-a uitat chiorâş la el. Nu zice nimic, doar se uita chiorâş la el. Părea şef, aşa că l-a întrebat de ce l-au săltat. Ăla n-a răspuns nimic, doar i-a cărpit două palme de i-a crăpat buza. A mai stat aşa o vreme, pe urmă l-a întrebat: „Recunoşti, banditule?”. N-a recunoscut, că nu ştia ce să recunoască.
Pe urmă au venit doi subofiţeri şi i-au tras o chelfăneală soră cu moartea. Unul îl troznea cu cartea de telefon în cap, peste degete. Ălalalt îi dădea la ficat şi rinichi. L-au tocat aşa până seara, când a venit iar ăla rânjit în costum şi l-a întrebat dacă recunoaşte. Peste noapte l-au băgat în arest, la un loc cu tot felul de borfaşi. Puţea de-ţi lua minţile. Unul, cu capul mic şi mereu agitat, n-avea somn şi toată noaptea şi-a luat-o la labă. Altul avea chef de vorbă şi povestea de Rela, de la nu ştiu ce bodegă.
Dimineaţa l-au suit iar în dubă şi l-au dus la securitate. Acolo iar l-au chelfănit. Până seara, când a venit unul cu părul alb şi faţă de om bun şi l-a întrebat:
– De ce nu spui, tovarăşe, ce faci noaptea în cimitir? Noi oricum ştim, dar vrem să recunoşti ca să îţi uşurezi pedeapsa?
Sandu privea năuc. De asta îl luaseră? Ştia el că până la urmă o să iasă bucluc, că prea se învăţase seară de seară acolo, dar credea că cel mult o să iasă scandal cu paznicul de la cimitir, nu gândea că îl saltă securitate pentru atâta lucru. Cum aflaseră ăştia de la securitate? Ai dracului, tot ştiau ăştia! Tot!
– Recunosc, tovarăşu’, am greşit! s-a spovedit Sandu Măligă, într-un târziu.
– Asta e bine, toa’şu. E bine. Cu cine o faci?
– Singur, tovarăşe! Se poate? Singur!
– Vezi? Iar vrei să iei bătaie? Ţi-am zis că ştim tot. N-are rost să-i acoperi p-ăilalţi, că i-am luat şi pe ei. Mai bine recunoaşte.
– Care ăilalţi, tovarăşe? Cum ăilalţi?
– Păi, ăia cu care te întâlneşti noaptea în cimitir.
– Nu mă întâlnesc, tovarăşu’, cu nimeni. Ba mă şi feresc să nu mă vadă careva.
– De ce mă minţi? Zi!
– Păi, tovarăşu’…Eu ies la 10 din schimb. 10 noaptea. Douăş’treiu’ mă lasă la fabrica de lapte. De acolo tre’ s-o iau pe jos că nu e cursă. Şi am de mers că stau la…
– Ştim unde stai, tov. Măligă!
– Aşa, tovarăşu… cum vă zice?
Ăla cu păru alb s-a înfuriat puţin:
– Păi, ce. bă banditule? Mă interoghezi tu pe mine? ‘tu-ţi dumnezeii…
– Nu, tovarăşu! Doar voiam să ştiu cum să vă spun…
Ăla s-a mai liniştit.
– Sunt lt. col. Dumbravă. Acu’ lasă prostiile şi zi tot.
– Zic, tovarăşu’! Că eu recunosc! Plătesc şi amenda dacă e…
– Amendă? Crezi că scapi aşa uşor? Amendă? Hai, lasă prostiile şi zi!
– Deci o iau binişor la drum că am de mers. Şi o iau pe lângă cimitir!
– Aşa! e mulţumit locotenent colonelul Dumbravă.
– Nu ştiu cum se face, dom’ Dumbravă, dar…
– Tov. , bă, că nu vorbeşti cu mă-ta!
– Nu ştiu cum se face, tov. Dumbravă, dar de câte ori ajung pe la cimitir mă ia…
– Zi, mă!
– Acum, că m-aţi prins… ce s-o mai … o să zic. Mă taie, dom’ colonel! Asta e. Sar gardu şi mă duc acolo, în spatele unui cavou, în boscheţi.
– Şi?
– Şi… Şi! Şi mă cac, dom’ colonel. Asta e. Am recunoscut!
Dumbravă a înţepenit. Se uită la Sandu Măligă ca la altă minune. Se uită şi prin hârtiile din faţa lui, pe urmă iar se uită la Sandu. Se înfurie brusc, îi rade o palmă şi iese. Pe urmă iar l-au băgat în arest. Aici era doar cu un profesor în celulă. Ăla a plâns toată noaptea. Dimineaţă l-au dus în birou la Dumbravă. Securistul nu i-a zis nimic câteva minute. Se uita la el şi dădea din cap. Pe urmă i-au zis că-l iartă şi că e ultimul avertisment. I-au dat drumul, după ce l-au pus să semneze nişte hârtii. L-au dus cu dacia neagră acasă. Ba, pe drum, securistul care stătea în dreapta l-a servit cu un kent.
Când l-a văzut intrând pe uşă, nevastă-sa şi-a făcut cruce. A sărit să-l pupe. I-a zis că l-au sunat ăia de la muncă şi n-a ştiut ce să le zică. Sandu a liniştit-o şi a pus-o să-i facă un nechezol ca să-i povestească tot. Femeia s-a dus mai întâi la baie. Când închidea uşa la baie, Sandu a zbierat la ea:
– Să tragi apa dacă te caci, că ăştia ştiu tot şi te saltă naibii şi pe tine!
Fix asa sa intamplat si cu Nastase carei detinut politic. Atata diferenta e ca inainte de asta Nastasea tras n+1 tunuri. Cu n nu lau prins.
Vremuri bune Mordechai nu cacacioase ca acum !!. 🙄
Fantastic Rabbi ,tare m-a tem ca e un caz real.Am ras de era sa m-a scape si pe mine ca dom.Sandu,dar serios vorbind,parca vad ca si noi o s-a patim daca nu scapam de nenorocitul de „implinit”.
🙁
Excelent ! ! !
Ontopic, articolul a fost propus pentru dezbaterea Blogstorming de astazi 🙂
http://www.mostwantedblog.org/2012/07/05/blogstorming-15/
vai de mine =)))):))=))
[…] -Sandu Maliga, autor-Mordechai, blogul -Moshe-Mordechai, publicat pe 3 iulie 2012; […]