Discutăm foarte mult despre votul la referendum şi pierdem din vedere ceva mult mai important: ce se va întâmpla după referendum. Pentru că, mă tem, votul de duminică nu va reprezenta şi sfârşitul acestei crize politice. Nici măcar în cazul în care referendumul va fi validat, iar votul va fi covârşitor pentru demiterea lui Traian Băsescu. Chiar şi în această situaţie este de asteptat ca Băsescu să invoce frauda, să stârnească un nou balamuc. Nici de partea cealaltă lucrurile nu par tocmai aşezate. Afirmaţiile recente ale unora din conducerea PNL, legate de repetarea referendumului (eventual până la obţinerea rezultatului dorit) sunt cel puţin stupefiante.
Rezultatul cel mai probabil ar putea fi acela în care votul va fi semnificativ în favoarea demiterii, dar nu va putea fi validat din cauza lipsei participării cerute de lege. Un astfel de rezultat ar putea croniciza criza deja existentă. Pot anticipa că, într-o astfel de ipoteză, Băsescu (la fel de lipsit de bun-simţ, ca întotdeauna) nu va ezita să privească eşescul referendumului ca pe o victorie personală. Cu siguranţă, dacă aşa vor sta lucrurile, duminică seară nu se va sfii să iasă pentru a striga că românii l-au ascultat. Pentru că (nu e aşa?) el le-a cerut românilor să nu iasă la vot şi ei l-au ascultat. Pe el, nu pe cei de la USL care au chemat la vot. Şi în felul ăsta, în maniera cu care ne-am obişnuit, Băsescu se va auto-proclama câştigător al referendumului, va invoca o nouă legitimitate, care de fapt nu există.
Ambele tabere par a realiza că, la acest moment, miza nu mai este reprezentată de demiterea lui Traian Băsescu. În privinţa asta lucrurile par mai mult sau mai puţin lămurite. Adevărata bătălie se va duce pe valorificarea rezultatului referendumului. Care tabără va reuşi să fie mai convingătoare, să demonstreze că un referendum nevalidat (după toate probabilităţile) îi dă dreptate. Pentru că asta se poate demonstra decisiv în bătălia din toamnă. Iar dacă USL nu reuşeşte în mod convingător să demonstreze că are susţinerea populară pe care nu încetează să o invoce, momentul referendumului ar putea fi momentul încetării declinului PDL şi şansa începerii revenirii. Iar alegerile din toamnă devin mult mai complicate decât s-a crezut.
Cred că cei de la USL au ales o strategie total greşită. Au jucat întreg capitalul de încredere, toate resursele de simpatie, ba chiar şi enormele resurse de ură îndreptate împotriva PDL şi Traian Băsescu, mizând pe o guvernare de o vară, în care au preferat să atace pe toate fronturile, în loc să îşi consolideze, cu calm şi răbdare, o credibilitate oricum fragilă. Au făcut singurul lucru care nu trebuia făcut: au ajutat la refacerea legăturii dintre Băsescu şi PDL, într-un moment în care începuse să devină evidentă o fisură acolo. S-au aruncat într-o bătălie pe care nu au reuşit să o controleze, urmând un scenariu care prevedea doar propriile mutări, dar care nu ţinea nicicum seama de posibilele şi previzibilele reacţii ale lui Băsescu & PDL.
Sper, totuşi, ca duminică referendumul să poată fi validat. Altfel…
Ponta nu putea să aştepte paşnic parlamentarele pentru că după aceea matrozul ar fi refuzat să îl numească premier (din cauză de plagiat, căruia intenţiona cred să îi dea drumul înainte de parlamentare, nu acum) şi cariera lui ar fi sfîrşit înainte să înceapă.
A fost nevoit să declanşeze el ostilităţile, împiedicîndu-l pe Băsescu să meargă la Bruxelles. După părerea mea ar fi fost mai bine pentru Băsescu dacă l-ar fi lăsat în pace pe Ponta să se ducă la Bruxelles, pentru că în lipsa atacurilor lui Băsescu usl nu ar fi avut motive să îl suspende.
Astfel încît strategia pe care a urmat-o usl-ul mi se pare singura valabilă. Din punctul de vedere al scaunului lui Ponta – desigur.
interesant va fi ce se intampla daca referendum-ul va fi validat, pentru că eu, efectiv, nu-l vad pe chior plecând de la Cotroceni altfel decât scos cu tabul, sau cu elicopterul, ca pe ceauşescu. În ceea ce priveşte repetarea referendum-ului… nu mi se pare aşa stupefiant, logic vorbind. Pare forţat, dar nu mai fortat decât validarea lui cu jumatate plus unul din cei inscris pe liste. Boala asta de a fi mai catolici decât papa… asta o sa-i coste USL-ul. Basescu trebuia demis pe sistemul care l-a ales, jumate plus unu din cei prezenti. Un referendum invalid, dupa cum spune si numele, e un referendum care nu poate opera, nu se pune, cum ar veni. si atunci chioru e in stare in care l-a gasit acest referendum, suspendat. ca se repeta, ca nu se repeta, nu exista nici o modalitate logică de a-i se suspenda sau anula suspendarea. Adica, mie unul, chiar nu mi se pare un sofism, ci o truism
Dacă nu acţionau, îi criticam că nu ţin cont de principala revendicare a mitingurilor de protest din iarnă – Jos Băsescu. Dacă au făcut-o, îi criticăm că au făcut-o. Poate ne hotărâm totuşi ce le cerem să facă.
PS Ce ştie Roxana Iordache şi nu ştiu eu ?
Sau poate le cerem să nu fie tâmpiţi.
Am obiceiul să decid singur ce şi cum critic, ok? Nu mă confunda cu propagandiştii USL. Punct.
Iar întrebările pe care ai a le pune Roxanei, pune-i-le ei.
OK, punct.
Pana una-alta, daca au de gand sa repete referendumul USL o sa iasa si mai sifonat.
Cel mai grav ar fi sa mearga pe ideea revoltei populare in cazul intoarcerii lui Basescu si invalidarii referendumului.
Logic asta ar fi singurul pas de facut daca vor sa ramana la putere – mitinguri, batai cu jandarmii, etc, etc.
Intre timp (ca in povestile populare) MEC anunta cu surle si trambite o investitie gigant de 1 miliard de euro la CE Rovinari. Si intreb si eu ca intr-o ghicitoare: ia ghici care firma incepe cu G…. si este partenerul chinezilor ?
Reblogged this on DE VORBA CU ALEXANDRA.
Vorbim dupa 29 Inti sa ma rezolv intr-un fel EU cu Base !!.
Referendumul de duminica va avea prezenta necesara la vot. Sistemul va fi mai bine pus la punct. Iar scorul ar putea fi 80% – 20%.
Ai perfecta dreptate, e mult mai important ce se va intampla dupa. In primul rand sper sa isi revina cursul leu-euro.
Dupa lipsa asta de bun simt,si lipsa de curaj a PDL-ului si a lui Basescu nu se poate face nimic pentruca referendumul dupa aceasta tampenie facuta la insistentele UE 50%+1 cand basistii refuza sa iese la vot deci sa-l saboteze de frica ,nu ar gasi o iesire eleganta din criza .Daca CCR-ul in pofida faptului ca populatia a castigat,si probabil la o mare diferenta ,cu un NU clar ,si ca nu s-a reusit cvorumul din pricina lasitatii lui Basescu si a PDL-ului care contra legii va cere partizanilor sai sa stea acasa si totusi, il invalideaza ,razboi civil va izbucnii.Basescu va fi ciuruit .Cred ca cei 9 idioti nu o sa aiba curajul sa-si asume raspunderea,ci o va face conform obiceiului „a la Pythia”lasandu-i sa se descurce.In rest scheunatul basistilor nu e vreo problema. Puterea ,Parlamentul ,Guvernul etc, au controlul.Cum toata lumea se va imbulzi sa faca temenele noii puteri si sa
verse delatiuni cu tonele vechilor vinovati.Basescu nu poate sa scape teafar in nici o situatie cand peste 5 milioane de cetateni vor vota „DA”.Doar Parlamentul va gasi o iesire in care Basescu nu-si are locul.
Vom trai si vom vedea,desi simplu nu va fi.
Daca referendumul este invalidat, Basescu ramane suspendat, acording Art 3, declarat de CCR constitutional. Urmarea? Repetare referendum.
referendum nevalidat (pe motiv de cvorum) – mingea revine parlamentului. Bse ramane in stand-by…
Dupa… daca feredendumul nu e validat, sigur ca Traian Basescu va prezenta triumfator victoria impotrïva” pucistilor, bolsevicilor, celor care au vrut sa calareasca justitia”, acesta fiind si calul de bataie al PDL-ului la parlamentare. Mi-e teama de ce va face USL… daca va accepta ideea, sau va face ceva mai grav: va incerca sa scoata oamenii in strada … sau daca va reusi sa opreasca lumea sa iasa in strada….
[…] textului o găsiți pe blogul original, căci oricât ar fi de la modă plagiatul și furtul intelectual, eu nu sunt plagiator […]
Rabbi, eu cred ca adevaratul scenariu apocaliptic este reprezentat fix de validarea referendumului. Pe plan intern, securiciul (intern dar si extern) nu se va lasa invins si va risposta, facând dificila sau imposibila guvernarea si otravind comunicarea in spatiul public; pe plan extern, or sa ne beleasca Barroso si Merkel si Reading ca nu avem basca (nu le convine deloc sa-si piarda paiata).
Mie de razboiul româno-român dus de securici împotriva propriului popor mi-e cel mai teama. Asa de teama, mai ales când ma gândesc la bugetele STS, SIE, alea mai mari ca ale ministerelor, din care nu taie nimeni un leut ci cresc pe vremea crizei …
Salut,
Cred ca subestimezi efectul benefic care l-ar avea simpla disparitie a tovarasului Basescu din peisaj. Toate „fricile” basistilor sunt la ce ca sa vina: comunism, nationalizari, restringerea libertatilor, etc. Stiu ca e noaptea mintii, dar ei chiar asa gindesc. Ei, bine, cind nu o sa se intimple nimic din toate astea, ba, mai mult, o sa intram si-n Schengen, au sa-si uite convingerile acasa.
Cit despre sustinerea populara a USL, cred ca totul depinde de cite voturi string impotriva tovarasului, daca se apropie de 8 milioane sau, si mai bine, de 9, atunci o au. Daca e mai aproape de 6, s-a terminat cu mitul asta.
Daca referendumul e validat, Basescu va invoca fraude majore, dar o sa plece. Ce poate sa faca? Sa ia palatul Cotroceni cu asalt si sa se baricadeze acolo? Basescu e mult mai calculat decat pare si stie ce se poate face si ce nu.
Daca referendumul e invalidat, Basescu se va intoarce la Cotroceni. Cel mai probabil va clama victoria zgomotos, desi asta e un lucru prost pentru el. Dar asa e omul.
USL-ul o sa aiba in acest caz cateva alternative:
– mobilizarea in strada, presiune continua. O idee proasta, dar tinand cont de „creierele” Sova si Fenechiu, totul e posibil
– sa isi linga ranile, sa mearga inainte cu Ponta (care isi va cara plagiatul in carca mai departe, as zice chiar forever) si sa „reutilizeze” frustarile voturile de la refendum in toamna
– sa isi linga ranile, sa il dea jos rapid pe Ponta si sa puna pe altcineva. Apoi sa incerce sa „reutilizeze” frustarile voturile de la referendum in toamna. Asta e varianta rationala, dar greu de vazut in aceste zile ratiune la USL. Mitrea probabil prinde pastrav in Austria, iar Iliescu isi scrie memoriile. Nastase are alte preocupari.
si mie mi se pare logic ca prin invalidare se revine la starea initiala, adica la suspendare. Nu avem precedent in acest caz (pana acum toate referendumurile organizate au fost validate) De ce nu ar fi acesta primul?
In plus, prin asumarea publica a boicotului partii in cauza, este o excelenta ilustrare a reticentelor manifestate de prevederile Conventiei de la Venetia in a impune un cvorum, iar parlamentul, prin relativa libertate de actiune pe care i-a dat-o CCR poate acum discuta in mod serios consecintele si caile de urmat
Surpriza va veni daca referendumul e validat si Basescul demis: va invoca neterminarea celui de-al doilea mandat si va candida din nou, cu sanse si pofta de bataie, la toamna, tandem cu MRU 😉
tara mea e o tara frumoasa moshule si sa vezi ce circ va fi dupa. va fi mai frumos moshule, crede-ma!
ponta e un bou. pentru europa nu mai face nici cat o ceapa stricata. antonescu ar mai avea o sansa in toamna
Nu stiu, da bine nu va fi ,iar pace sub maslini-ioc ! perfect adevarat in legatura cu tampeniile facute de ISL .
Sau la dupa Dupa