Am luat bronzul la gimnastică feminină, în competiţia pe echipe. Asta în condiţiile în care, să recunoaştem, ne-am dus cu un lot cârpit cât să facă plici. Şi a făcut! Rusoaicele au greşit masiv, la ultima rotaţie, dar nu îndeajuns căt să ne pricopsească pe noi cu aurul. Americancele au avut parte ( ca mai mereu) de un arbitraj suspect de generos, dar la fel de cinstit e să spunem că au fost cele mai bune. Diferenţa dintre ele şi fetele noastre nu e cea arătată de punctajul final, dar au fost mai bune.
La haltere, Martin s-a învârtit de un bronz. La polo am pierdut cu 10-8 în faţa americanilor, la finalul unui meci bun, în care, din nou, arbitrajul şi-a făcut treaba. (Despre arbitrajele de la olimpiada asta ar fi multe de zis, vedeţi şi aici de ce.) Polo pe apă e unul dintre puţinele sporturi de echipă la care mă uit întotdeauna cu plăcere şi la care am pretenţia că mă mai şi pricep. Tocmai de aia zic că poate a venit vremea să îşi bată cineva capul, pe la noi, şi să reuşim să construim câteva bazine competitive, pe care băieţii ăştia chiar le merită. Vlad Hagiu a strigat ani de zile despre asta şi degeaba.
Azi ne-a mâhnit să vedem că Susanu şi Andrunache n-au mai reuşit aurul, pe care ne obişnuisem să-l socotim de drept al nostru. Chiar dacă, de data asta, minunile astea de fete nu ne-au mai făcut să auzim imnul, cred că merită întreg respectul nostru. Şi merită să ne ridicăm, cu respect, în picioare, pentru tot ce au făcut atâţia ani şi ani.
Mai e scrima. Unde, îi dau dreptate lui Patrick, mormăim nemulţumiţi că n-am luat aurul, dar dacă e să fim cinstiţi, recunoaştem că fără ajutorul domnului Google nu ştim care e diferenţa dintre spadă, sabie şi floretă. De fapt, cu excepţia celor de la gimnastică, mai toţi medaliaţii României ne sunt necunoscuţi. Aflăm despre ei la Olimpiadă, când ne aşteptăm să ne aducă medalii. Ne bucurăm când acele medalii vin, ne enervăm când nu sunt de aur şi apoi îi uităm.
Există un sportiv care, probabil, nu va primi nicio medalie. N-o să-l asalteze nimeni pentru interviuri, nu o să se bată gazetele pentru pozele lui, nu o să se umple ecranele televizoarelor cu chipul lui. Dar omul ăsta reuşeşte de mulţi ani să fie inima unei echipe care se bate cu cei mari, de la egal la egal. De ani buni e socotit de către specialişti ca fiind unul dintre cei mai buni din lume, în sportul pe care îl practică. El e motivul pentru care azi am scris, pe fugă, câteva rânduri, deşi azi aş fi vrut să iau o pauză. E cel al cărui nume îl găsiţi în titlu. Şi pe care îl găsiţi şi în încheierea acestui articol. Iar cine a văzut fie şi doar meciul de aseară, contra SUA, poate înţelege despre ce vorbesc.
Respect, Cosmin Radu! Respect, căpitane!
ai uitat 8+1 schiff academic- fetele au luat argintul xxxxx
Polo l-am pierdut la mustata ( pacat 10-8) baietii meritau sa se fi calificat. ( au vb de ei aici -cat s-au bumbacit sub apa ))
Calificarea e încă posibilă, teoretic. Dar urmează adversari cu adevărat tari. Nu se ştie, totuşi, niciodată.
Achesez total la articolul tau. Am vazut meciul si desi cred ca am mai vazut undeva la 2 meciuri de polo in afara de cel de aseara am urlat si m-am bucurat de fiecare gol si actiune a noastra. Un meci bun in care noi nu am rezistat pe final iar americanii au avut parte si de un arbitraj prietenos in anumite momente. Oricum Cosmin Radu a jucat superb s-a luptat in continuu si a inscris daca nu gresesc cel putin jumatate din golurile noastre impotriva unei dintre cele mai tari echipe din lume.RESPECT
Arbitrajul a fost mai mult decât prietenos. Ramiro Georgescu a fost eliminat definitiv pentru o lovire care nu a existat ( reluările au fost mai mult decât edificatoare), Au mai fost câteva eliminări aiurea, împotriva noastră şi multe neacordate împotriva americanilor. Mă rog, nu o să o dau acum pe arbitraj. SUA nu e, totuşi, printre cele mai tari din lume. E o echipă bună, dar nu e nici Ungaria, nici Spania, Croatia sau Australia.
Respect, Mordechai! Cuvinte potrivite pentru niste oameni extraordinari!
Ne ridicam cu respect pentru tot ce au facut!
Apropo… stiu ca n-avem chef sa auzim si aici de politca, da’ e simpatic.
Ma anunta boyfriendu’ (englez, dar surprinzator de cunoscator in ale Romaniei, ca e cercetator politolog si ma aude si pe mine toata ziua injurand) ca ai nostri au luat medalia de aur la tir.
Reactia mea:
„Auzi, nu’ poate sa-l impuste si pe Base?”
Pe urma am vorbit cu mama in tara la telefon. Si ea la fel a zis.
Like I told’ya: le-a facut Udrea bazine prin sate, iar cantonament merge la Vila Dante.
Cand Base, Boc si ai lor se pisa pe tine, ca pe tot poporul, tot ce poti spune e ce-a zis Octavian Bellu: o medalie care ne permite sa supravietuim.