Despre J.O., ce n-aţi fi vrut să citiţi

Poate că e adevărat ceea ce se spune, cum că de la o vârstă încolo, vrei-nu vrei, de la o vârstă încolo începi să semeni cu cei doi moşi de la Muppets şi tot ce spui se transformă într-o neîncetată mormăială. Dar ( e cineva care nu şi-a dat seamă că urmează un „dar”?) n-ai cum renunţa la una din puţinele plăceri care îţi mai rămân: cârcoteala. Cum bine spunea un amic: complaining is fun.

Ne aflăm la jumătatea acestei ediţii a Jocurilor Olimpice şi mare brânză n-am făcut. Cum ( vârsta, ce să-i faci) am mai prins şi alte olimpiade, nu împărtăşesc entuziasmul gazetarilor care văd o mare ispravă că am obţinut un aur şi încă o mână de medalii şi bronz. Comunismul ăla era de mare căcat, dar pe atunci ne întorceam cu sacoşa plină. Acum ne-am obişnuit lejer să aplaudăm eşecurile sau semi-eşecurile.

Nici nu vă imaginaţi cât mă scot din sărite elogiile de genul „îţi mulţumim pentru tot ce ai făcut pentru noi”, adresate unora care au ieşit pe locul doi sau trei. Ori şi mai rău. Adică ce au făcut ăia pentru noi? Hă? Nu vreau să fiu neam prost, dar pe bune, ce a făcut pentru noi Xulescu, ăla care a ieşit pe locul trei la nu ştiu ce probă? Sau chiar pe primul loc? Se strâng statele europene şi zic: „bre, rumânii au luat argintul la spadă, ia hai să-i băgăm noi în Schengen!”. Sau te pomeneşti că ajung la hotel, prin Germania şi nemţoaica de la recepţie îmi zice: „A, român! Argint la judo! Pentru asta primiţi o reducere de 50%!”. Ori, poate, căpşunarul român ia o creştere de leafă pentru argintul de la haltere, FMI-ul ne dă bani fără dobândă şi americanii ne scutesc de viză!

Mai sunt prostiile cu „imaginea României”, „propagandă făcută sportului românesc” . Ia să băgăm vreo 500 km de autostrăzi civilizate şi nişte canalizări ca lumea şi atunci discutăm despre „imaginea României”. Au câştigat etiopienii la medalii de aur, la atletism, de nu mai ştiu de ei. Şi, bre, ce imagine grozavă are Etiopia în lume!

A, sigur, ştiu ce am făcut eu pentru „marii campioni” care au ieşit pe locul trei. Am plătit impozite şi din banii mei le-am asigurat pregătirea, păpica, o să le plătesc prime şi pensii viagere. Ca la politicieni. Şi zău nu vreau să aud tâmpenia cu „au muncit patru ani pentru această performanţă, antrenându-se câte patru ore pe zi”, că le arăt nişte prăpădiţi care muncesc câte 10 ore pe zi pentru lefuri de rahat şi care mai plătesc şi impozitele din care vor fi premiaţi performerii.

Să ne înţelegem: nu neg munca, nu spun că nu respect performanţa sportivilor ( atunci când există) sau că nu mă bucur atunci când câştigă unul de al nostru. Înţeleg perfect care este dimensiunea businessului reprezentat de sportul contemporan, imaginea şi audienţa de care se bucură. Sunt gata să aplaud performanţa şi, repet, mă bucur când unul de al nostru o obţine. Ba mai mult, am o mare consideraţie pentru adevăraţii mari campioni ( mă gândesc la Paţaichin), dar mi se pare indecent să aducem osanale unor non-performanţe, să glorificăm nimicul. Sper ca ceea ce spun să fie înţeles aşa cum spun; mi-aş dori să oferim sportului românesc baze de performanţă, o infrastructură potrivită şi să aplaudăm adevăraţi mari campioni, nu specialişti la dat cu stângul în dreptul şi experţi în înecatul la mal. Dar găsesc nepotrivit să ne extaziem în faţa unor performanţe care nu prea există, să răsplătim peste măsură nimicul. În vremea asta mari scriitori români, nume mari ale teatrului nostru, s-au obişnuit cu uitarea şi sărăcia.

Cred că la ediţia asta a JO, cam astea au fost medaliile pe care le puteam spera. Poate mai prindem ceva la caiac-canoe. La gimnastică ( nu vă supăraţi, nu sunt lipsit de patriotism) nu cred că mai putem visa la mare lucru. Poate un bronz la sol, la fete. Sper să greşesc.

În fine, ştiu că o să scot pe mulţi din sărite cu cele scrise aici, dar nu renunţ la năravul de a spune ceea ce cred eu.

P.S. Mai e ceva de spus, despre transmisiunile TVR. Mi se pare o adevărată bătaie de joc felul în care înţelege TVR să transmita competiţia: treceri aiuritoare de pe un canal pe altul,  publicitate pleznită exact când nu e cazul, transmisiuni întrerupte când ţi-e lumea mai dragă sau întârziate pentru că trebuie depăşit planul la publicitate. Şi peste toate inepţia comentatorilor, agramaţi, tălâmbi şi incompetenţi. E aşa de greu să găseşti, pentru comentariu, pe cineva care chiar înţelege ceva din sportul pe care îl comentează?

P.P.S. Hai să dăm şi un element ajutător, pentru fanii lui Costel Busuioc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4yrp6yT7l5M&feature=related]