AcasăOy-oy!Curul de argint

Curul de argint

Tocmai am primit un nesperat şi binefăcător post scriptum la articolul de ieri. Aurul Sandrei Izbaşa ( la care nu mai speram – am să explic mai jos de ce) este o performanţă. Asta da, este o performanţă, acum da, avem de ce aplauda. Felicitări Sandrei.

Prieteni, ceea ce am văzut în concursul feminin de gimnastică, la această ediţie a J.O., îmi aminteşte de Olimpiada de la Moscova. Totuşi, parcă nici acolo nu am văzut asemenea porcării de arbitraje. Americancele sunt bune, nimic de zis, dar nesimţirea cu care li s-a pompat în permanenţă suficient pentru a sta în medalii e deja scandaloasă. În concursul pe echipe americancele au fost bune, dar diferenţa de puncte a fost obţinută şi datorită ajutorului generos al arbitrilor. La individual compus exista decizia că, dacă tot avem o gimnastă de culoare, ar trebui să o facem şi campioană olimpică, Obama să trăiască. Aşa că arbitrii şi-au făcut treaba şi i-au dat tot ce trebuia ca să se vadă fata cu medalia de aur. Pentru oricine mai are habar despre ce ar trebui să fie gimnastica a fost evident că, la această ediţie, Komova ar fi trebuit să primească aurul. N-au vrut arbitrii. De altfel ceea ce s-a întâmplat în finalul concursului, la sol, a fost edificator.

Azi din nou. Am văzut cu toţii concursul de sărituri. Şi am văzut cum o americancă poate primi 9,6 pentru execuţie la un exerciţiu la care a aterizat în cur!!! Şi cu aterizarea în cur a putut obţine argintul. Noroc cu Sandra care a sărit bine şi a spălat ruşinea arbitrilor. Dar ghiciţi ce? Nota Sandrei la execuţie a fost sub nota americancei. Se pare că în noul cod de punctaj aterizarea în cur se punctează suplimentar dacă faci parte din echipa care trebuie.

Acum înţelegeţi de ce am spus că nu mai speram la medalia asta. Încă o dată, felicitări Sandra!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. La urma urmelor a fost cea mai reuşită aterizare-n cur pe care-am văzut-o vreodată. Nu „ciupită”, nu din greşeală, nimic din toate astea. Aterizare cinstită, exectutată cu măiestrie, ce mai… perfecţiune!

  2. Ei, americanii, cu aterizarea in cur au devenit legendari 😀 in sensul ca am primit mai demult pe mail un filmulet in care o ea americancă, doar cu tricoul pe ea, alearga, sare, si aterizeaza in cur fix peste el cu stremeleagul invârtoșat… 😀

    De la olimpiada de la Moscova a inceput declinul spiritului olimpic, contand mai mult spiritul politic… si nu doar americanii au beneficiat de arbitraje partinitoare, ci si japonezii (care au fost medaliati cu argint desi au cazut de doua ori de pe calul cu minere)
    Singurii care mai cred in olimpism si in fair play suntem noi, spectatorii nevinovati

    • Cu japonezii la cal cu manere te contrazic.E drept tipului i-a alunecat mana pe cal dar a reusit o coborare cat de cat eleganta si argintul l-a primit in urma contestatiei.Si ca tot vorbim de contestatie,cred ca cea mai penibila chestie a fost la scrima cu „fura-becuri” din Nemtia si sportiva din Coreea,cand arbitrii au reusit sa dilate timpul de ma astept sa-si ia si un Nobel pentru fizica.Intr-o secunda au incaput 4 atacuri(bine c-au fost doar patru,probabil ar fi durat pana puncta nemtoaica) si certurile dintre atacuri ale antrenorilor.Iar arbitra austriaca dupa o ora de parlamentari si contestari continua sa refuze sa vada inregistrarea video.

      • a mai picat unul inainte, echipa chiar nu merita argintul…. iar aia nu a fost coborare eleganta, ci cazatura eleganta….
        Iar la scrima, dilatarea timpului e patentata de votul de la ambasada din Paris 😀

  3. Venerabile….. Amerika Über Alles,e nevoie de ceva compensatie pentru hamburgarezii din hamburgarie,asta ca sa mai uite nitel ce e la curul lor,economic vorbind.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...