Ce nostim e

Bre, mie a început să-mi placă de Băsescu. Pe bune. E simpatic, bre, cum mai iese el prin curte şi zbiară la lume, peste gard. E nostim foc, ptiu să nu-l deochi, cum face el mişto de frezele oamenilor. Ce viaţă de rahat are şi el. Vă daţi seama? Se scoală, pleacă de acasă, de la viloiul din Primăverii şi merge la mahala, în curte la omul ăla şi se uită la lume prin zăbrelele gardului. Pac, cum vede microfon, începe şi el să strige. Viaţă de caca!

Bine, el e cu poporul, alea alea, care în cinstea lui chipurile nu s-a dus la vot. De aia stă în curte, după gard, că e cu poporu’. Nu iese de acolo că s-ar putea ca, din prea multă dragoste, poporul  să-i spargă dracului căpăţâna.

Era unu’, Jenică Smârdan, care era cam tot aşa. Stătea în curte la mă-sa, tanti Florica, şi urla peste gard la toţi:”Bă, dacă te prind te sparg!”. Aruncau ăia cu roşii şi tot felul de rahaturi peste gard, să-l potolească. El nimic. Urla ca apucatul. Merge până lângă portiţă şi printre şipcile gardului zbiera: „Bă, vă rup, bă, dacă vă prind!”. Ăia îl luau la pietre. Pe urmă ieşe mă-sa, tanti Florica, şi-l pizduia: „treci, mă, în casă şi pune-ţi nădragii pe tine!” Seara se îmbăta şi cânta, tot la gard. Pe urmă îl apuca plânsu’ şi dădea foc la lucruri. N-avea, săracu’, torţă.

Aia e. It’s good to be a king, e naşpa să fii băse.

P.S. Să-i spună careva lu’ Badea că e Curtoiu, nu Curteanu.