foto: Dan Marinescu
În săptămâna care tocmai s-a încheiat am fost pus în deloc confortabila situaţie de a mă confrunta ( o dată în plus!) cu propria-mi ignoranţă. De prin toate văgăunile internetului, pe toate toboganele presei, de pretutindeni se prăvăleau peste mine veşti despre Lady Gaga. Televiziunile, presa scrisă, populaţia internetului, taximetrişti, casieriţe la supermarket, dudui gureşe, cetăţeni preocupaţi, precupeţe în deficit, sufleuri aflaţi în relache, trompetişti amatori, consumatori de alviţă, şoferi blocaţi în trafic, cârnăţari melancolici, astrologi oneşti, curve metafizice, colecţionari de paltoane, olimpici fără burse, fotografi de pepeni, ceferişti anxioşi, analişti de lactate, dentişti apolitici, ingineri de creioane, practicanţi de obezitate, moderatori de bere la halbă, proiectanţi de ceaune, june ambetate, ospătăriţe evlavioase, cleptomani filantropi, absolut toţi aveau să-mi comunice aceeaşi ştire: Lady Gaga există! Iar importanta ei existenţă se întâmplă acum în ţara cu doi preşedinţi!
Inutil să vă mai spun că, spre ruşinea mea, habar nu aveam cine este Lady Gaga. Un P.R. agresiv se străduia din răsputeri să îmi corijeze acest cusur. Aţi observat că P.R.-ul este mereu agresiv? Subtilitatea, aluzia subţire, informaţia sugerată, apropos-ul lejer, enunţul discret, comunicarea blândă nu au ce căuta în P.R. . Aici nu există decât un singur sinonim al eficienţei: agresivitatea. Un P.R. care nu e iritant de agresiv se cheamă că nu e eficient. Marketingul asemenea. Disciplinele astea au fost născocite pentru a organiza/ sistematiza/ executa comuna practică a îndesării pe gât.
Deşi sunt altfel alcătuit, nu pot contesta importanţa pe care marketingul şi P.R.-ul le pot avea. Nu reuşesc să mă desprind de învechita, perimata, de-a dreptul tâmpita idee că un text se recomandă prin calitatea lui, nu prin numărul de trompete care îl promovează. Tot la fel un blog, o gazetă, o carte, un cântec sau mai sintetic spus: un produs, un serviciu, un eveniment sau o persoană. Ceea ce cândva era socotit deşănţată laudă de sine şi stârnea mai mult sau mai puţin discrete bateri ale obrazului, azi e P.R. în toată legea şi e nu doar perfect acceptabil, ci de-a dreptul lăudabil. Calitatea produsului, evenimentului etc. devine secundară pentru că un marketing lipsit de scrupule, un P.R. agresiv pot băga pe gât camioane cu frigidere oricărui eschimos. Am prieteni, cunoscuţi, care au dezvoltat abilităţi uimitoare în această privinţă. În ce mă priveşte, rămân prizonierul învechitelor şi ineficientelor mele convingeri.
Cu cât goarnele de public relations se străduiau să îmi atragă atenţia asupra existenţei fiinţei care se prezintă simultan drept lady şi gaga, cu atât mai abitir eram decis să mă feresc de orice căutare pe Google, wiki şi alte alea, pentru cuviincioasă şi necesară informare. Cu cât mai agresiv (deci eficient) P.R.-ul, cu atât mai fermă încăpăţânarea mea ( deci canci eficienţă!). Mi se împingeau în retină, îmi erau îndesate pe gât informaţii esenţiale: leidigaga respiră, leidigaga linge o îngheţată, leidigaga a tuşit, leidigaga merge etc. etc. etc. etc. Toate aceste colosale evenimente erau, evident, bubuite din „breaking news”.
Cunosc oameni care au, în câteva instituţii de cultură, rolul de a satisface, în condiţii decente, nevoia de public relations a acelor instituţii. Şi reuşesc să o facă admirabil. Fără tămbălău, fără excese, cu subtilitate, în mod creativ şi inteligent, tratându-şi „consumatorul” ca pe un partener care trebuie informat, nu agasat, scos din pepeni, sufocat. Nici nu s-ar putea altfel. Îmi imaginez că inadecvarea ar fi evidentă pentru oricine dacă un concert de pian, cu muzica lui Satie ( să zicem), la Ateneu, ar fi promovat cu „Dacia” papuc, în urlet de megafon pe străzile târgului. Asta e o modalitate de abordare. Cealaltă e când te adresezi ( sau îţi imaginezi că te adresezi) unui altfel de public. Când comunicarea ta îi vizează pe ghiolbani orice idee de discreţie e un handicap, care trebuie, din start, depăşit.
Când publicul pe care îl vizezi e alcătuit din ciobani, mitocani şi ghiogari sau când tu astfel vrei să vezi publicul căruia te adresezi, atunci subtilitatea te încurcă. Nu mai vorbeşti, ci zbieri! Scoţi viorile şi mai bagi nişte tobe! Nu-ţi mai saluţi publicul, nu mai pierzi timpul cu ceremonii sau reverenţe; îl iei pe mitocan de gât şi îi îndeşi până în ficaţi ce ai tu de vândut. Şi pe urmă îi dai un şut în cur şi-i aminteşti că dacă nu consumă îndeajuns o să-l iei iar în primire. O ţii aşa până ai ajuns masa critică, până ai adunat cantitatea satisfăcătoare ( vax! de fapt nu e niciodată de ajuns!) de moftangi pe care i-ai îndopat, cărora le-ai îndesat în guşă tot ce aveai tu de livrat, iar acum şeptelul stă letargic, apatic, privindu-te cu ochi de bovine şi aşteptând să-i spui ce să facă mai departe.
Aş putea deschide o acoladă pentru a introduce în discuţie felul în care funcţionează maşinăria asta în politică. E inutil, suficient să priviţi partidul lui Dan Diaconescu şi aflaţi tot ce e de aflat.
Trăim într-o epocă pe care aş socoti-o aglomerată. Nu ştiu dacă e cea mai prosperă epocă din istoria omenirii, aşa cum par mulţi să sugereze. Nu sunt pe deplin convins că progresul tehnologic pe care îl consumăm, fără prea mare discernămân,t e chiar tot ceea ce ne-am putea dori. Pe scurt, dacă e să descriu epoca pe care o trăim, acesta e cuvântul care mi se pare cel mai potrivit: aglomerată. Pentru că suntem mulţi, pentru că se întâmplă multe, pentru că se produc multe. Copleşitoarea prăvălire de informaţii ( importante sau nu), în care suntem prinşi, nu ne mai dă răgaz pentru discernământ, filtrare, asimilare. Suntem bombardaţi neîncetat cu adevărate arsenale de informaţii pe care nu mai reuşim să le procesăm, să le stocăm. Am devenit pur şi simplu corpuri de care tirul de informaţii se ciocneşte şi atât. E greu, în toată nebunia asta, să mai alegem ceea ce ne trebuie, să optăm, să selectăm. Riscăm să murim sufocaţi, îndopaţi cu oceane de informaţii inutile. Rolul P.R. -ului, în aceste condiţii, ar trebui să fie esenţial. Ar trebui să facă, alături de marketing, cu instrumentele specializate de care dispun, ceea ce noi nu mai putem face. Să aleagă pentru noi ( există algoritmi demografici sofisticaţi, maşinării de identificat, localizat, etichetat etc.) şi să ne informeze, creativ, seducător, despre toate acele lucruri de care ne-am putea bucura. Lucru care nu se prea întâmplă. Raportul cost-beneficii trebuie să fie optim! Şi atunci e mult mai eficient să arunci bomba cu P.R., chiar dacă schijele vor produce enorme „pierderi colaterale”. Şi bombele cad într-una, fără contenire, astfel că nu mai auzim nimic, doar un bubuit continuu, care acoperă orice alt sunet.
Şi ca să închei acest lung şi plicticos articol de week end, am să vă mărturisesc: m-a lovit un şrapnel din bomba Lady Gaga, dar am scăpat cu bine. Tot nu ştiu cine e duduia.
P.S. Să nu uit să-mi promovez acest articol pe twitter
Nici eu să nu uit să trimit aceste gânduri în rânduri deloc lungi sau plicticoase sau spre Facebook întru pricestuire …
No, aşe! Cu dânsa pre dânsă călcând.
Intrebare de la noi pulimea cine este asta lady Gaga ??.Tigai se dau ca sa nu zic de doua kg de zahar la pret de unul ,41% din romani se cufuresc in curte ca sa ma intelegi!!. 😆
Lady Gaga este o tinara artista, muziciana, cintareata pe numele ei adevarat Angelina Germanotta. Talentata. Daca aveti curiozitatea puteti poate gasi pe youtube ceva piese interpretate de ea inainte sa devina Lady Gaga.
Din pacate, o data ce talentul ei a fost descoperit a intrat pe mina celor care stiu sa faca bani din showbiz. Si astia stiu ca pentru a face bani, cit mai multi bani trebuie sa atraga masele de consumatori care sint mai putin interesati de muzica si mai mult interesati de circ. Masele de consumatori de la care pentru a-i trezi din starea vegetativa permanenta si a obtine cit de cit o reactie trebuiesc socati. Socati cu orice care poate fi mai socant decit tot ceea ce a fost socant pina la momentul respectiv. Titze cu mitraliere, bagat capul in masina de toacat carne, melodii intitulate Curva Guvernului sau Sheissse ( Rahat ) etc.
Acum fiind economie de piata, cine vrea cumpara, cine nu nu. Cind va aparea ceva si mai socant decit Lady Gaga cu titzele mitraliera, o sa cada si ea in desuetitudine si peste citiva ani o sa aflam ca a mierlit-o dintr-o overdosa sau ca este la dezalcolizare printr-un sanatoriu. O noua Lady Gaga si mai pestritza o sa ii ia locul. The Show must go on.
Pai PRu’ ne invata si cum sa traim, ca el doara ne spune ce-i bine si ce-i rau in toate… Unora dintre noi, pentru ca asa cum bine se spune mai sus, 41% dintre noi fac kk in fundul curtii. Lady Gaga? Who the f*** is Alice?
Vorbeam exact in ziua concertului cu un prieten actor mai tinerel, la o cafea la Hanul lui Manuc. Cum vin doar o luna pe an in tara, caut sa-mi cultiv prieteniile. Ii spuneam despre PR-ul piesei ”Presul”, de Ion Baiesu. S-a jucat la Teatrul de comedie cu Stela Popescu, care era oarecum la inceputul carierei, prin anii `70. Prin nu stiu ce miracol, mama a pus mana pe doua bilete chiar la premiera, care a fost fabuloasa si o experienta pe care nu am sa o uit toata viata mea. Au fost de ajuns doua cronici de teatru in ziarele de a doua zi( nu as baga mana in foc, dar cred ca una era in Saptamana lui Eugen Barbu), pentru ca bucurestenimea sa vuiasca. S-a jucat 18 ANI!. Iar Stela Popescu a devenit o mare stea a ecranului si a teatrului de revista in acei ani de cacat pe care i-am trait. Despre moartea lui Aurelian Andreescu am aflat de la rubrica de decese din Romania Libera, vreo 4 pagini pline. De cea a Mihaelei Runceanu, tot de acolo, vreo 10 pagini. Cand Queen sau Stones sau AC/DC scoteau vreun album intai il scoteau abia apoi plecau in turneu sau demolau topurile. Acum e invers: intai afli cum a cazut din palmier vreun Stones si abia apoi afli si ceva despre muzica. Sau intai moare Witney Houston si abia apoi cazi pe spate la filmul pe care nu l-a mai vazut terminat. Cica vremurile se schimba si noi devenim decrepiti si trebuie sa gandeasca altii pentru noi:” Bai, de azi iti place asta, ok?”
PS: Rabbi, cum facem sa ne ciocnim, ca am pentru tine o doza de vin rosu sec de Rioja? Pana pe 28 august, zic.
Prietene, foloseşte, te rog, pagina de contact şi lasă acolo coordonatele. Dacă eşti prin Constanţa sau Bucureşti, ne găsim la o cană cu poveşti.
O cantareata slaba ,o chistoaca care se zbate sa nu fie uitata, vopsindu si corpul violent ,gothic,imbracata alandala,socand si gasind milioane de idioti fani asisderea in gand si simtire.Nu poate fi ascultata si vazuta de la 30 de ani in sus.Dar vorba aia ,nu te poti c… in placerea cuiva.Asta este, si loc in lume cat incape.
Maitre, n-am fost, nu m-a interesat si nici nu cred ca m-ar fi interesat evenimentul in cauza chiar daca as fi primit ceva invitatii gratis, ci probabil ca le-as fi daruit unor prieteni atrasi de muzica tipei. O alta situatie ar fi aceea in care vreo fata m-ar fi rugat s-o duc la concert, desi si asta e greu de crezut, intrucat imi cam aleg partenerele astfel incat sa ne cam potrivim la gusturi, inclusiv muzicale. Insa nu-i condamn deloc pe cei care s-au lasat angrenati in isteria asta, mai ales ca circula un clip de pe vremea cand individa nu era excentrica vedeta de azi si canta chiar bine, zic eu – a spus Meshuga ceva mai multe despre asta. In plus, am un prieten cu o varsta considerabila care a fost prezent la spectacol, ceea ce n-ar fi neaparat o garantie daca nu l-as sti meloman cu dese vizite la Ateneu. 😉
Una peste alta, cum am mai zis si eu si tu – de gustibus… Ce atata tevatura? Bine, cand vine vorba de PR agresiv, sunt de acord cu tine, dar cu cantareata in sine nu cred ca trebuie sa fim rai, oricat ar fi de umflata cu pompa.
Nu stii cine e Lady Gaga? Rabbi, nu ai pierdut nimic prin ignoranta, dimpotriva. Eu stiu ca este o cucoana cu fata de cal, urata cu spume, cu o voce mediocra spre submediocra si muuuuuult, muuuult PR. Deci stiu prea mult.
Ignorance is a bliss, cel putin in cazul gloriilor astora de doi lei. Ma intreb sincer care este diferenta dintre Madonna de pe vremea mea (la 14 ani îmi placea) si cabalina asta de Lady Gaga. Nu prea este diferenta; parca mai putina voce si mai mult PR la Lady Gaga decât la Madonna, dar s-ar putea ca impresionabilitatile mele sa isi spuna cuvântul …
Salutari, Rabbi.
Rabbi draga, pe vremuri, PR-ul incepea cu adverturi gen „Lumeee, lumeee!” Si continua cu mesajul pe target, femeia cu barba, al mai tare om din lume, sau ceva de genul… Tot ceea ce s-a schimbat in ultima suta de ani este felul in care mesajul de iarmaroc ajunge la tine: prin cutia aia malefica din casa. Scoate cutia din priza!