Bomba P.R. cu fragmentaţie

foto: Dan Marinescu

În săptămâna care tocmai s-a încheiat am fost pus în deloc confortabila situaţie de a mă confrunta ( o dată în plus!) cu propria-mi ignoranţă. De prin toate văgăunile internetului, pe toate toboganele presei, de pretutindeni se prăvăleau peste mine veşti despre Lady Gaga. Televiziunile, presa scrisă, populaţia internetului, taximetrişti, casieriţe la supermarket, dudui gureşe, cetăţeni preocupaţi, precupeţe în deficit, sufleuri aflaţi în relache, trompetişti amatori, consumatori de alviţă, şoferi blocaţi în trafic, cârnăţari melancolici, astrologi oneşti, curve metafizice, colecţionari de paltoane, olimpici fără burse, fotografi de pepeni, ceferişti anxioşi, analişti de lactate, dentişti apolitici, ingineri de creioane, practicanţi de obezitate, moderatori de bere la halbă, proiectanţi de ceaune, june ambetate, ospătăriţe evlavioase, cleptomani filantropi, absolut toţi aveau să-mi comunice aceeaşi ştire: Lady Gaga există! Iar importanta ei existenţă se întâmplă acum în ţara cu doi preşedinţi!

Inutil să vă mai spun că, spre ruşinea mea, habar nu aveam cine este Lady Gaga. Un P.R. agresiv se străduia din răsputeri să îmi corijeze acest cusur. Aţi observat că P.R.-ul este mereu agresiv? Subtilitatea, aluzia subţire, informaţia sugerată, apropos-ul lejer, enunţul discret, comunicarea blândă nu au ce căuta în P.R.  . Aici nu există decât un singur sinonim al eficienţei: agresivitatea. Un P.R. care nu e iritant de agresiv se cheamă că nu e eficient. Marketingul asemenea.  Disciplinele astea au fost născocite pentru a organiza/ sistematiza/ executa comuna practică a îndesării pe gât.

Deşi sunt altfel alcătuit, nu pot contesta importanţa pe care marketingul şi P.R.-ul le pot avea. Nu reuşesc să mă desprind de învechita, perimata, de-a dreptul tâmpita idee că un text se recomandă prin calitatea lui, nu prin numărul de trompete care îl promovează. Tot la fel un blog, o gazetă, o carte, un cântec sau mai sintetic spus: un produs, un serviciu, un eveniment sau o persoană. Ceea ce cândva era socotit deşănţată laudă de sine şi stârnea mai mult sau mai puţin discrete bateri ale obrazului, azi e P.R. în toată legea şi e nu doar perfect acceptabil, ci de-a dreptul lăudabil. Calitatea produsului, evenimentului etc. devine secundară pentru că un marketing lipsit de scrupule, un P.R. agresiv pot băga pe gât camioane cu frigidere oricărui eschimos. Am prieteni, cunoscuţi, care au dezvoltat abilităţi uimitoare în această privinţă. În ce mă priveşte, rămân prizonierul învechitelor şi ineficientelor mele convingeri.

Cu cât goarnele de public relations se străduiau să îmi atragă atenţia asupra existenţei fiinţei care se prezintă simultan drept lady şi gaga, cu atât mai abitir eram decis să mă feresc de orice căutare pe Google, wiki şi alte alea,  pentru cuviincioasă şi necesară informare. Cu cât mai agresiv (deci eficient) P.R.-ul, cu atât mai fermă încăpăţânarea mea ( deci canci eficienţă!). Mi se împingeau în retină, îmi erau îndesate pe gât informaţii esenţiale: leidigaga respiră, leidigaga linge o îngheţată, leidigaga a tuşit, leidigaga merge etc. etc. etc. etc. Toate aceste colosale evenimente erau, evident, bubuite din „breaking news”.

Cunosc oameni care au, în câteva instituţii de cultură, rolul de a satisface, în condiţii decente, nevoia de public relations a acelor instituţii. Şi reuşesc să o facă admirabil. Fără tămbălău, fără excese, cu subtilitate, în mod creativ şi inteligent, tratându-şi „consumatorul” ca pe un partener care trebuie informat, nu agasat, scos din pepeni, sufocat. Nici nu s-ar putea altfel. Îmi imaginez că inadecvarea ar fi evidentă pentru oricine dacă un concert de pian, cu muzica lui Satie ( să zicem), la Ateneu, ar fi promovat cu „Dacia” papuc, în urlet de megafon pe străzile târgului.  Asta e o modalitate de abordare. Cealaltă e când te adresezi ( sau îţi imaginezi că te adresezi) unui altfel de public. Când comunicarea ta îi vizează pe ghiolbani orice idee de discreţie e un handicap, care trebuie, din start, depăşit.

Când publicul pe care îl vizezi e alcătuit din ciobani, mitocani şi ghiogari sau când tu astfel vrei să vezi publicul căruia te adresezi, atunci subtilitatea te încurcă. Nu mai vorbeşti, ci zbieri! Scoţi viorile şi mai bagi nişte tobe! Nu-ţi mai saluţi publicul, nu mai pierzi timpul cu ceremonii sau reverenţe; îl iei pe mitocan de gât şi îi îndeşi până în ficaţi ce ai tu de vândut. Şi pe urmă îi dai un şut în cur şi-i aminteşti că dacă nu consumă îndeajuns o să-l iei iar în primire. O ţii aşa până ai ajuns masa critică, până ai adunat cantitatea satisfăcătoare ( vax! de fapt nu e niciodată de ajuns!) de moftangi pe care i-ai îndopat, cărora le-ai îndesat în guşă tot ce aveai tu de livrat, iar acum şeptelul stă letargic, apatic, privindu-te cu ochi de bovine şi aşteptând să-i spui ce să facă mai departe.

Aş putea deschide o acoladă pentru a introduce în discuţie felul în care funcţionează maşinăria asta în politică. E inutil, suficient să priviţi partidul lui Dan Diaconescu şi aflaţi tot ce e de aflat.

Trăim într-o epocă pe care aş socoti-o aglomerată. Nu ştiu dacă e cea mai prosperă epocă din istoria omenirii, aşa cum par mulţi să sugereze. Nu sunt pe deplin convins că progresul tehnologic pe care îl consumăm, fără prea mare discernămân,t e chiar tot ceea ce ne-am putea dori. Pe scurt, dacă e să descriu epoca pe care o trăim, acesta e cuvântul care mi se pare cel mai potrivit: aglomerată. Pentru că suntem mulţi, pentru că se întâmplă multe, pentru că se produc multe. Copleşitoarea prăvălire de informaţii ( importante sau nu), în care suntem prinşi, nu ne mai dă răgaz pentru discernământ, filtrare, asimilare. Suntem bombardaţi neîncetat cu adevărate arsenale de informaţii pe care nu mai reuşim să le procesăm, să le stocăm. Am devenit pur şi simplu corpuri de care tirul de informaţii se ciocneşte şi atât. E greu, în toată nebunia asta, să mai alegem ceea ce ne trebuie, să optăm, să selectăm. Riscăm să murim sufocaţi, îndopaţi cu oceane de informaţii inutile. Rolul P.R. -ului, în aceste condiţii, ar trebui să fie esenţial. Ar trebui să facă, alături de marketing, cu instrumentele specializate de care dispun, ceea ce noi nu mai putem face. Să aleagă pentru noi ( există algoritmi demografici sofisticaţi, maşinării de identificat, localizat, etichetat etc.) şi să ne informeze, creativ, seducător, despre toate acele lucruri de care ne-am putea bucura. Lucru care nu se prea întâmplă. Raportul cost-beneficii trebuie să fie optim! Şi atunci e mult mai eficient să arunci bomba cu P.R., chiar dacă schijele vor produce enorme „pierderi colaterale”. Şi bombele cad într-una, fără contenire, astfel că nu mai auzim nimic, doar un bubuit continuu, care acoperă orice alt sunet.

Şi ca să închei acest lung şi plicticos articol de week end, am să vă mărturisesc: m-a lovit un şrapnel din bomba Lady Gaga, dar am scăpat cu bine. Tot nu ştiu cine e duduia.

P.S. Să nu uit să-mi promovez acest articol pe twitter