Acasăcacatul in artaTraviata pe înţelesul tuturor

Traviata pe înţelesul tuturor

Cunoaşteţi opera lui Verdi ? Nici nu e nevoie. O veţi cunoaşte îndată. Aşa cum e povestită de două personaje. Muzica respectivă o descărcaţi singuri, că e netul plin. Vă recomand să o descărcaţi legal, dar nu e obligatoriu. Textul e mai vechi, dar merge revăzut.

 

Versiunea 1- Viorel, băiat de cartier

 

„Deci frate să moară ce-am mai interes m-a dus bagaboanta la operă să mori tu. Zic: ce puii mei, hai fă la operă că după aia poate mă scot şi-i dau osu.

Băi, mâncaţi-aş, acolo numai obosiţi, frate. Numai băbăciuni şi ruginiţi, să n-am parte ! Intrăm noi, mă băgasem şi io la ţol de figuri, bey, păi, te pui ? Tricou’ ăla de camuflaj de la D &G să mori tu. Şi blugi de la Motor, care i-am luat de la Lentilă pe sidiurile alea cu Adi. Sting ăia lumina, ca la multiplex la mol să mori tu. Frate şi când începe o buleală de muzică am zis că mă cac pe mine. O întreb pe bagaboantă: ” cât durează, păpuşă, materialu’ ? ” Cica două ore jumate. M-am spart, să mori tu. Frate, două ore. Îi zic: iubi io mă duc după popcorn, de sanchi, că aveam chef să ies la ţigară. Cică n-are popcorn acolo. Să-ti bagi pensula în opera lor, frate. Am scos telefonu’ să fac poze la coardele alea de pe scenă, cu ţâţe mari, da’ asta a mea că să stau cuminte. Frate ce-mi venea să îi zic eu una din reperotoriu, da’ am tăcut că eram pe pârtie spre găurică şi nu vroiam să-mi stric şusta.

Mă rog, faza nu era aşa naşpa. Aia, Violeta, era coardă meseriaşă, bey, da’ meseriaşă, de Marriot, nu muistă de-asta de gară, Şi ăla era un băiat bazat care pică-n limbă după producătoarea asta, te-ai prins. Puii mei. O ard ei fără benzină aşa, ăla în bengă dupa ea. Ea cu fiţe da’ şi ea călare pe flăcău. Puşca mea.. da’ ta-su lu’ şmecheru ăla îi zice: ” auzi, fă, în morţii mă-tii, pai tu nu ai faţă de fi’miu, fă ştoarfo” . Aia, bagaboanta, Violeta, bă , nu fi fraier, pune botu’ şi îi cardeşte semese la papagalu ei că s-o ardă la alta masă că acolo s-a plătit consumaţia. Puii mei… Ăla s-a balonat la faz asta. A făcut-o muci: fă, coarda penală, îi bagă el, du-te şi te împuşcă. Până la urmă nu mai ştiu ca am adormit şi m-a sunat şi bou’ de Ventuză din Germania, era să-l salte pentru spring de tonă , să mori tu. Puii mei, nu mai şţiu ce… şi aia face un sculament… da’ ba… o chestie din aia la plămâni… nu mai ştiu… Şi mierleşte aia. Bang. Îşi trage faţă de coşciug şi dă-i cântăcioşii. Şi pe urmă am tăiat-o că eram mort, da’ bagaboanta mea că cică nu ne potrivim şi zic: păi, cum, fata, după ce am stat şi am tras pe nas trei ore de naşparleală de aia… nimic? Da, bey, să mori tu ! Să-i sparg cu opera lor, frate.”

 

Versiunea 2- Dorel. Poliţist comunitar

 

„Nea Străinu, deci dom’le ieri am fost la oraş. Ţi-am zis eu, matale. Şi am trecut şi pe la judeţ să las pachetu’ de la mata. Da’ şefu’ ăla mare a zis că e cam subţire. Sună-l şi mata, că se uita cam urât şi iar ne mai detaşează ăla la puleţii din deal şi o căcăm. Zi-i că aşa e la ţară, de unde mai mult ?

Bre, şi acolo era nevasta lu’ şefu’ ăla mare. Voia să meargă la operă. Dom’ chestor cică e ocupat. Îmi zice: du-te, bă Dorele, tu cu nevastă-mea că are bilet. Zic: ordonaţi ! Nu, bă, zice, de plăcere, că nu e ordin. Zic: am înţeles. Zice, aşa pe blat, să nu-l audă nevastă-sa: şi tine-o şi tu de vorbă până mai târziu că eu am o treabă. Şi să n-o laşi să bea. Zic: am înţeles.

Mă duc eu… maşină adevărată, nea Străinule. Gonea nevastă-sa ca nebuna. Zic; mai uşor, fă, doamnă, că e roşu’ ! Ea zice: nebunule, te excită pericolu’ ! Aşa îmi venea să îi zic ceva, da’ era nevastă de chestor. Şi era şi urâtă uscata dracu’.

La operă lume îmbrăcată. Doar eu la uniformă. Asta a vorbit cu nişte cucoane. Neveste de ştabi. Chestii de-ale lor. Se uita alea la mine şi chicotea. Că cică una: nu ştiam că la poliţie le place arta. Zic: avem şi noi liceu, doamnă, ce pizda mă-sii. Alea se râdea. Pe urmă zice uscata lu’ chestoru’: hai, dragă, că începe.

Bre, nea Străinule, înăuntru avea orchestră, da’ muzica era de căcat, pe ochii mei. Avea ei viori. Da’ nu orgă, nu baterist, n-avea acordion… de aia nu se duce lume. Ăia se chinuia săracii să bage si ei un antren, o ceva să nu se plictisească consumatorii. Că piesa era de căcat, pe cuvântu’ meu. Şi a pus-o ăia pe muzică să fie mai atmosferă, mă înţelegi ? Da’ degeaba. Am bătut eu din palme să mai fie antren ceva, da’ ăia înţepaţi se uita, bre, la mine… Nu ştie, bre, ăia la oraş să petreacă. Are ei teatre, da’ n-are viaţă-n ei, dă-i dracu’.

Bre, piesa era aşa mai dramatică ca să zic. Cam ca cu Elodia, da’ asta moare, bre, de sida ceva. Eu recunosc că am cam dormit dacă am văzut că e amorţeală aşa. Da’ tipa, deci, are un concubinaj cu un cetăţean. Da? Respectivul e cu situaţie, ea fiind cunoscută în localitate ca având anumite comportamente, respectiv cu bărbaţi însuraţi. Dar concubinul era în cunoştinţă şi ei decide să înfiinţeze o familie. Dar însă intervine tatăl lui patern şi are o altercaţie cu ea care îi explică diferenţele care nu se poate ca ea să aspire la poziţia socială care o are el. În urma acestui dialog ea decide că relaţia trebuie să înceteze. Însă el persistă în atitudinea sa, respectiv care o iubeşte. În cele din urmă, finalmente, ea va deceda ca urmare a cruntei boli.

Da’ astea toate cu muzică, nea Străinule. De Verdea, un fel de Moculescu, bre, de la italieni.  “

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...