7 sterotipuri hollywoodiene

Există, fără îndoială, excepţii de multe ori remarcabile, dar producţia americană de divertisment wide-screen, dolby 5.1, presupune respectarea câtorva reţete clasice. Dacă vrei originalitate, creativitate, inovaţie, e absolut ok, cu singura condiţie să te referi la efecte speciale. Dacă ai în minte scenariul, atunci nu e mare lucru de făcut. Orice producţie hollywoodiană cu pretenţii începe cu studiul demografic. Filmul se adresează categoriei de vârstă ţăşpe- nşpe ani, masculi, studii varză, consumatori de popcoarn, dependenţi de bigmaci. Odată identificat segmentul de public vizat, se realizează lista de ingrediente: 42 % bătăi, 19 % buci & ţâţe, 18% scene de sex, 16%explozii-bubuilei-împuşcături,  6 % urmăriri, 9% dialog. Se constată că iese mai mult de 100%, aşa că se taie dialogul. După asta scenariul e gata cât ai clipi. Nu contează că produsul final îţi dă senzaţia că e un film pe care l-ai mai văzut de zeci de ori, important e să te simţi bine, să pui destulă sare la popcorn şi la plecarea din cinematograf să poţi declara satisfăcut că ai bănuit cum se termină.

Chestia care face ca reţeta să funcţioneze întotdeauna e corecta şi necesara folosire a stereotipurilor. Ceea ce e de înţeles. Nu mai fac multă teorie că e clar despre ce vorbim. Te poţi distra cu un astfel de film chiar dacă ştii de la început că ăla frumuşel rămâne cu gagica după ce omoară toţi golanii, chiar dacă săritul ăla de pe clădiri e tras de păr ca naiba şi mai ales dacă nu pricepi cum pizda mă-sii ard, în spaţiu, navele alea, în lipsa oxigenului. Scurt pe doi, am identificat, totuşi, 7 stereotipuri care mi-au devenit insuportabile.

1) Asasinul profesionist

Ăştia sunt toţi sobri, serioşi, reci, calculaţi. N-ai să vezi manelişti printre ei. Sunt taciturni şi ascultă operă. Victima stă întotdeauna ţintă şi aşteaptă răbdătoare până când meseriaşul îşi asamblează arma cu lunetă, pentru ca fix în momentul focului să se interpună un bou. Dar mierlitorul profesionist depăşeşte măruntul impediment, că de aia e profesionist. După ce execută lucrarea îşi demontează în linişte arma şi o împachetează tacticos, că o are pe inventar. Nu e niciodată grăbit.

Chestia cea mai enervantă e atunci când se află faţă în faţă cu victima şi are loc un simulacru de dialog. Replica ucigaşului e mereu aceeaşi: „Nothing personal, it’s only business!”. Fleoşc! Şi asta ce ar trebui să însemne? Adică tu, kilărescu nu lucrezi pro bono, mai donezi din încasări pentru caritate şi participi la evenimente cu scop umanitar, da serviciul e serviciu? Eşti la fel de serios şi incoruptibil ca poliţistul de la circulaţie care te arde când treci pe roşu, indiferent ce şi cum?

2) Curva erudită, fată bună

Cu asta ne-am obişnuit de la „Pe aripile vântului” încoace, cu popas prin „Pretty woman”. Ea e curvă, mestecă pitpalacul pe bonuri de masă, prin parcări, dar ascunde de fapt o nobleţe de caracter ce n-ai văzut şi o erudiţie, o înţelepciune profundă, o superioară înţelegere a lumii şi vieţii. Ea nu e niciodată ca celelalte paraşute, pentru că ea o arde cu Giovanni, eroul principal, care merge la ea ca la duhovnic. Transferată în lumea bună, face ravagii, pentru că e cea mai deşteaptă, cea mai faină şi cea mai sensibilă făptură de la Scufiţa roşie. Întotdeauna e, în viaţa ei, un bagabont care trebuie curăţat pentru ca ea să redevină un element de bază al societăţii.

3) Savantul ameţit

E regulă: are părul alb şi vâlvoi, musai amintind de Einstein. E zăpăcit, nu ştie niciodată unde şi-a lăsat bricheta, dar altfel îi bubuie mintea, reuşeşte să facă bomba bombelor dintr-un şampon, o pereche de chiloţi şi o unghieră. În absolut orice situaţie s-ar afla, îl plezneşte o idee genială şi găseşte, acolo, în peşteră/deşert/pădure resursele cu care să o realizeze. Are mintea brici, dar nu s-a prins că secretara ochelaristă e în limbă după el, nici nu ştie că speteaza de la scaun nu e comestibilă. Călătoria în timp a rezolvat-o la micul dejun, din trei chifle şi puţin muştar are leacul pentru SIDA şi reuşeşte în câteva minute să obţină vaccin pentru absolut orice. Evident, în jumătate de oră modifică, doar cu furculiţa şi cureaua de la ceas, motorul de la maşina de tuns iarba şi face din ea navetă spaţială.

4) Stereotipurile rasiale

Toţi negrii vorbesc cu „yo”, toţi asiaticii vorbesc stricat, toţi est europenii- fără excepţie- au accent rusesc, mai puţin ruşii care vorbesc ruseşte cu accent englezesc. Italienii mănâncă doar cannoli şi spaghete cu sos de roşii  şi sunt mafioţi. Arabii sunt toţi încruntaţi si fanatici. Nemţii sunt bătuţi în cap, englezii au accent haios şi n-au mai văzut mari oraşe, nici civilizaţie. Franţujii sunt fiţoşi şi dobitoci. Preoţii catolici sunt irlandezi, chiar şi în Mica Italie. Şi ăştia toţi sunt nenorociţi, borfaşi, vai de curul lor, spre deosebire de personajul principal, care e WASP.

A, da. Iar chinezii sunt toţi papagali tâmpiţi, mai puţin ăla care e specialist în kung fu, dar care ia bătaie de la băiatul bun, pentru că îşi doreşte mai mult victoria.

5) Judecătorii impecabili

Toţi judecătorii sunt severi, dar înţelepţi. Lipsiţi de vicii. Sunt toţi nişte mici reîncarnări ale lui Solomon. Judecata lor e mereu dreaptă, fără cusur, predicile lor sunt memorabile, înălţătoare. Şpaga nu există, nici pilele.

6) Personajele istorice

Ăştia nu înjură niciodată. N-o să-l auzi pe Richard al treilea, chiar dacă nu e ecranizare după Shakespeare, zbierând: give me a fuckin’ horse ya stupid motherfuckers! În filmele istorice toţi aristocraţii au o atitudine demnă, distinsă, sunt eleganţi si cu o ţinută impecabilă- deşi pe atunci îi mâncau păduchii, iar baia era câh! Ăi din pătura de jos vorbesc impecabil gramatical şi au lecturi vaste. Tot ce se întâmplă acolo are legătură cu binele naţiei, al umanităţii. Nimănui nu i se taie capul doar pentru că regele are boală pe ăla, nu, la mijloc sunt complicate raţiuni de stat. Ăla executat nu se pişă pe el în momentul morţii, ba e sobru şi calm de parcă el a frecat-o pe eşafod toată viaţa. Personajul negativ e deştept, nesuferit, dar inteligent brici, elegant şi cu obraz subţire, doar că e bulangiu. De regulă e mai bruneţel şi ceva ai urâţel, spre deosebire de rege, băiatul bun, care e blond şi frumuşel.

Niciun monarh nu se scarpină la coaie, nicio ducesă nu bese. Haiducii sunt cântăcioşi, iar sărăntocii graşi şi veseli.

7) Extratereştrii care le ştiu pe toate

Asta e cea mai mişto categorie. Extratereştrii sunt mereu hiper-evoluaţi, le ştiu pe toate, dar fie sunt nişte jigodii care au venit de la mama dracului, ca să ne ia nouă afinele şi usturoiul, fie sunt aşa de deştepţi că au decis că încă nu merităm să ne lumineze, pentru că suntem tâmpiţi şi facem belele, dar au venit, totuşi, până aici ca să ne anunţe că trebuie să progresăm, pentru că Universul e cu ochii pe noi. Fireşte, până la sfârşitul filmului am progresat destul, iar eroul principal, care are dume în el, e aşa simpatic că ne dau ăia pe daiboj toată tehnologia lor.

Desigur, toţi extratereştrii vorbesc englezeşte şi sunt la curent cu campionatul de baseball. Niciun extraterestru nu ştie româneşte sau ungureşte, iar de aterizat aterizează la o fermă în Kentucky, dar niciodată la Lehliu gară.

Închei lista aici, deşi mai încăpeau destule categorii. Evident, dacă vrei să faci o comedie sau o parodie, reţeta hollywoodiană apelează fix la stereotipurile de mai sus. Şi asta e noua reţetă: dacă foloseşti fix pe dos stereotipurile, ai o comedie. Mereu. Mda.