Acasăcacatul in arta7 sterotipuri hollywoodiene

7 sterotipuri hollywoodiene

Există, fără îndoială, excepţii de multe ori remarcabile, dar producţia americană de divertisment wide-screen, dolby 5.1, presupune respectarea câtorva reţete clasice. Dacă vrei originalitate, creativitate, inovaţie, e absolut ok, cu singura condiţie să te referi la efecte speciale. Dacă ai în minte scenariul, atunci nu e mare lucru de făcut. Orice producţie hollywoodiană cu pretenţii începe cu studiul demografic. Filmul se adresează categoriei de vârstă ţăşpe- nşpe ani, masculi, studii varză, consumatori de popcoarn, dependenţi de bigmaci. Odată identificat segmentul de public vizat, se realizează lista de ingrediente: 42 % bătăi, 19 % buci & ţâţe, 18% scene de sex, 16%explozii-bubuilei-împuşcături,  6 % urmăriri, 9% dialog. Se constată că iese mai mult de 100%, aşa că se taie dialogul. După asta scenariul e gata cât ai clipi. Nu contează că produsul final îţi dă senzaţia că e un film pe care l-ai mai văzut de zeci de ori, important e să te simţi bine, să pui destulă sare la popcorn şi la plecarea din cinematograf să poţi declara satisfăcut că ai bănuit cum se termină.

Chestia care face ca reţeta să funcţioneze întotdeauna e corecta şi necesara folosire a stereotipurilor. Ceea ce e de înţeles. Nu mai fac multă teorie că e clar despre ce vorbim. Te poţi distra cu un astfel de film chiar dacă ştii de la început că ăla frumuşel rămâne cu gagica după ce omoară toţi golanii, chiar dacă săritul ăla de pe clădiri e tras de păr ca naiba şi mai ales dacă nu pricepi cum pizda mă-sii ard, în spaţiu, navele alea, în lipsa oxigenului. Scurt pe doi, am identificat, totuşi, 7 stereotipuri care mi-au devenit insuportabile.

1) Asasinul profesionist

Ăştia sunt toţi sobri, serioşi, reci, calculaţi. N-ai să vezi manelişti printre ei. Sunt taciturni şi ascultă operă. Victima stă întotdeauna ţintă şi aşteaptă răbdătoare până când meseriaşul îşi asamblează arma cu lunetă, pentru ca fix în momentul focului să se interpună un bou. Dar mierlitorul profesionist depăşeşte măruntul impediment, că de aia e profesionist. După ce execută lucrarea îşi demontează în linişte arma şi o împachetează tacticos, că o are pe inventar. Nu e niciodată grăbit.

Chestia cea mai enervantă e atunci când se află faţă în faţă cu victima şi are loc un simulacru de dialog. Replica ucigaşului e mereu aceeaşi: „Nothing personal, it’s only business!”. Fleoşc! Şi asta ce ar trebui să însemne? Adică tu, kilărescu nu lucrezi pro bono, mai donezi din încasări pentru caritate şi participi la evenimente cu scop umanitar, da serviciul e serviciu? Eşti la fel de serios şi incoruptibil ca poliţistul de la circulaţie care te arde când treci pe roşu, indiferent ce şi cum?

 

2) Curva erudită, fată bună

Cu asta ne-am obişnuit de la „Pe aripile vântului” încoace, cu popas prin „Pretty woman”. Ea e curvă, mestecă pitpalacul pe bonuri de masă, prin parcări, dar ascunde de fapt o nobleţe de caracter ce n-ai văzut şi o erudiţie, o înţelepciune profundă, o superioară înţelegere a lumii şi vieţii. Ea nu e niciodată ca celelalte paraşute, pentru că ea o arde cu Giovanni, eroul principal, care merge la ea ca la duhovnic. Transferată în lumea bună, face ravagii, pentru că e cea mai deşteaptă, cea mai faină şi cea mai sensibilă făptură de la Scufiţa roşie. Întotdeauna e, în viaţa ei, un bagabont care trebuie curăţat pentru ca ea să redevină un element de bază al societăţii.

 

3) Savantul ameţit

E regulă: are părul alb şi vâlvoi, musai amintind de Einstein. E zăpăcit, nu ştie niciodată unde şi-a lăsat bricheta, dar altfel îi bubuie mintea, reuşeşte să facă bomba bombelor dintr-un şampon, o pereche de chiloţi şi o unghieră. În absolut orice situaţie s-ar afla, îl plezneşte o idee genială şi găseşte, acolo, în peşteră/deşert/pădure resursele cu care să o realizeze. Are mintea brici, dar nu s-a prins că secretara ochelaristă e în limbă după el, nici nu ştie că speteaza de la scaun nu e comestibilă. Călătoria în timp a rezolvat-o la micul dejun, din trei chifle şi puţin muştar are leacul pentru SIDA şi reuşeşte în câteva minute să obţină vaccin pentru absolut orice. Evident, în jumătate de oră modifică, doar cu furculiţa şi cureaua de la ceas, motorul de la maşina de tuns iarba şi face din ea navetă spaţială.

 

4) Stereotipurile rasiale

Toţi negrii vorbesc cu „yo”, toţi asiaticii vorbesc stricat, toţi est europenii- fără excepţie- au accent rusesc, mai puţin ruşii care vorbesc ruseşte cu accent englezesc. Italienii mănâncă doar cannoli şi spaghete cu sos de roşii  şi sunt mafioţi. Arabii sunt toţi încruntaţi si fanatici. Nemţii sunt bătuţi în cap, englezii au accent haios şi n-au mai văzut mari oraşe, nici civilizaţie. Franţujii sunt fiţoşi şi dobitoci. Preoţii catolici sunt irlandezi, chiar şi în Mica Italie. Şi ăştia toţi sunt nenorociţi, borfaşi, vai de curul lor, spre deosebire de personajul principal, care e WASP.

A, da. Iar chinezii sunt toţi papagali tâmpiţi, mai puţin ăla care e specialist în kung fu, dar care ia bătaie de la băiatul bun, pentru că îşi doreşte mai mult victoria.

 

5) Judecătorii impecabili

Toţi judecătorii sunt severi, dar înţelepţi. Lipsiţi de vicii. Sunt toţi nişte mici reîncarnări ale lui Solomon. Judecata lor e mereu dreaptă, fără cusur, predicile lor sunt memorabile, înălţătoare. Şpaga nu există, nici pilele.

 

6) Personajele istorice

Ăştia nu înjură niciodată. N-o să-l auzi pe Richard al treilea, chiar dacă nu e ecranizare după Shakespeare, zbierând: give me a fuckin’ horse ya stupid motherfuckers! În filmele istorice toţi aristocraţii au o atitudine demnă, distinsă, sunt eleganţi si cu o ţinută impecabilă- deşi pe atunci îi mâncau păduchii, iar baia era câh! Ăi din pătura de jos vorbesc impecabil gramatical şi au lecturi vaste. Tot ce se întâmplă acolo are legătură cu binele naţiei, al umanităţii. Nimănui nu i se taie capul doar pentru că regele are boală pe ăla, nu, la mijloc sunt complicate raţiuni de stat. Ăla executat nu se pişă pe el în momentul morţii, ba e sobru şi calm de parcă el a frecat-o pe eşafod toată viaţa. Personajul negativ e deştept, nesuferit, dar inteligent brici, elegant şi cu obraz subţire, doar că e bulangiu. De regulă e mai bruneţel şi ceva ai urâţel, spre deosebire de rege, băiatul bun, care e blond şi frumuşel.

Niciun monarh nu se scarpină la coaie, nicio ducesă nu bese. Haiducii sunt cântăcioşi, iar sărăntocii graşi şi veseli.

 

7) Extratereştrii care le ştiu pe toate

Asta e cea mai mişto categorie. Extratereştrii sunt mereu hiper-evoluaţi, le ştiu pe toate, dar fie sunt nişte jigodii care au venit de la mama dracului, ca să ne ia nouă afinele şi usturoiul, fie sunt aşa de deştepţi că au decis că încă nu merităm să ne lumineze, pentru că suntem tâmpiţi şi facem belele, dar au venit, totuşi, până aici ca să ne anunţe că trebuie să progresăm, pentru că Universul e cu ochii pe noi. Fireşte, până la sfârşitul filmului am progresat destul, iar eroul principal, care are dume în el, e aşa simpatic că ne dau ăia pe daiboj toată tehnologia lor.

Desigur, toţi extratereştrii vorbesc englezeşte şi sunt la curent cu campionatul de baseball. Niciun extraterestru nu ştie româneşte sau ungureşte, iar de aterizat aterizează la o fermă în Kentucky, dar niciodată la Lehliu gară.

 

Închei lista aici, deşi mai încăpeau destule categorii. Evident, dacă vrei să faci o comedie sau o parodie, reţeta hollywoodiană apelează fix la stereotipurile de mai sus. Şi asta e noua reţetă: dacă foloseşti fix pe dos stereotipurile, ai o comedie. Mereu. Mda.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

7 Comments

  1. De-ale mele.

    Imi place ca toate astea americanesti promoveaza altruismul. Cum dreaq de nu-s ei si cei mai mari comunisti ?

    Si pomenind de altruism toate sunt pe calapodul anti-sharia, adica „democrasi iz oarz daing for”, da’ 99,99% dintre ele promoveaza la greu ideea de dinte ptr. dinte si ochi ptr. ochi. Ba surplusul e chiar binevenit (v .finalul ” Black Hawk down” – dupa ce s-au jertfit ptr. democrasi se lauda ca doar 19 super-americani au reusit sa mazileasca nu-s cate sute de somalezi)

    Imi place ca femeia e intotdeauna aia mai sensibiloasa: roabe ale inimii ce nu se lasa intarcate in sablonu’ ingustei rationalitati masculine.
    – intotdeauna renunta la ala bogat in favoarea aluia sarac (imi pare rau ca nu le am cu emoticoanele sa-mi manifest perpetua mirare)
    – erotice sunt numa’ ele !
    – judecatoarele se vor opusul barbatilor, maternale si cu muuult mai constiincioase (did u ever heard of fuckin’ Aspazia ???)
    – ba de o vreme incoace dau si cu pumnu’ mai bine ca barbatii (v. Salt)

    Americanu’ apare intotdeauna ca un intelectual iluminat in comparatie cu rusul grobian.

    Intotdeauna bombele sunt dezamorsate si omenirea salvata in ultimele 3 sec. Fara rabat ! Nici macar cu cateva minute inainte.

    Ca scriesi de judecatori. Indobitocire cu political correctness la greu. Si vezi Doamne cum numa’ ei, judecatorii, detin arta talmacirii principiilor democratiei … sure, bro ! Da’ mai toate sunt asa. Cred ca d-aia au inceput sa-mi placa alea care promoveaza opusu’ (apare-n 2013 unu’ „Jack Reacher”)

    Si lista mea poate continua spre nesfarsit.

  2. Da si noi ,cum care noi romanii !!.Sa vezi cum le facem pe toate alis-velis ,suntem mai ai dracului ca toti ,este clar la noi sa inventat „uite popa nu e popa” adica „alba neagra” si „barbutul” practicam ca profesionistii barbati si femei de la presedinte pina la ultimul ghiorlan si … producem .. !!.

  3. Sa nu-i uitam pe soldatul american vesnic învingator si de parte binelui, pe evreul mediu, mai degraba sarac, dar istet, sensibil si iubitor, pe presedintele USA gata sa se sacrifice pentru familie/natie/umanitate. Ar mai fi de amintit copilul sarac, însa ambitios, care chiar îsi împlineste dream-ul si pe homelessul demn.

    Dar cel mai mult si mai mult îmi place imaginea proiectata a bancherilor, presedintelui FED, secretarului Trezoreriei, ambasadorilor si oamenilor simpli reuniti în pelicula „Too big to fail”, o poveste despre actuala criza.

    Daca-mi zici ce parere are nea’ Stere despre felul în care Hollywoodoo ne-a schimbat viata, am sa-ti ramân fidel pâna la sfärsitul Lumii care, se pare, va fi la toamna 😉

  4. Rabbi, ai descris reteta circului servit populatiei americane si asimilate.

    Filmul american nu e arta, cum am putea crede ca niste amatori, ci industrie. Mai exact este un element de soft power, cu care vorba lui Henry Ford, daca vrei sa o publici „evreii de la Hollywood au sucit mintile oamenilor”.

    Mai jos ai lista mea de argumente cu care America ne contine pe noi supusii, ca un imperiu soft, perfect adaptat „libertatii” de care ne bucuram :

    – PR-ul despre Democracy, Human Rights, War on Terror
    – bancile
    – dolarul
    – bursa
    – filmele
    – American Hero Story for Dummies : Obama, Bugs Bunny, Zuckerberger, Rambo, Marlyn, Jobs, Gates, JFK, Apollo 13, John Wayne, so so fucking on
    – Google
    – dispozitivele mobile
    – cozile de topor

    Ceea ce a spus Radu Pavel Gheo in „Adio, adio patria mea cu î din i și â din a” este pentru mine chintesenta ofertei americane pentru noi, muritorii, respectiv „In America ai libertatea de miscare a rotii in jurul osiei”. Cred ca in acest scenariu, filmele joaca rolul de gresor.

    Good fucking night.

  5. Sa nu uitam, totusi:
    – politistul cel blajin care este impuscat cu exact 3 zile inainte de pensionare;
    – cel care e pe moarte nu face altceva decat sa tuseasca sec;
    – obligatoria urmarire cu masini/ carute/ cai, etc;
    – eroul care ia bataie de se caca pe el in ultimele 10 minute ale filmului dar care gaseste puterea sa isi revina si sa rezolve cazul in ultimele 10 secunde, etc, etc, etc… 😉

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...