Fanaticii

Nu există religie, nu există ideologie care să nu devină indigeste, dacă adună suficient de mulţi fanatici. Sau sport. Sau curent muzical. Filatelia! Dacă ar exista îndeajuns de mulţi fanatici ai filateliei, aceasta ar deveni insuportabilă. Fanaticul nu aderă la gen, nu glosează pe lângă ideologii, n-are o receptare critică, nici timpul ori dispoziţia pentru metabolizarea mesajului complex. El e străfulgerat de iluminare! Iar iluminarea îl plezneşte atât de tare încât îl năuceşte, îl orbeşte, îl face să dea cu capul de toţi pereţii, îşi juleşte genunchii de toţi stâlpii, îşi sparge capul de toate obstacolele logicii, se umple de cucuie pe la muchiile raţiunii. Dar nu îşi dă seama de asta, pentru că iluminarea aia care l-a lăsat bezmetic, pentru el e transă mistică, e o neîncetată împărtăşanie cu marele şi copleşitorul adevăr, pe care oricum nu ştiu să-l enunţe, pentru că nu pricepe nimic din el, dar… Dar! El ştie că acela e colosalul adevăr, singurul, unicul, absolutul! De unde ştie? Pentru că a mai trecut prin asta! A mai cunoscut marele adevăr şi înainte! Tot pe cale de iluminare. Până şi-a dat seama că adevărul ăla nu-i convenea. Şi atunci a devenit anti- acel-ceva, la fel de fanatic. Pe urmă… bang! Străfulgerare! Bang! Noul adevăr! Noua doză de iluminare!

În anii ’30 ai veacului trecut, venirea la putere a fascismului s-a întâmplat tocmai pentru că unii care nu s-au gândit că filatelia e o îndeletnicire acceptabilă, au trecut la politică. Iar mase enorme de năuci au văzut străfulgerarea. În Germania lui Hitler sau în România legionarilor, lucrurile mergeau rău. Sigur, alţi fanatici vă vor spune că perioada interbelică a fost perioada de supremă belfereală şi absolut dezmăţ pentru români. Mă rog, aşa de mare bunăstare că toţi au căpiat de dragul mişcărilor fasciste care găsiseră explicaţia pentru felul în care mergeau lucrurile: pericolul comunist. Totuşi, nu era suficient. Habar nu avea neamţul de rând ce e ăla bolşevism! O scrânteală de-a ruşilor, care a născut pe acolo, la nebunii ăia învăţaţi cu frigul şi vodca, mare balamuc. Iar acum bolşevicii ăia o ţin langa cu lupta de clasă şi electrificarea! Mare rahat! Deci ameninţarea bolşevică era o chestie, dar nu de ajuns. Atunci s-a găsit altă explicaţie: evreii! Asta funcţionează mereu! Ce a urmat se ştie. Fanatism pe săturate. Până când au pierdut fasciştii războiul. Atunci a urmat noua iluminare!

Pe urmă a venit comunismul! Ce simplu e să spui că ni l-au adus ruşii şi noi, bravi români, ne-am zbătut ca toţi dracii! Pentru că asta e regula: pentru toate porcăriile la care am participat, n-am fost noi de vină, ci ăia care ne-au silit! Iar dacă porcăriile alea n-au funcţionat la noi, n-au cum funcţiona niciodată, nicicum, nicăieri. Comunismul adus de ruşi a fost îmbrăţişat cu îndeajuns de mult fanatism de mulţi, foarte mulţi români – dar asta nu ne mai place să o recunoaştem. Ne place să ne prostim vorbind despre rezistenţa din munţi, ca o demonstraţie a eroismului naţiei şi a purităţii ideologice a naţiei. Vax! Cei care alcătuiau rezistenţa din munţi erau oameni care se ascundeau acolo pentru că altfel îi terminau comuniştii. Alţii erau fanatici legionari, care aveau boală pe fanaticii comunişti. Iar unii, nu mulţi, dar îndeajuns de mulţi ca să merite cinstire şi să ne mai spele obrazul, erau idealişti care credeau în adevărul lor.

Au urmat 40 de ani de fanatism. Uneori real, alteori mimat. Spre sfârşit, mai ales mimat. Dar ce să vezi? Ăsta mimat era mai grotesc, mai înspăimântător decât ăla autentic! Umplea stadioane, năştea defilări, fluturări de steguleţe, ovaţii şi procesiuni cu portrete.

Regula e simplă! Am spus: cine pierde e de vină. Aşa ca s-a dus dracului comunismul, aşa că el a fost de vină pentru tot. Şi e şi acum. Fireşte, etapa obligatorie: fanatismul anti-comunist. Adevăratul fanatism, eroic, bărbătesc, curajos şi devotat anti-comunist s-a născut fix când dumnealui comunismul a răposat. E înălţător să vezi acum atâţia măreţi bărbaţi, trecuţi prin şcoala telegramelor de adeziune, a Cântării României şi ediţiilor sărbătoreşti din „Munca de partid” dau azi dovadă de neostenit şi fervent eroism în lupta cu mortul. Şi cine ştie să combata mai bine şi cu mai mult fanatism comunismul decât ei, ăia care l-au cunoscut din interior. Din buricul lui, din maţele, ficaţii, rinichii şi plămânii lui.

A urmat apoi succesiunea rapidă, dar hotărâtă de iluminări, străfulgerări, revelaţii, deziceri şi iar de la capăt. Fanaticii lui Iliescu, deveniţi fanatici anti-Iliescu, deveniţi fanaticii lui Constantinescu, deveniţi fanatici anti-Constantinescu, etc. etc. Până la fanaticii alianţei DA şi ai lui Băsescu, deveniţi fanatici USL şi anti-Băsescu.

Fanaticii lui Băsescu sunt o specie aparte. Ăştia întâi au devenit fanatici, abia apoi au început să descopere că au nevoie de o ideologie. Până acum a mers şi aşa. Pricopseala, şmenul, burduşirea teşcherelei, bordurile, ciubucurile, furtişagurile, sinecurile, ciupelile, bune toate, îndeajuns de bune ca să nască un puiuţ de fanatism, dar trebuie şi ideologie. Aşa că de câteva luni se lucrează şi la asta. Ce să fie, ce să fie? A, da! Anti-comunismul! Că e de maximă actualitate! Reforma, democraţia, respectul faţă de lege, valorile tradiţionale! Şi cine le întruchipează pe toate? Băsescu! Dacă nu ar exista iluminarea aia pe care ţi-o dă fanatimsul, aia care te orbeşte, te năuceşte, te face să dai cu capul de pereţi, cum ar putea un organism pluricelular să vadă în Băsescu toate minunile alea? Deci anti-comunism plus Băsescu egal democraţie. Bine, minunat.

Mai ştiţi cum era cu fasciştii lui Hitler? N-ajungea anti-comunismul. Mai trebuia ceva. Evreii. În cazul băsiştilor n-ajunge anti-comunismul la mişto, băşit din vila de pe malul lacului, cu sepepist la poartă. Aşa că se adaugă pericolul uselist. Ştiţi de ce e săracie, mizerie, corupţie, statul varză, instituţiile în debandadă? USL-ul e de vină! Pentru că l-a suspendat pe Băsescu! N-aţi observat ce bine era în ţară, ce fain trăiam şi câtă linişte, concordie şi prosperitate era până la suspendare? N-aţi văzut cum se călcau în picioare liderii planetari să fie în preajma lui Băsescu şi cum sunt acum tare necăjiţi că e suspendat?

Îmi vine în minte imaginea mâncătorului de rahat de la TVR, care ne anunţa pe 22 Decembrie: Dictatorul a fugit! Revoluţia a învins! În dimineaţa aceleiaşi zile, mâncătorul de rahat vorbea despre huligani şi mult-stimatul tovarăş secretar general. A durat câteva ore. Atât. Şi l-a pleznit iluminarea. Bang! Anti-comunist! Mă uit prin jurul lui Băsescu, la ciurda de mâncători de căcat şi pupincurişti! Şi văd mulţi, mulţi dobitoci în aşteptarea iluminării. Care va veni exact în ziua în care ăla va fi dat afară de la Cotroceni. Şi ziua aia va veni. Pentru că şi eu am doza mea de fanatism. Şi alţii ca mine. Şi dacă n-am reuşit niciodată să fim fanaticii cuiva, suntem acum fanatici anti. Anti-Băsescu! Doar că nu aşteptăm iluminarea, nici străfulgerarea, ci săpăm sârguincios, zi de zi, până ieşim din tunel.