Nu, n-am chef de o dezbatere pe acest subiect. Adică n-am chef să dezbat dacă şi în ce condiţii ar trebui (re)introdusă pedeapsa cu moartea. Am deja propria opinie şi nu simt nevoia să o dezbat. Sigur, când e mare amorţeală, te ia cu căscat de ţi se înmoaie tendoanele şi simţi nevoia să stârneşti puţină agitaţie, atunci deschizi discuţia despre acest subiect şi ai procurat ceva gălăgie. Pentru că intotdeauna se vor găsi unii care se opun pedepsei cu moartea şi alţii ferm convinşi că fără ea nu se poate. Iar cele două tabere vor simţi întotdeauna o mare bucurie în confruntare. Oricâte argumente se aduc, de o parte şi de cealaltă, nimeni nu-şi schimbă părerea, nimeni nu schimbă tabăra. Cum nu s-a demonstrat încă ştiinţific că masajul cu Carmol aduce reale beneficii piciorului de frasin, n-o să dezbatem subiectul pomenit.
Există, totuşi, în „lumea civilizată”, locuri în care se aplică încă pedeapsa cu moartea. Bun, deci noi, nişte cetăţeni, în numele statului, am decis că trebuie să-l mierlim pe căpcăun, pentru că nu se mai poate. Aşa că se parcurge un întreg ritual, în care, în cele din urmă, un salariat la stat, care are asta în fişa postului, îl mierleşte pe condamnat.
Una dintre chestiile cele mai tâmpite, legate de tot ceremonialul ăsta, e „ultima masă”, la care, chipurile, condamnatul şi-ar putea satisface nu ştiu ce ultime capricii culinare. Deci, am decis să-ţi luăm gâtul, dar nu vrei tu să papi ceva bun înainte? Că n-o să te omorâm pe burta goală! Peste câteva ore oricum dai colţul, mai are vreo importanţă dacă ţi-e foame sau dacă şi ce pofteşti? Ce faci dacă ceea ce ai comandat nu e bine gătit? Se pune? Trimiţi mâncarea înapoi la bucătărie şi bucătarul pierde prima de crăciun? Dacă ai vrut friptura în sânge şi ăla ţi-a fript-o prea tare, poţi face apel? „Onorată instanţă, nu mi-a fost respectat dreptul la o ultimă friptură în sânge! ” Şi judecătorul îţi cere probe? Cred că de cele mai multe ori nimeni nu-şi mai bate capul să facă reclamaţii. Bucătarii de la puşcăriile alea trebuie să fie cei mai aroganţi bulangii de pe faţa planetei! Toţi ăia care s-au plâns de mâncarea lor au belit cariciul!
La ultima masă clar îţi bagi picioarele în ele de diete, nu mai numeri caloriile şi ţi se rupe de aportul nutritiv. Deci un meniu McDonalds ar fi perfect pentru ocazie. Şi cui laşi jucărioara pe care o găseşti în meniu? Oricum, chestia asta te pune pe gânduri: noi dăm bani pe rahaturile alea de meniuri.
Pe urmă ai dreptul la ultimele cuvinte. Vor, nu vor, ăia trebuie să te asculte. Pizda mă-sii! Dacă eşti agramat, n-o să te corecteze nimeni. Dacă dai colţul pe un pat de spital, nu se stresează nimeni să consemneze ultimele cuvinte, iar ultima masă e compotul de dude şi brânza proaspătă de vaci. Dacă ai luat gâtul cuiva şi eşti condamnat la moarte, se strâng tot felul de oficialităţi, scribii de la tabloide se înghesuie să noteze ce ai tu de zis. Dacă eşti logoreic poţi să o ţii câteva ore, până adorm toţi. După un discurs a la Castro, descoperi că dorm ăia în bocanci. Ce faci? Zbieri la ei? „Bă, scularea! Păi, ce pula mea facem? Mă mai omorâţi azi sau şi pe-asta tre’ s-o fac tot singur?”
Dacă eşti stelist şi te trezeşti ca în ultimele cuvinte îi înjuri pe ăia de la Dinamo, iar ăla care e la butoanele scaunului electric e dinamovist, nu rişti să te prăjească ăla lent la 40 de volţi? Sau dacă ceea ce spui tu e o teorie controversată şi ăia au chef să te contrazică? „Băi, păi cine dă ortu popii? Eu sau voi? Păi!”
Pe urmă e execuţia propriu-zisă. Ce metodă se alege? Cică se caută mereu „metoda cea mai umană”. Păi cel mai uman nu ar fi să renunţăm la pedeapsa cu moartea? Vine un popă şi îţi explică ce fel merge treaba cu lumea ailaltă, cum e cu locul cu verdeaţă şi alte rahaturi. Ce îţi citeşte ăla acolo? Slujba pentru morţi? Păi nu eşti mort încă. Vreo chestie pentru vii? Să fie la el! De descântec? Şi faza cu spoveditul! Ce pula mea păcate trebuie să mărturiseşti? Scaunul electric din încăpere nu ţine loc de confesiune? Nu scrie în hotărârea judecătorească ce ai făcut? Sau hotărârea nu se comunică şi pe lumea ailaltă? Oricum, padre ăla nu ştie nimic, peste doar câteva minute tu o să fii mult mai competent în chestiunea lumii de dincolo decât el, aşa că merită luat la mişto.
Legatul la ochi. Chestia asta n-o pricep. De ce te leagă la ochi? Vor să îţi facă: bau! Surpriiiise! Ce nu trebuie să vezi? Cine e bulangiul care apasă pe buton? Că dacă vezi ce o să-i faci? Sau le e teamă ca, în cursul procesului de preparare a felului principal, să nu îţi sară ochii din cap ca bilele din rulmenţi?
În fine, n-o mai lungim. S-a rezolvat. Condamnatul e prăjit, întins pe acolo şi vine doctorul. Să constate că a expirat. A, da. Dacă eşti bolnav nu poţi fi executat. Întâi tre’ să te faci bine, pentru că statul nu aprobă eutanasia. Şi trebuie să ai după ce îţi părea rău. Adică nu te urci pe eşafod cu mucii în barbă, întâi bagi aspirine, frecţii, ceaiuri calde şi după aia. De ce nu îţi rezolvă şi dantura, să zâmbeşti frumos la poză ? Deci se constată că odiosul criminal a răposat. Ăia zic: Dumnezeu să-l ierte! Pe bune? Păi, de ce-i pasaţi pisica lui Dumnezeu? Adică: doamne, doamne, noi nu l-am iertat, l-am mierlit, în gâţii mamii lui! Acu’ Tu decizi ce şi cum, unde-l cazezi pe musafir! Şi chiar vor ăia ca Dumnezeu să-l ierte sau sunt parşivi? Că mă îndoiesc că vor să dea bot în bot cu el prin rai!
Pe urmă sunt chemate neamurile şi li se predă hoitul. Unde se semnează de primire? Ce conţine lista de inventar? Ce le zici oamenilor ălora? Că nu poţi să-l dai aşa, pur şi simplu. „A fost om bun săracu’!”-nu merge. „Un nenorocit, băgă-şi-ar…” nici asta nu merge. Mergi pe dialogul rece, formal: „ăşta e? e al vostru sau am omorât pe cine nu trebuie?”. Şi pe urmă le dai cutiuţa cu lucrurile lui: un pistol, nişte cuţite, un joagăr, şişul cu care a belit prima victimă… că poate mai are nevoie cineva de chestiile alea.
Iar responsabilul de execuţie, călăul, se duce seara acasă şi răspunde la întrebarea nevestei: „Azi? La muncă? Nimic deosebit. Ca de obicei!”. Omul ăla ştie că ăla îi e jobul. Nu omori, nu mănânci! Aşa merge treaba! Nu la fel credea şi executatul?
„Am deja propria opinie şi nu simt nevoia să o dezbat.” Ok cu asta… Deci e doar un exercitiu de stil. Foarte reusit, de altfel… si inconfundabil. Daca gaseam textul asta lipit pe un stalp, tot stiam cine l-a scris 🙂
Presupun ca nu esti intr-o dispozitie prea buna de vreme ce gandurile ti-au luat-o in directia asta,dar recunosc ca ai valsat frumos printre detaliile subiectului! Eu m-am amuzat in timpul lecturii dar mi-a trecut repede!Cam ca la anumite feluri chinezesti :cand mesteci e dulce-acrisor iar dupa ce inghiti ustura!
„Idiotul” Miskin m-a uns pe retina si m-a umplut de amar intr-una din …dizertatiile sale,blande, dupa cum ii era felul, despre condamnarea si condamnatii la moarte. Tu ai venit acum sa-mi reimprospatezi memoria.
Nimic din ceea ce face rau, nu se poate numi, uman.
Tocmai imi venise in minte zilele astea care e procedura la rusi. Faza e dintr-un articol mai vechi din The Economist. Dupa ce se da sentinta initiala, la care e prezent, condamnatul are voie la apel, la care nu mai e prezent. Adica respectivul nu stie daca i se aproba sau nu gratierea. Condamnatului i se creeaza o rutina : este plimbat prin curtea interioara, e pus la munca cu altii de teapa lui, i se dau activitati pe care le face in izolatie, etc. Daca decizia de la apel este de gratiere, este informat si, de obicei, mutat pe viata in Siberia. Daca nu i s-a aprobat gratierea, in timpul rutinei zilnice il deviaza printr-o camera unde il asteapta un kaghebist care il lichideaza, de obicei cu glont in ceafa. Cred ca este o procedura mai umana decat la americani sau la chinezi.
brrrrrrrrrrrrr !!!
Cum toata lumea stie despre ce este vorba m-a tem ca rusul stie ce pateste.Problema este ca de obicei doi gardieni il tin pe condamnat de maini si i se spuna sa nu intoarca capul si din spate il impusca cu un pistol in ceafa.N-am scapat de ideea ca e posibil ca condamnatul sa impinga lateral si ala din spate sa-l impuste pe gardian.Culmea e ca nu exista calau ci un voluntar dintr-e gardieni o face probabil pentru votca.Dupa parerea nu o face din umanitate ci din obisnuinta de pe vremea NKDV-ului cand au fost in stare sa execute 20.ooo de ofiteri polonezi si nimeni sa nu se sesiseze murind ca animalele la abator.Executarea este o porcarie oricum,si nimic nu scuza o asemenea oroare.
„Dacă eşti stelist şi te trezeşti ca în ultimele cuvinte îi înjuri pe ăia de la Dinamo, iar ăla care e la butoanele scaunului electric e dinamovist, nu rişti să te prăjească ăla lent la 40 de volţi?”
Da ‘ , dac ai tinut cu..preacucernicii?
Stimati mireni,transmit cu evlavie de la stadionul Protoeriei din Ploiesti unde, in sfanta intelegere si dragoste de-aproape, se vor confrunta in teren echipele FC.Preacucernicii si FC.Osu Domnului.FC. Preacucernicii trimite in teren urmatorul unsprezece:Portar-Macarie,fundasi-Iradion,Ilarion, Neofit si Agachie.Mijlocasi la inchidere-Ghelasie si Cleonic.Atacanti-Partenie, Simeon,Stratonie si Valerian.
FC.Osu Domnului se prezinta cu urmatoarea echipa:Portar-Trifon.Pe linia de fund-Hariton,Vartolomeu,Ieronim si Manuil, fundas de acoperire.La mijloc-Haralambie si noua speranta Talasie.In atac-Fotie,Agatonic, Serafim si Teofil Calugaru .
Va arbitra ,cu duhu blandetii si intelepciune nemarginita, o echipa de arbitrii compusa din:La centru-preacuviosul Patapie Gura de Aur.La margine-Iosif sriitorul de cantari si cuviosul Samson primitorul de straini.Atmosfera in randul echipelor e calma, in tribune sunt aprox. o mie de fete bisericesti, care scandeaza indemnuri, intru mantuire, din Odavania Schimbarii la Fata si din Lasatului Sec la carne.Dragi enoriasi si alese fete , vremea nu prea tine cu noi. Sf.Ilie, binecuvantat fie-i numele, a programat pentru azi cateva reprize de ploaie si tunete .
[…] serioase putem vorbi în glumă. De data aceasta, însă, nu mă pot răbda să nu împărtășesc asta cu voi. Un text plin de zvâc și dâc, nerv și verb, pe care l-aș recomanda cu vorbele care apar […]