Puţin despre noi şi Europa

Nu ai cum deveni anti-european. Pentru că e o prostie. Nici nu văd de ce ne-am dori ieşirea din UE. Mi se pare tot o prostie. Urmărind reacţiile la ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlamentul European, am observat două tipuri notabile: cei care se declarau satisfăcuţi că prin PE au existat suficiente voci care să ne ţină partea şi care dezaprobau atitudinea lui Barroso sau Reding, dar şi cei care se arătau surprinşi că „am reuşit să-i încăierăm şi pe cei de la PE”. De fapt ambele reacţii demonstrau că nu prea avem habar despre felul în care funcţionează instituţiile europene. Nu avem de ce ne face griji, ignoranţa aceasta e o chestie comună pentru enorma majoritate a cetăţenilor europeni.

Ceea ce aţi văzut ieri, la PE, nu reprezintă nicicum o situaţie particulară, nu am încăierat pe nimeni şi nimeni „nu ne-a ţinut partea” din prea plin de simpatie. În PE se face politică! În PE există partide politice, interese mai mult sau mai puţin evidente, găşti, poliţe de plătit, cam tot ceea ce vedeţi şi în Parlamentul naţional. Pentru cei oarecum mai familiari cu ceea ce se întâmplă în PE, ceea ce s-a văzut ieri nu are nici caracter de noutate, nici elemente de spectaculos. Dacă există ceva notabil la ceea ce s-a întâmplat acolo, atunci despre altceva trebuie să vorbim: despre europarlamentarii care reprezintă România. Aşezarea europarlamentarilor în partide europene, afirmarea poziţiilor acestor partide nu reprezintă nimic nou. Aşa se întâmplă mereu. Ceea ce este mai puţin obişnuit este să vezi că eurodeputaţi reprezentând aceeaşi ţară au poziţii atât de radical diferite, atunci când în dezbatere se află chiar ţara pe care o reprezintă. Ba mai mult, să vezi interesele ţării evacuate, aruncate sub şenila intereselor de grup.

Politica externă a României, de multă vreme, se face în regim stenografic. Ne rezumăm la a nota conştiincios temele care ne sunt transmise de la Washington, Bruxelles sau Berlin. Subiectele de interes pentru România nu mai încap pe agendă sau sunt prost acoperite, pentru ca nu mai rămân resurse pentru ele sau pentru că se află în conflict cu ceea ce e notat în stenogramă. Performanţa diplomaţiei româneşti e judecată în funcţie de raportarea îndeplinirii sarcinilor din stenograme. Dacă măcar în această privinţă am fi ceva mai atenţi! PPE are o semnificativă pierdere de influenţă. Merkel, lipsită de foştii aliaţi, Berlusconi şi Sarkozy, cu cât se manifestă în termeni pe care domnia sa îi socoteşte tot mai fermi, cu atât devine mai insuportabilă. Ambiţiile, nu de puţine ori iraţionale, ale doamnei Merkel, încremenirea ei în proiectul falimentar al austerităţii, găsesc tot mai puţin sprijin la nivel european şi doar pe la marginali precum Băsescu. Franţa lui Hollande manifestă deja o opoziţie tot mai susţinută faţă de planurile cancelarului german. Marea Britanie, izolată vreme de un an, dupa ce şi-a manifestat explicit şi fără echivoc opoziţia faţă de planurile doamnei Merkel, faţă de viziunea acesteia de proiect european, pare să depăşească acea fază de izolare, reuşind să îşi apropie cumva ţările nordice, dar dând şi impresia unei oarecare apropieri de Franţa. Italia pare să se fi deplasat într-o prudentă neutralitatea, iar Spania, confruntată cu propriile probleme, de o maximă severitate, are nevoie de orice, numai de austeritatea propusă de Merkel nu.

Aflată în vizită la Bucureşti, Dalia Grybauskaite, preşedintele Lituaniei, ne-a livrat porţia de mustrări şi avertismente. Sigur, Lituania este o ţară minusculă, cât un judeţ de al nostru, putem observa asta cu aroganţă, socotind că dimensiunile ţării pe care o conduce sunt insuficiente pentru ca doamnei Grybauskaite să-i fie îngăduite observaţii critice. Dacă e vorba de Merkel, da, e în regulă, pentru că are în spate o ditamai puterea! Totuşi, observaţiile preşedintelui lituanian nu sunt cu totul lipsite de pertinenţă, chiar dacă, evident, ca la PE, reflecta poziţia unui anume grup politic. Nu e lipsit de semnificaţie nici faptul că vizita domniei sale avea loc chiar în ziua discuţiilor de la PE.

Şansele de intrare în Schengen sunt nule, la acest moment, ne anunţa preşedintele lituanian. Ministrul de interne francez, aflat la Bucureşti, se declară exasperat de problemele create de ţiganii români. La PE situaţia României e dezbătută într-o şedinţă specială. Aceasta este situaţia europeană a României lui Băsescu. În condiţiile acestea, susţinerea pe care, la nivel declarativ, anumiţi lideri europeni o manifestă faţă de Băsescu pare puţin surprinzătoare. Doar pare, dar nu este. Pentru că poziţia acelor lideri europeni reflectă interesele ţărilor sau grupurilor pe care le reprezintă, nu interesele României. De problemele pe care le reclamă Franţa sau Germania, probabil, se va ocupa domnul Băsescu. Atunci când vom avea un nou preşedinte, poate, se va ocupa cineva şi de interesele României. Poate.

P.S. După atentatul de ieri, de la Benghazi, pe Twitter, un mucalit observa că „pe vremea lui Gaddafi n-ar fi îndrăznit nimeni să se apropie de ambasada SUA”. Azi, la Cairo, ambasada SUA se află sub asediu. Sigur, chestiunile astea nu au o legătură directă cu cele de mai sus. Foarte probabil au o strânsă legătură cu prezidenţialele americane – trebuie doar să revedeţi modul în care Reagan şi-a obţinut primul mandat la Casa Albă. Deşi fără o legătură directă cu cele de mai sus, ceea ce se întâmplă acum în nordul Africii ar trebui să ne preocupe. Sper să nu fiu silit să explic, peste câteva săptămâni, de ce.