AcasăOy-oy!Cafeaua de sâmbătă

Cafeaua de sâmbătă

Cafeaua e cumplită, muzica e proastă şi mult prea tare. Ospătarul duhneşte a parfum ieftin, ca frizeria lui Nae Girimea. La fiecare trecere a lui trebuie să-mi ţin respiraţia, altfel simt că mă înţeapă inima. Nu contează. Nu mă deranjează nici terorismul olfactiv al ospătarului, nici gustul de fân cosit şi uitat în ploaie al cafelei. Nici măcar zgomotul ritmic de lighean izbit de calorifer al muzicii care năpădeşte din boxele pe care nu le văd, dar care îmi perforează timpanele. Important e că sunt într-o cafenea în care se poate fuma. Că e o cafenea respectabilă, de „lume bună”, în care cafeaua costă cât o rată la FMI, dar fotoliile sunt din piele şi pot inhala în toropită lâncezeală duhoarea parfumului ospătarului îmblânzită de fumul de ţigară şi tăvălită prin mirosul greu al parfumurilor celor trei domnişoare, categoria Piţi 2.0, de la masa vecină.

Cele trei piţi gânguresc fără încetare, fumând, tot fără încetare, din nişte ţigări subţiri şi lungi, care put teribil a hoit uitat în cherhana. Sug din ţigări cu straşnică încordare, ţuguind buzele şi săpând gropiţe – ba văi adânci-  în obrajii văcsuiţi temeinic. Apoi expulzează fumul, tot cu buzele ţuguiate, şuierând ca ceainicul bunicii. Fiecare dintre ele reprezintă una din subspeciile Piţi. Cea blondă, cu buze vopsite greu, supradimensionate, are un decolteu exagerat, care nu-şi propune să pună în valoare bustul excedentar, ci să-l livreze de-a dreptul celor neînţărcaţi. Din urechi îi atârnă nişte talăngi complicate, care vestesc venirea la stână la fiecare clătinare a capului. Roşcata are o pietricică lipită de nară, sclipind printre dunele de farduri care ostenesc încercând să ascundă răbufnirea acneică. Sub tricoul negru, încărcat de paiete şi tot felul de răhăţişuri sclipitoare, un sutien construieşte două mici cocoloaşe, ridicole, ca nişte exerciţii eşuate de protezare. Cea de a treia e brunetă. Un fel de Morticia, un amestec de aprozaristă emo şi manelistă retro. Clefăie ca apucata şi se bâţâie fără încetare.

Conversaţia celor trei – îi putem spune şi conversaţie- are volumul studiat, reglat cu atenţie pentru a acoperi muzica din cafenea şi a se putea auzi îndeajuns de clar la toate mesele. Bruneta are o dicţie de ebă, aglutinând vocalele, topind cuvintele în ligamente ad hoc.

– Deci tu eram deci la mal şi deci am intrat la magazin deci nu spun care că nu vreau să fac reclamă…

I-o fi teamă că o amendează CNA-ul? Cum adică nu vrea să facă reclamă? Creierul ei e un depozit de prostii auzite la TV, nelegate între ele prin niciun accident sinaptic.

– El era acolo deci la o cabina de prohbă (aşa pronunţa bruneta: prohbă) deci chiar în uşa şi vorbea cu una. Deci am stat să văd cu cine era. Deci fată era cu panarama aia. Deci nu mi-a venit să cred. A mers şi a plătit el. Să vezi fată deci ce i-a luat. Deci aia nu se vede în oglindă?

Roşcata contribuie şi ea la dezbatere. Are voce gâjâită şi sâsâie.

– Fată eu cu el n-am nimic. E bărbat şi e normal. Ea e panaramă. Aşa a fossst mereu, doar pe interesss.

Acum e momentul în care blonda trebuie să intervină. Pare că stropeşte la fiecare cuvânt:

– Fată eşti sigură că era el? Că eu am vorbit cu el la telefon şi zicea că e la partid.

Bruneta şuieră un metru cub de fum şi confirmă.

-Deci el era fată. Era îmbrăcat în sacoul ăla maro, ştii tu care, că nu vreau să fac reclamă. Deci să vezi că panarama îl face şi-l convinge să-i facă şi videoclip.

– Nu-i face fată – protestează blonda. Că-mi zicea Gigi. Când mi-a făcut mie videoclip Gigi mi-a rămas prieten.

– Lasă, fată, că şi ăla e parşiv – notează roşcata.

Blonda rămâne pe gânduri. Pe urmă conchide:

-Fată, treaba lui, că eu nu sunt absolutistă. Mie să-mi aranjeze la parlament, cum a zis, că mă face parlamentară, că eu nu mai vreau consilieră, cu toate distrusele alea. În rest n-are decât să facă ce vrea.

-Păi deci  dacă îl convinge deci curva şi o face pe ea? studiază bruneta o nouă ipoteză.

– Aia în parlament, fată? se indignează blonda, inventând un râs tip cabotin nr.5. Aia fără ţâţe? N-ai să vezi. Mă duc la nevastă-sa! O fac de panarama la televizor şi pe ea şi pe el.

Tocmai când lucrurile păreau mai interesante, de masă se apropie un tip. Rânjeşte ca un dobitoc. E pomădat şi îmbrăcat ca un surugiu peste care a picat o moştenire. E trecut de 40 de ani, dar se screme să arate mai june. Se apleacă şi o pupă pe blondă. Asta se topeşte.

– Ce faci, puiu’? gângureşte blonda.

– Am venit să-mi văd fata! se manţofeşte şi el, prăvălindu-se pe fotoliul liber ca varza în camion.

– Ai fost la mall? se interesează blonda.

– Da, iubi! rânjeşte el. Am fost şi eu ca băieţii cu una, să-mi încerc norocu’.

Hlizeşte ca idiotul. Alea hlizesc şi ele. Lui îi sună telefonul. Marele mascul se ridică şi iese urlând în telefon.

-Vezi, tu? Îi face doar clip! pune blonda concluziile. Celelalte sunt de acord.

Cafeaua e de rahat. Ospătarul pute rău. Dar atmosfera e faină. De lume bună.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

11 Comments

  1. Exact ca la Dunarea la bar in 75′ ,cum care ,ala de a cazut in 77′ la cutremur in Bucale ,bre .Tot Voicu era cu fufele da altele alea de atunci sau ajuns sint in CSM sau neveste de parlamentari cu tidula in regula .De alea de care faci vorbire matale sunt prospatura cica serie noua !!. 😈

  2. Mda…cum Dumnezeu am ajuns in halul asta?!Am vazut si la tv, pe niste pitziponci si pitipoance la adunarea aia numita Alianta Dreapta sau ceva de gen, exact asa erau! Fara nici o exagerare, habar nu aveau ce naiba se intampla acolo dar vroiau sa fie si ei „in politica” deoarece asa te capatuiesti sigur!
    Intrebare: oamenii inteligenti din Romania, ce fac??? Nu le pasa? Dar se vor lovi de netrebnicii astia la orice pas deoarece astia se vor infiltra in sistem si le vor pune bete in roate fie din prostie, fie din rautate. Nu inteleg…nu e numai vina cretinilor, ei au si alibi, atat ii duce capul dar oamenii cu ceva creier din Romania, de ce se lasa batjocoriti?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...