Un amic, băiat bun, dar mai într-o doagă, are o vorbă: carecândârel. Nu-l bateţi la cap pe tovarăşul Google că n-a auzit de aşa ceva. Mi-e imposibil să explic ce înseamnă cuvântul ăsta. De fapt înseamnă orice vrea amicul meu să însemne. Pentru că îl foloseşte după principiul alocărilor bugetare, adică fix cum i se scoală lui.
La suspendarea lui Băsescu, situaţia era clară: trebuie să mergem să votăm, dacă vrem să scăpăm de carecândârel. Când CCR a anunţat că referendumul nu a întrunit cvorumul, a fost o situaţie de carecândârel. Până aici clar, dar tot carecândârel a fost şi când naţionala de fotbal a reuşit să-i bată pe turci la ei acasă. Transplantul lui Becali pe listele PNL e tot carecândârel.
Omul meu nu citeşte decât cărţi carecândârel, ascultă muzică încadrabilă în carecândârel şi merge la cârciumi carecândârel. Asta dacă nu e carecândârel cu banii. Cuvântul în sine e tâmpit, are o sonoritate ridicolă şi încă n-am realizat dacă are un sens pozitiv sau dimpotrivă. Nu ştiu de ce, dar de câte ori aud cuvântul, parcă îl văd pe Cartianu. Are faţă de carecândârel ( indiferent ce poate însemna asta), vorbeşte carecândârel şi gândeşte (bine, aici forţez puţin sensul verbului) carecândârel.
Cartianu are concurenta mare si cu staif in Cartarescu la fata de cirecindirel ,problema mai trebuie studiata !!!. 🙄