Găina Phoenix

Deşi opţiunile mele merg mai degrabă către stânga* , m-am numărat şi în continuare mă număr printre cei care regretă ieşirea PNŢCD din Parlament. N-am fost niciodată un fervent susţinător al PNŢCD, de fapt nu am fost susţinător nicicum al acestui partid, dar n-am încetat să cred că, în 1990, alegerea lui Ion Raţiu ca preşedinte ar fi putut aşeza România pe un alt drum. L-am admirat şi preţuit nespus pe Corneliu Coposu, deşi i-aş fi reproşat poate excesul de intransigenţă, vecin cu inflexibilitatea. Alteori îmi spun că tocmai intransigenţa lui Coposu a dat personalitate acestui partid, pentru că, în acei tulburaţi ani ’90, PNŢCD era singurul partid cu o doctrină autentică. PSD invoca o stângă teoretică, argumentată doar de prezenţa lui Ion Iliescu în fruntea partidului; liberalii nu reuşeau să se înţeleagă între ei asupra punctelor cardinale, spărgându-se sistematic în aripi, fracţii şi grupuscule. Despre celelalte partide ce să mai vorbim? PD-ul membru al Internaţionalei Socialiste avea pe atunci treabă cu stânga exact cât are acum cu dreapta.

După complicata guvernare din perioada 1997-2000, PNŢCD a dispărut din Parlament, fiind singurul partid care a plătit preţul acelei guvernări. N-am să reiau istoria, nici n-o să refac analizele care explică de ce ţărăniştii au fost atât de drastic sancţionaţi, în vreme ce, iată, Băsescu avea, peste doar 4 ani, să devină preşedinte. Cert e că vreme de 12 ani ţărăniştii au dispărut, practic, din politica noastră. Mai auzeam de ei doar când se mai încăierau între dânşii ori când ni se vestea că partidul lui Coposu a căzut acum pe mâna ridicolului personaj Pavelescu.

Există acum o şansă reală ca, tăvălit prin pesmetul unei construcţii groteşti, numită ARD, PNŢCD să revină, cumva, în parlament. Cred că, pentru autenticii ţărănişti, această revenire în Parlament e mai tristă decât toată perioada în care au lipsit de acolo. Oricât de mare ar fi doza de pragmatism pe care o cere politica, e pur şi simplu scandalos să descoperi că şansa de a reveni în Parlament a PNŢCD e legată nu de destinul istoric al acestui partid, nici de proiectul său doctrinar, nici măcar de numele marilor personalităţi pe care le-a dat, Mani, Mihalache, Coposu. Nimic din toate astea! Revenirea în Parlament e legată de cârdăşiile insalubrului Pavelescu şi asocierea în cooperativa ADR, alături de securiştii lui MRU sau cei ai lui Băsescu.

În toată perioada în care a lipsit din marea politică, deşi măcinat de conflicte interne, de zarvă şi nelinişte, PNŢCD supravieţuia, hrănind iluzia că ar putea oricând, precum pasărea Phoenix, redeveni  ceea ce Coposu făcuse cândva din acest partid. Azi acea iluzie a dispărut şi pentru PNŢCD a venit momentul renaşterii. Doar că din cenuşa în care s-a mistuit vechiul PNŢCD, s-a amestecat o materie dubioasă din care vedem renăscând azi o găină rebegită, plină de păduchi, care nu ştie face ouă, dar poate produce cantităţi impresionante de găinaţ.

P.S. Poate autenticii ţărănişti mai au ceva de spus. Poate mai e încă nădejde

_____________________________________________________________________________________________________

* E o bună ocazie de a reaminti că, având opţiuni de stângă, n-am cu cine vota în România.