AcasăOy-oy!Dosarul Wagner

Dosarul Wagner

Ovidiu mă pofteşte la o discuţie despre Wagner. Adică ar fi bine dacă discuţia ar fi despre Wagner, dar nu e. Haideţi să vedem, mai întâi, despre ce e vorba:

Un articol dintr-un hebdomadar francez ne informeaza ca Universitatea din Tel Aviv s-a vazut obligata, in urma unor proteste, sa anuleze un concert Wagner, programat sa aiba loc in Auditoriumul propriu, sub bagheta dirijorului israelian Asher Fisch. Un vicepresedinte al Centrului Supravietuitorilor Holocaustului i-a scris presedintelui Universitatii ca Wagner ar fi fost compozitorul preferat al lui Hitler si muzica lui, cantata in lagarele naziste, ar fi fost pentru detinuti o veritabila „tortura emotionala”. Autorul scrisorii a mai declarat ca exista o „legatura directa” intre Wagner si „solutia finala”.

Discuţia nu e nouă. Există aici două aspecte despre care ar merita vorbit.

Lui Hitler îi plăcea Wagner. Ştim asta. De aici până la a face din muzica lui Wagner ceva odios e cale lungă. Unii sunt tentaţi – din motive care nu pot fi explicate- să pună nebunia lui Wagner lângă demenţa lui Hitler, ceea ce e fundamental greşit. Pentru că nu poate fi alăturare între nebunia creatoare a primului şi demenţa distructivă a celui de al doilea. E una dintre puţinele convingeri de care nu m-am despărţit de-a lungul vieţii, aceea că un creator merită şi trebuie judecat cu o altă măsură decât muritorul de rând. Mai ales când e vorba de un creator de geniu.

Acea noapte a raţiunii, scufundarea în cea mai cumplită oroare a crimei, care a fost Holocaustul, ne obligă la compasiune şi atentă cumpănire, dar nu poate în niciun fel justifica excesele de care, la rândul nostru ne putem face vinovaţi. Naziştii dădeau foc cărţilor! E interzicerea muzicii lui Wagner o dovadă de înţelepciune, doar pentru că lui Hitler îi plăcea muzica aceea? Unde punem zăgazul? Pentru că, vom descoperi, lui Hitler îi plăcea să respire – vom interzice aerul? Interzicem tot ce e suspect de a-i fi plăcut şi lui Hitler? Dacă, dimpotrivă, Wagner ar fi fost un împătimit iubitor de Hitler, atunci discuţia ar fi putut avea sens, dar în condiţiile astea ne aflăm în plină nebunie.

Există apoi susţinerea că Wagner însuşi ar putea fi suspectat de anti-semitism. Susţinere deloc lipsită de dreptate. Scrierile lui Wagner justifică din plin asemenea susţineri. Atacurile mizerabile la adresa lui Mendelssohn (Das Judenthum in der Musik) nu au nici ele cum fi trecute cu vederea. În acelaşi timp, tot infamul Wagner admite că ar avea rădăcini evreieşti, are nenumăraţi prieteni evrei de care rămâne apropiat întreaga viaţă. E un personaj complicat, neocolit de contradicţii şi nebunie. Putem, deci, respinge cu fermitate infamul articol, publicat sun pseudonim, dar asta nu anulează sub nicio formă valoarea muzicii sale.

Wagner nu este singurul creator aflat în situaţia de neîmpăcare a operei cu biografia. Dar la judecata posterităţii doar opera ar trebui să intereseze. Pe timpul războiului rece, ştim sigur, Ceaikovski a putut fi pe mai departe cântat în sălile de concerte americane. Iar Gershwin poate fi auzit în cele japoneze, chiar la Hiroshima.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

  1. Mie imi place Wagner, compozitorul. Pe Wagner-omul nu l-am cunoscut, si nu fac parte dintre aceia care sint convinsi ca (auto)biografiile sint adevaruri absolute. Nu l-am cunoscut nici pe Hitler. Stiu ca este posibil ca unii oameni foarte diferiti sa aiba aceleasi gusturi. Nu cred ca gusturile ne fac mai buni sau mai rai ca oameni. Oare Hitler purta culoarea kaki? Ca mie imi place, si o port din plin… Si daca „da”, ce?

  2. Rabbi, îmi amintesc ca prin 1950, deci la putin timp dupa terminarea razboiului, când memoria Holocaustului era usturator de vie, marele Fürtwangler (unul din dirijorii preferati de dement) a avut si el de suferit pentru vina (impardonabila) de a fi preferat de Hitler. A trebuit sa sustina concerte cu Yehudi Menuhin si lumea a înteles mesajul.
    Daca acum nu pricepe nimeni mesajul, poate ca ne tâmpim ca specie si nu mai putem pricepe ce pricepeam acum 50-60 ani. Sau devenim mai ipocriti.
    Banii mei sunt pe a doua ipoteza.

    PS : exemplul cu Ceaikovski ascultat în SUA nu este cel mai potrivit, Sostakovici da. Cu Ceaikovski ar fi mers daca ar fi fost ascultat de Jiji Becali, cunoscut „sustinator” al minoritatilor sexuale.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...