AcasăRabbi ziceCriteriul salam

Criteriul salam

Ştiu că pare o ţicneală, dar e o chestie cât se poate de serioasă. Criteriul pomenit  în titlu există, funcţionează şi cunosc un om ( cel puţin) care şi-a organizat întreaga existenţă în funcţie de criteriul ăsta. Să-i spunem domnul X.

Prin anii ’80 ai ultimului veac din mileniul trecut ( sună al naibii de important când vorbim astfel despre anii de glorie ai celor de la Modern Talking), domnul X era un june utecist, student mediocru, care se hrănea în mod preponderent cu parizer. Domnul X, pe atunci tovarăşul X, dar cel mai frecvent X pur şi simplu, molfăia fără entuziasm din pasta roz învelită în pieliţă de plastic, promiţându-şi că va deveni ceva în viaţă, astfel încât să poată trece de la parizer la salamul Victoria. La absolvirea facultăţii a primit repartiţie la o instituţie dintre acela în care cu drept cuvânt se putea spune că „dacă nu curge, pică”.

După primele luni de stagiatură, reuşind să se adapteze rapid la cerinţele noului loc de muncă, tovarăşul X a reuşit să bifeze primul jalon al existenţei sale: salamul Victoria. Nu era grozav, gustul era mizerabil, mirosul scârbos, dar era o evoluţie faţă de parizerul acela cu o consistenţă bizară şi gust de medicament expirat. După câţiva ani de salam Victoria, X a realizat că merită mai mult. Calităţile sale excepţionale, personalitatea sa remarcabilă, charisma proprie, toate meritau salam de vară. Şi cine ştie? Poate într-o zi salam de Sibiu de la cantina partidului. Aşa că X a purces la împlinirea marii lucrări.

Revoluţia l-a prins ca tânăr salariat aflat la stadiul salam de vară – care nu era, strict nutritiv, o mare grozăvie- şi aspirant la statutul de salam de Sibiu de la cantina partitului. În decembrie ’89 partidul s-a dus dracului, cantina partidului şi ea, iar împreună cu ele şi criteriul. Aşa că, pentru domnul X, noul criteriu era salamul de Sibiu pur şi simplu.

După câţiva ani de rulmenţi la turci şi blugi de la turci, criteriul a putut fi bifat. Salamul de Sibiu, un ideal care altădată ar fi părut de neatins, acum era împlinit. Dar pentru domnul X era doar o etapă, dorinţa sa de auto-desăvârşire nu se putea împotmoli în mezelul ardelenesc. Aşa că noul ideal a devenit salamul nemţesc, la folie din plastic, de o sută de grame.

Cum domnul X era un spirit neliniştit, un om cu viziune şi un cetăţean preocupat de problemele umanităţii, intrarea sa în politică a devenit o chestiune obligatorie. A trecut repede prin mai multe partide, schimbând partidele odată cu îndeplinirea noilor criterii, care se succedau cu viteză: salam spaniol, salam spaniol mâncat la mă-sa acasă, salam italian, salam italian mâncat la mă-sa acasă, tailandeză mâncată la mă-sa acasă. Ultimul criteriu nu se referea la salam, dar nici la mâncatul propriu zis, iar…”salamul” a fost cumva implicat în întreaga poveste, într-un mod care nu se cade povestit.

Astăzi, domnul X este un cetăţean respectabil, care a trecut prin câteva demnităţi publice, şi-a împlinit multe aspiraţii şi tocmai a bifat ultimul criteriu din lista sa de salamuri: să-i cânte Salam la nunta fiului său.

La nuntă, în timp ce privea cu sentimentul împlinirii cum fiul său îndesa hârtii verzi emise de Banca Centrală Europeană în cămaşa lui Salam, domnul X îşi mesteca  felia de parizer ( uneori era lovit de astfel de nostalgii) şi asculta plictisit povestea invitatului de onoare, preşedintele partidului său, care îi marturisea cum şi-a început cariera cu brânza Făgăraş, dar cum mereu îşi dorise să ajungă la Camembert. Domnul X surâdea. Manelist cu numele Camembert nu exista. Nici Roquefort.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

14 Comments

  1. Daca stii cumva unul care face pe politicianul din vocatie (s-ar putea sa nici nu existe o astfel de vocatie)fa-i public numele sa ne minunam si noi! Realitatea ne indica ca salamul,sub toate materializarile sale este farul calauzitor pt. toti!

  2. Stiu un amarastean, care a lucrat la ARO si care povesteste plin de nostalgie, cum ii punea nevasta, cand pleca la serviciu, parizeru la pachet. Ofteaza… visul lui nu se mai numeste parizer, visul lui se numeste servici.

  3. Rabbi, vorbeam aseară cu o prietenă ce tocmai a ajuns în Tunisia. Zic, cum reacţionează tunisienii la faptul că eşti româncă? „Nu prea ştiu ei de România, unul mi-a spus că au cumpărat ceva corăbii de la români, n-am prea înţeles.”
    Eu am înţeles. Matale?

  4. Pe listele electorale din România anului 2012, la 23 de ani după acel 1989 care promitea atâtea, mă uit pe ele şi îmi este sincer groază. Niciun nume, nicio personalitate remarcabilă din vreun domeniu. Aceleaşi mutre, cumetrii, şpăgari, escroci, turnători, neoameni de afaceri, plus un adaos de sânge proaspăt, iluştri necunoscuţi, dar niste ciocoi în devenire, noua generaţie de politicieni (marea lor majoritate fii, fiice, rude, prieteni ale celor din generaţia anterioară). Chiar de doar atât suntem în stare? „Publicul” la noi chiar nu cere nimic? Nu are o ştachetă, fie ea şi minimă? Un pic de demnitate?

  5. Maitre, mie-mi place branza la nebunie. Mai ales cu fructe. De preferinta struguri. Bine, pe vremuri nu suportam Camembert sau Roquefort, dar acum merg si astea, am mai inaintat in varsta… 😉
    Dar salamul… Ei, salamul e prea autohton. Ca sa nu mai vorbesc de parizer. 😆

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...