AcasăUncategorizedCel mai supărător lucru...

Cel mai supărător lucru la Bucureşti

Am fost poftit, acum nu multa vreme, să scriu un text despre Bucureşti. A fost una dintre acele puţine, dar supărătoare situaţii când subiectul m-a biruit. Mai ales că ar fi trebuit să răspund, în text, întrebării: de ce iubim Bucureştiul? N-am reuşit. M-am dat bătut. Am găsit, totuşi, cea mai mare lipsă a Bucureştiului de azi. Iat-o:

Dintre toate, cel mai supărător lucru îmi pare felul în care Bucureştiul a renunţat la cafenelele sale. Ba mai mult: la cafeaua sa! Târgul e cotropit de uniformitatea acelui espresso italienesc, onorabil uneori, spectaculos foarte rar, mediocru de cele mai multe ori. Imposibil să mai găseşti în marele oraş un loc unde se poate petrece un ceas de taifas lângă un filigean de cafea turcească. Despre un şvarţ onest sau o marghilomană dichisită nici nu mai poate fi vorba. Cafeneaua bucureşteană însăşi (scuzabilă sinecdocă) e lipsită de duh, zăpăcită de farafastâcuri de tot felul, dotată cu necesarul, esenţialul, fundamentalul wi-fi şi cine ştie ce alte năstruşnicii ale tehnologiei, dar total lipsită de anecdotă. Cafeaua se bea fără ceremonie, cu înghiţituri scurte, în timp ce degetele alunecă grăbite peste touch-screen-uri. Taifasul a dispărut sau a fost înlocuit de un obicei nou: conversaţia. Conversaţia aceasta, am aflat, e o rudă mai nătângă a taifasului, ceva mai preţioasă, dar total lipsită de umor.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

9 Comments

  1. …Dar tot la espressor e făcută.
    Marghilomane nu mai sunt de peste juma de secol, dar cafele la ibric mai sunt, totul e să știi unde. În majoritatea cazurilor, e vorba de clubrui închise, de doamne în vârstă vecine de scară de bloc. Unele birturi fără nume din preajma celor mai decrepite piețe (e.g., Matache). Așa cum asistăm la o resurgență a covrigilor și brăgii (bragăi?), nu e exclus să asistăm la o reînviere postmodernă și vintage a cafelei la ibric și chiar a unor simulacre de taifasuri. Deși niciodată nimeni nu va mai prăji cafeaua chiar înainte de a o face, ca bunica mea, presupun că și această neocafea la ibric nu va fi chiar de lepădat, atâta timp cât ne vom aduce aminte că la cafeaua turcească nu se dă apa în clocot și nu amestecă cu lingura. Niciodată, sub niciun pretext. Întrebați orice dobrogean.

  2. Doar atat te supara la Bucuresti?Chestia cu cafenelele se poate aplica peste tot,la noi sau aiurea!Totul a devenit automat,de la pregatirea cafelei la conversatii(in cazul in care exista)!Vad uimitor de des la mesele acestor cafenele( ce se presupune a fi pretext de taifas-cum spui tu) persoane (de regula 2 sau 3) care ,pravalite in canapele,butoneaza in nestire telefoane sau tablete ,aproape ignorandu-se!Ce mai conteaza gustul cafelei;cred ca nici nu-l simt!Poate ca instrainarea de ceilalti si de noi insine este pretul platit civilizatiei…Am fost( acum 4ani) in Damasc la o cafenea micuta de langa moscheea Umayyad unde,in fiecare seara vine un batran povestitor care citeste povesti vechi arabe!Era plin de tineri care participau la inerpretarea povestii si exista o permanenta sporovaiala in jurul meselor si intre mese.Erau tineri moderni,aveau si ei telefoane dar erau acolo sa comunice! Pt.mine a fost o atmosfera ireala si visez s-o regasesc !Poate cam asa o fi fost in cafenelele Micului Paris dar noi care n-am prins epoca…

  3. Bietele cafenele au disparut treptat, in liniște, fără să-și strige suferința, pe măsură ce dezbinarea și graba impusă de globalizare au sufocat taifasul pe îndelete… Cam pe vremea în care șaorma a devenit mâncare tradiționala românească, detronând pizza postdecembristă

  4. Deh, cafea „tehnologica”, ce sa-i faci, dar oameni interesanti, taifas fain, as mai fi stat… Toate astea la cafeneaua foarte cosmopolita din incinta librariei Hugendubel, in Stuttgart pe Koenigstrasse.

    Sint si altele pe-aici, cafenele ale unor cluburi ale scriitorilor, publicistilor si cititorilor, cu reputatie foarte serioasa, unde pot merge cind vreau, ca nu-i cu intrare, da’ deocamdata ma ucide limba germana, si mi-e cam greu cu subtilitatile pe scari… Stiti, cafeaua buna in companie selecta trebuie meritata si muncita, nu vine la om, tre’sa mearga omu’ la ea la un moment dat.

    Sint si alte cafenele, cu mai mult sau mai putin fason, si magazine cu ceaiuri si cafele de-ti poti face fericiti toti prietenii, daca te dai de trei ori peste cap si te prefaci in gazda…

    In tara, recomandam cu drag si dor Cafe Wien si Lili’s Cafe din Sibiu, pe unde mi-am facut veacul pina mai acum citeva luni; in Cluj pe linga casa memorial Matei Corvin e o bomba cu mincare, cafea si ambianta, si lume buna, nu mai stiu cum ii zice da’ merita. Mai sint vreo doua si pe la coada lui Matei Corvin, peste drum de catedrala, studentesti, minimaliste, si mai era pe vremuri La Ernesto. Nu stiu ce mai face Ernesto asta, pe vremuri se lasa cu „posibilitati de bui-bui”. Ah, studentia mea tirzie… In Brasov Cafe del Arte merita, si mai fac si gombotzi, asa ca exista sperante…

  5. Marghiloman … Rabbi, as da muuult pentru un marghiloman bun. Sau un ness frecat cu spuma de un deget, ca pe vremuri. Sau o cafea, târcolita la ibric în trei clocote … Ce vremuri, dom’le….Fugit irreparabile …

    Dar nu suntem singura natie care nu mai stie sa bea cafea. Parerea mea!

  6. Bucurestiul a fost cosmopolit mai mereu. Chiar „traditia” cafenelelor e noua ca mustul de struguri.In 1990 am fost la Budapesta, era imediat dupa revolutie. Pe malul Dunarii, aparusera deja vechile cafenele in stil vienez, cu masute din fier forjat, cu doamnecare serveau, imbracate in rochii verzi si bluze cu dantela,cu cafea aromata si strudele, si stateau asa, insirate pe malul Dunarii, ca si cand ar fi fost acolo dintotdeauna. Nu mobile din PFL, nu tejghele de otel inoxidabil, nu lustre SF si orgi de lumini… E vorba de oameni cu traditii, pe care le respecta si nu „vanatori de profit” Diferenta intre cafenelele lor si qale noastre, este cam diferenta intre o diploma de la Cambridge si una de la Spiru Haret.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...