Fără diacritice, că e criză.
Severus Onofriu Bomboleanu era ardelean prin nascare, bucurestean prin forta imprejurarilor, dobitoc prin vocatie si barbos din indolenta. Barba ii dadea o alura de intelectual deprins cu extragerea luminii solare din castraveti ( pentru informatii suplimentare asupra acestei tehnologii recititi-l pe Swift).
In prima tinerete fusese indragostit de fotbal si de Monica. In cea de a doua doar de fotbal. Monica nascuse un mulatru iar asta produsese o modificare semnificativa in trairile afective ale lui Severus. In cea de a treia tinerete s-a indragostit iremediabil de Panseluta. Amorul lor a avut un final tragic sfarsindu-se cu bataie si anume cap spart. Panseluta era casatorita cu Fernando Bobby Pardulea. In cea de a patra tinerete nu s-a indragostit. In a cincea a cunoscut marea dragoste: Ramses. Ramses i-a fost coleg de celula si sot credincios pe toata durata executarii pedepsei. In a sasea si a saptea tinerete s-a ascuns ( Ramses fusese si el eliberat si il cauta cu ardoare). In a opta a iubit-o pe Mioara. Mioara era vanzatoare in angro, pasionata de yoga si astrologie. De pe urma relatiei cu Mioara, Severus a ramas cu un herpes, hepatita C si o aprinsa pasiune pentru ezoterism lejer. In a noua tinerete s-a indragostit de Evelina Emanuellia. Evelina era pictorita si nimfomana. In perioada amorului sau evelinic, Severus si-a lasat barba. Evelina l-a parasit pentru un manelist de succes. Manelistul nu avea criterii estetice, dar avea decapotabila. Suferinta a fost dubla pentru Severus atunci cand a aflat ca alesul Evelinei era Ramses. In a zecea tinerete a iubit-o de la distanta pe Andreea Marin. De la distanta, dar nu platonic. Prosoapele asprite, ingalbenite si cu miroas curios stau marturie asupra carnalitatii acestui amor. In cea de a unsprezece tinerete a avut mai multe iubiri pasagere inghesuite in aceleasi prosoape.
Ajuns la cea de a doisprezecea tinerete, Severus a inteles ca timpul trece si ca masturbarea e sanatoasa, dar nu contribuie la cheltuielile de intretinere. Astfel s-a hotarat sa se casatoreasca.
Mai intai a folosit internetul. Si-a postat anunturi pe toate site-urile de matrimoniale pe care le-a putut gasi. Fara succes. Fotografia cu Mel Gibson pe care si-o adaugase la profil nu convinsese pe nimeni. Cu exceptia uneia, Nuti din Vaslui. Care i-a scris:
“I-mi place poza ta care o ai pe profil. Am vazut toate filmele care leai facut si sint mare admiratoare. Daca i-ti doresti o relatie serioasa cu doamna crestina cu copil minor scriemi. miar place sa bem o cafea daca nu si s-a schimbam impresi. acum l-a ce film lucrezi care miar placea sa stiu si poate ma inviti la premiera. sti eu nu am o situatie materiala dar am servici si sint serioasa . daca vrei poti sa ma suni l-a numarul: XXXXXXXXXX”
Dupa un drum la Vaslui Severus a decis ca nu vrea sa creasca el copilul altcuiva. Cu atat mai mult cu cat Nuti s-a aratat sincer dezamagita ca in viata “nu semeni cu marele ecran”.
Timpul trecea si planurile matrimoniale ale lui Severus erau mai departe de implinire ca niciodata, in ciuda previziunilor optimiste din horoscopul pe care i l-a facut personal doamna Urania la DDTv ( 1.49 USD/SMS).
Severus a inceput sa scrie versuri pe care le trimitea doamnelor din anunturile matrimoniale de pe internet. Versurile sale vadeau o estetica aparte si o profunzime deosebita. Astfel Severus a inceput sa inteleaga ca adevarata sa vocatie era poezia. In scurt timp profilul sau, repetat pe zeci de site-uri matrimoniale, s-a trnasformat intr-o culegere de versuri din gradina proprie. Doamnele si domnisoarele inzestrate cu sensibilitate si bun gust liric se ingramadeau sa-i savureze si comenteze opera. Poeziile sale starnisera o adevarata emulatie. Astfel poemul sau intitulat Melancolie a primit deindata zeci de replici lirice de la admiratoarele penta si hexagenare. Iata poemul:
Melancolie
Copacii verzi e iarasi infloriti
Si pasarele gangureste delicat
o, voi aceia care mai iubiti
Iubirea e un lucru complicat
Traiesc in suflet o melancolie
Care altcineva nu a mai trait nicicand
Iubirea inapoi la mine iar sa vie
In sufletelul meu arzand
Voi doamne care stiti simtirea mea
daca va chinuie singuratatea
si stiti cum este ea dezamagirea
veniti sa alungam singuratatea
Poemul acesta sublim si plin de traire a primit nenumarate replici. Dintre toate una singura l-a cucerit iremediabil pe Severus. Cea a doamnei care se ascundea in spatele unui profil numit “Lady_Iubire_forevar”. Iat-o:
Am inima plina de iubire
Ma chinuie acum o amintire
care am iubit si nu a meritat
Iar astazi imi doresc un al barbat
Am inima curata si iubitoare
Pot fi sotia foarte-ascultatoare
Si pentru cel ce va fi al meu barbat
Pot fi cea mai perfecta si in pat.
Severus avea sa sufere o crunta deceptie. Lady_Iubire_forevar nu era perfecta in pat. Si asta nu din cauza celor o suta patruzeci de kilograme ci din cauza celor paisprezece pisici, care, manate de apriga gelozie, hotarasera sa monitorizeze indeaproape viata sexuala a stapanei lor.
Totul parea o cauza pierduta, iar Severus a hotarat sa isi dedice ultimii noua ani pana la pensie unei cauze care sa-l merite. S-a dedicat patriei. Nu rata nici un talk-show. Trimitea sms-uri la toate emisiunile politice. Simtea nevoia de a se implica. De a-si aduce propria contributie la binele tarii si , de ce nu, al lumii. Astfel avea sa o cunoasca pe cea care ii fusese harazita: Doamna Margareta.
Pe doamna Margareta a cunoscut-o la un miting de sustinere a presedintelui Basescu. Amandoi strigau cu avant si pumnii ridicati: Basescu! Basescu! Jos parlamentuuu! Atunci s-au vazut. Dragostea s-a nascut spontan ca si mitingul neautorizat.
Au hotarat sa se revada a doua zi la ministerul sanatatii la mitingul pentru compensate. Apoi s-au intalnit saptamanal: la mitingul pensionarilor, la cel pentru sustinerea votului uninominal, la cel pentru salvarea parcurilor. Si astfel s-au indragostit. Doamna Margareta era singura ca si el. Copii ei erau plecati a munca in Spania. Severus a hotarat sa fie mai indraznet. A invitat-o la un spectacol in aer liber la Festivalul berii. Margareta a rosit, a lasat privirea in jos si a clipit des, dar a acceptat. Apoi s-au revazut si mai des. La mici, la zilele orasului, Severus si-a luat inima in dinti si i-a cerut mana. Dupa o scurta ezitare ea a acceptat.
Povestea s-ar fi putut incheia. Din pacate, precum in filmele indiene, atat de indragite atat de Severus cat si de doamna Margareta, nu totul se termina cu happy end. Si uite asa, intr-o zi, pe cand plecase la farmacie sa vada daca se dau compensate, Severus o zareste pe aleasa sa … Iar inimioara lui a fost zdrobita cand a vazut cumplita scena: doamna Margareta se afla la un miting al opozitiei si striga cu enorma insufletire: Jos Basescu! Jos Basescu! Lui Severus inima i-a stat in loc pentru o clipa. A privit pancarta din mana Margaretei. Pe ea era scriss cu litere de-o schioapa: “La puscarie cu ce-i care a-u vandut flota!”. Severus a simtit o durere in inima. Precum Othelo, s-a simtit inselat. Cand doamna Margareta l-a zarit era prea tarziu. Severus a dus mana la inima, aratandu-i unde il lovise necugetarea ei. Apoi a pornit abatut spre casa. Acolo a scris mai multe poezii triste pe care le-a pus pe internet.
Doamna Margareta a sunat a doua zi incercand sa-i explice ca se plictisea, ca de fapt… Era prea tarziu. Severus plecase la Vaslui, hotarat sa-i dea o noua sansa vechii sale cunostinte Nuti.
Aceasta povestire contine niste poezii care e superbe si care atinge toate coardele natiei romane !