Acasăcacatul in artaTu al cui eşti?

Tu al cui eşti?

Una dintre cele mai stupide chestii observate în ultima vreme e ciondăneala dintre deţinătorii de telefoane deştepte. Iphoniştii îi privesc de sus pe samsungari, care samsungari sunt, în opinia iphoniştilor, un fel de hipioţi 3G. Zâzania nu se limitează la tipul de dulăpior pe care îl foloseşti drept telefon, se prelungeşte şi în discuţia despre sistemul de operare. Aici avem appleraşii şi androizii. Appleraşii sunt ferm convinşi că Steve Jobs a fost un geniu, pentru că uite, şi acum, după moarte, îi convinge să scoată francul din buzunar pentru a cumpăra tot felul de răhăţişuri de care de fapt nu au nevoie. Androizii se cred mai rebeli pentru că în loc de virament prin IOS ei cotizează la Google.

Războiul dintre corporaţiile gigant Apple şi Samsung se prelungeşte şi la utilizatorii acestora. Samsungarii sunt ferm convinşi că Apple e marele demon care vrea să controleze lumea, iphoniştii n-ar renunţa în ruptul capului la ideea că Samsung e doar o imitaţie mai ieftină, pentru ăi cu buget limitat. Dacă a scos corporaţia o jucărie nouă, musai să o ai. Că cică face ceva în plus, nu e clar ce, dar e ceva în plus, e o nouă generaţie de telefoane, are reclame pe net şi s-a scris despre ea în gazetă.

Asta mi se pare una dintre cele mai cretine ţăcăneli posibile. Cum să ajungi să crezi că te poţi defini în funcţie de rahatul de telefon care stă să îţi rupă buzunarul? Cât de nenorocit trebuie să fii ca să crezi că tot ceea ce e de spus despre tine poate fi rezumat la sistemul de operare pe care l-ai ales pentru telefonul tău, la corporaţia pe care ai decis  să o hrăneşti din puşculiţa ta?

Tehnologia poate evolua spectaculos, telefoanele pot deveni şi mai deştepte, dar hai să fim serioşi: comunicarea s-a dus naibii de multă vreme. Dacă cocoţatul de fotografii pe facebook, cu şaorma la care rumegi, cu sarmalele din farfurie şi pisici lovite de plictis, dacă anunţurile complexe de tipul „pap” sau „at Doi sergenţi cu Titi” reprezintă expresia hi-tech a comunicării, atunci ne-am prăjit. Pentru că oricât se vor deştepta telefoanele, nicio aplicaţie nu are cum schimba poza sarmalei din strachină pentru a o transforma în comunicare autentică.

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Mi se pare mie sau chiar prin descriere ai definit, în primele două paragrafe, două categorii umane, a căror existenţă o negi în al treilea?
    N-o fi acum nici o diferenţă între cei care merg la Vama veche şi cei care merg la Mamaia, dar in anii 90 era. Şi îndrăznesc să spun că există şi între căpiaţii care stau cu nopţile la coadă ca să cumpere o drăcie scumpă, de la apariţie, ca şi cum n-ar mai găsi-o peste 3 zile, să zicem, şi RESTUL oamenilor care folosesc telefoane, samsung sau nu, android sau nu, mai mult, între unii care socotesc un şmenar ca Steve Jobs în rând cu Newton sau Arhimede şi dau o ladă de bani pe biografia lui, un fel de băsişti internaţionali şi restul, care folosesc telefoane şi îi dispreţuiesc pe cei care au comportamentul descris mai sus? Că mai sunt şi oameni normali care se întâmplă să folosească un aifon, asta-i altceva, după cum e altceva că şi ei intră, la grămadă, în raândul primilor, până cunoşti omul şi-l poţi scoate din categoria incriminată. Pentru mine aifonu e telefon de piţi… masculin sau feminin. Asta e impresia care se formează automat când văd pe cineva cu aifon pe stradă, în metrou, la mall… La fel cum ridic mirat din sprâncene când văd un cunoscut cu aifon şi mă căznesc puţin să nu-mi schimb impresia despre el, dacă respectiva era pozitivă, evindent. Şi atunci zic, ca tine…. nu poţi judeca un om după telefon. Dar numai atunci. Şi nu mă ţine mult.

  2. Hihi, io la capitolul asta sunt in urma de tot cu tehnologia – am un telefon care face, intr-adevar. si poze, dar se pot descarca numai prin infrarosu si e greu de gasit un dispozitiv cu asa ceva. Drept urmare nu pot face poze noi, ca n-am unde sa le descarc pe cele vechi. La fel si cu SMS-urile: am spatiul de stocare aproape full, ca nu vreau sa sterg multe dintre ele, din motive personale. Asa ca-njur de mama focului toata agenda cand se face de ziua mea, de Craciun, de Pasti, de Revelion sau chiar, recent, de Ziua Nationala. E drept, multi cunosc deja situatia, asa ca se abtin de la SMS – le-am spus ca, daca nu-si permit un apel pentru felicitari, sa-mi dea bip. Iti dai seama, sa ai aifon ultimul racnet si sa dai bip. Caterinca. :))
    Mail, navigare, blog? Am computere normale pentru asta.
    Poze cu sarmale? Nein. Si nici n-am feisbuc pentru asa ceva.

  3. Ce sa zic, telefoane, masini, genti, toate cu firma la vedere, ka kum altfel sa ne „definim”?…

    For the record, am iPhone, luat la un pret cam cit abonamentul la metrou pe vreo 5 luni, cu un plan modest, acum vreo 3 ani. Oferta a meritat la ora aia. Nu l-am luat pentru marca, ca nu sint fan. Ba mai mult, saracu’ sta in etui, nu vede mai nimeni marca aia, la cit de rar il folosesc in public…

    Cit despre intrebari de aia sau ailalti: depesherii zilch, roacarii rule for ever! Mai ales aia progresivi. Am, zis.

  4. Stiu si eu rabbi de unde li se trage.. poate de la fapt ca se simt si ei cineva, cand posteaza o poza pentru prima data de pe telefonul lor, iar sus scrie ” Rubin Carculea foloseste android” E, ca si cum, ar face si el parte din familia celor cu bani, un fel de surogat al starii sociale. Cum sa scrie pe monitor „Rubin Carculea foloseste Romtelecom”!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...