Pe lung despre duminică

Prima constatare la care ne obligă rezultatele alegerilor de duminică este aceea că a scăzut dramatic cursul  voturi-mandat. Noi ne-am mai împuţinat, ei s-au înmulţit binişor, cam asta e situaţia.

Cum nu mă pricep la analize, nici n-am chef să mă prefac că mă pricep, vă propun să trecem iute prin subiectele ultimelor zile, fără ifos analitic. Teoretic rezultatele ne scutesc de orice comentarii – cel puţin ăsta e stereotipul pe care l-am auzit repetat de zeci de ori zilele astea. Şi fireşte, abia după ce se stabilea că rezultatele ne scutesc de comentarii, urmau ore bune de comentarii. Dar hai să le luăm pe rând:

a) Rezultatele

Scorul obţinut de USL, în opinia mea, nu este unul spectaculos, ci logic. PSD a fost în mod constant un partid de vreo treizeci şi ceva de procente, PNL este un partid care stă mai mereu la peste douăzeci de procente, undeva către douăzecişicinci. Dacă mai adăugăm aici PC, UNPR şi votul anti, atunci scorul obţinut la alegerile de duminică nici nu mai e atât de spectaculos, ci doar unul normal.

În partea cealaltă, PDL e un partid de vreo zece- doişpe procente, aşa că rezultatul obţinut duminică e chiar foarte bun.

Ceea ce s-a întâmplat de această dată este că alegerile nu au mai fost organizate de oamenii lui Băsescu, deci s-a umblat mai puţin la butoane. Iar dacă alegerile ar fi avut loc după reţeta pe care o propuneau cei de la PDL la un moment dat, în regula „câştigătorul ia totul”  sau „uninominal pur”, atunci lucrurile arătau cu adevărat dramatic.

Am auzit tot felul de comentatori portocalii încercând să citească rezultatul votului într-o cheie teribil de originală. Spuneau aceştia că, iată, USL a obţinut ceva peste patru milioane de voturi, deci a pierdut vreo trei milioane de voturi faţă de referendum. Logica e aiuritoare şi ar trebui să permită articularea unui bapeamătism de tipul : n-aţi câştigat, aţi pierdut. Duşul matinal şi o cafea tare i-ar putea ajuta pe aceşţi tulburaţi să privească lucrurile şi dintr-o altă perspectivă: USL nu a pierdut, nu a câştigat. A luat exact voturile pe care a contat mereu. Iar dacă se simte nevoia alăturării rezultatelor alegerilor de cele ale referendumului, atunci pedeliştii ar trebui să ia în calcul ipoteza că mulţi dintre potenţialii lor votanţi e posibil să fi votat pentru demiterea lui Băsescu.

b) PDL
Partidul lui Blaga e prăbuşit. Reuşeşte să intre în Parlament doar datorită mecanicii redistribuirii. Deja tensiunile par a răbufni în interiorul PDL.

Proasta guvernare, aroganţa, nesimţirea şi transformarea partidului într-un instrument al lui Băsescu au adus PDL în această situaţie. Asocierile bizare cu Tokes, ieşirile Monicăi Macovei şi o întreagă linie de conduită în care PDL a ţinut să se plaseze împotriva curentului dominant de opinie, împotriva voinţei populare, folosind ameninţarea presiunilor externe pentru a reduce la tăcere pe oricine i s-ar opune, pentru a amuţi chiar vocea străzii, toate acestea au dat rezultatul pe care îl vedem.

Cei de la PDL se pot iluziona că USL se va eroda la guvernare, că tensiunile mocnite din sânul USL vor lucra la refacerea încrederii în PDL, totul fiind doar o chestiune de timp. Lipsiţi de accesul la resurse, cu un acces la instrumentele puterii drastic diminuat, pedeliştii se pot aştepta ca lucrurile să se înrăutăţească. Singura lor autentică şansă este decuplarea de Băsescu. Dacă vor continua să rămână atârnaţi de acesta, mizând pe infima simpatie de care se mai bucură, atunci PDL e un partid condamnat. Dacă îşi vor decapita conducerea, aducând din nou un lacheu de al lui Băsescu şi menţinând partidul la stadiul de pompă de desfundat chiuveta prezidenţială, atunci, foarte probabil, prăbuşirea va continua. Dacă însă vor avea curajul decuplării de Băsescu, îşi vor asuma şi cere scuze pentru greşelile guvernării şi vor deveni un partid de opoziţie nu doar în raport cu USL, ci şi cu Băsescu, atunci lucrurile se mai pot schimba în bine. E greu de crezut că aşa ceva se va întâmpla, totuşi.

Şi mai e ceva. PDL trebuie să revină rapid la decenţă. Pentru că votul masiv împotriva lor a fost un vot împotriva mizeriei şi abjecţiei. De la nesimţirea de tip Anastase, la tupeul de tip Udrea şi murdăria pe care pedeliştii au numit-o campanie electorală.

c) USL

USL este acum un obez aflat în postura de prim solist al teatrului de balet. Scorul uriaş obţinut în alege nu anulează problemele evidente ale USL. Amalgamul numit USL ascunde multe facţiuni aflat în competiţie, ba chiar pe traiectorie de coliziune. În PSD există suficiente grupări care au o viziune diferită de a lui Ponta. La liberali conflictul Antonescu-Tăriceanu a încetat de mult să mai fie discret. Adăugaţi curioasele personaje din UNPR şi tot circul bizarilor alcătuit din noii parlamentari importaţi din tot felul de zone ale societăţii, fiecare cu nălucile sale, fiecare cu ţăcăneala sa.

Alcătuirea guvernului şi apoi împărţeala plăcintei va fi primul moment de gălăgie. Pentru că toate găştile vor trebui satisfăcute şi e greu de realizat. Susţinătorii de până acum ai USL, odată votul încheiat, îşi vor aminti scrâşnetul de dinţi cu care şi-au însoţit votul pentru tot felul de candidaţi bizari. Bâlbele, gafele, prostiile nu au cum lipsi, iar guvernul USL nu poate supravieţui la nesfârşit din amintirea odioaselor guvernări Boc.

Succesul celor de la USL, de azi, li se datorează celor aflaţi în Piaţa Universităţii, acum aproape un an. Autentica, puternica şi hotărâtoarea opoziţie a reprezentat-o vocea străzii. Ei i se datorează schimbarea. Strada şi presa le-au oferit pe tavă, celor de la USL, o guvernare. Cum au oferit-o o pot şi lua.

Nimeni nu aşteaptă miracole de la USL. Pentru următoarele 12 luni aşteptările noastre, ale tuturor, se pot rezuma cum nu se poate mai simplu: linişte şi un început de normalitate.

d) Băsescu

Băsescu a fost inexistent pe buletinele de vot, dar omniprezent în votul de duminică. Nu cred că îşi mai poate permite să refuze nominalizarea lui Ponta, dar omul e capabil de orice. Evident, acum caută un nume. O propunere de premier care să câştige simpatia populară. Nu cred însă că va forţa lucrurile, nu şi-o mai poate permite. Nu acum. Cred că îl va nominaliza pe Ponta şi va reveni la hărţuiala obişnuită, aşteptând momentul în care ar putea lovi.

Scenariul în care ar putea să încerce încropirea unei alte majorităţii, care să includă PDL este practic imposibil de realizat acum. Dar nu e exclus ca, pe termen mediu, Băsescu să încerce să valorifice tensiunile din USL şi să forţeze o majoritate cu PDL şi PSD sau PNL, ceva mai târziu. Un lucru e cert, despre linişte şi stabilitate nu poate fi vorba, cu Băsescu încă la Cotroceni.

Cam astea ar fi lucrurile de discutat. Mai există şi nefericita declaraţie a lui Ponta, legată de UDM, declaraţie care a născut, firesc, multă preocupare. Am auzit savanta părere că Ponta este obligat la asta pentru a-şi cumpăra bunăvoinţa europenilor. Asta mi se pare o prostie! Dacă acei europeni despre care este vorba socotesc că rezultatele alegerilor din această ţară nu au nicio importanţă, că voinţa populară, exprimată prin vot – care nu mai poate nicicum fi contestat de această dată- nu contează, daca acei europeni se pot arăta mai puţin ostili faţă de România doar dacă le asigurăm fără încetare câtorva şmecheri de la UDMR acces la banul public, atunci chiar trebuie să ne întrebăm ce naiba căutăm noi în acea Europă. Iar dacă premierul României e incapabil să dialogheze cu omologii săi europeni şi are nevoie de intermedierea UDMR, atunci să se lase de politică şi să se apuce de apicultură.

Mai adaug ceva, în încheiere. Nu am să „trec în opoziţie”. Asta e teza tâmpită a lui Cristoiu, conform căreia purtătorul de opine trebuie să fie mereu în opoziţie. E o prostie. Ca traficant de opinii, fie că eşti comentator, analist, gazetar sau blogger, nu eşti niciodată în opoziţie, pentru bunul motiv că nu ai acum (sau nu ar trebui să ai cum) să ajungi vreodată la putere. În opinie nu faci opoziţie programatic, nu eşti un fel de Gigi Contra prestat, care are un butonaş în cur de la care e asmuţit într-o direcţie sau alta, dar mereu în opoziţie. Am, am avut şi voi avea opinii. Atât. Opinii. Şi voi continua să mi le exprim ca şi până acum. Critic. Am criticat fără menajemente USL şi liderii săi când se aflau în opoziţie, i-am criticat ajunşi la putere, nu văd de ce ar trebui să simt nevoia unei reprogramări acum. Nu am să fiu în opoziţie, nici la putere. Voi continua să am opinii – ale mele, nu cele regurgitate de alţii- şi voi continua să mi le exprim, indiferent cui convine sau nu asta. Chiar şi atunci când nu vor mai interesa pe nimeni. Dar nu simt nevoia de repoziţionare. Pentru că în tot ceea ce scriu, în toate cele pe care le spun, am fost mereu atent la nişte principii, nu la stindarde, nici la nume. Asta e tot.