Victor Ponta a fost desemnat Prim Ministru. Implicaţiile acestei desemnări cred că sunt evidente:
– şoferul de la SPP va avea, dimineaţa, acelaşi traseu ca şi până acum;
– relaţiile noastre cu Filipine vor rămâne, pe mai departe, foarte strânse;
– la burse, preţul muşeţelului va rămâne neschimbat.
Desemnarea lui Ponta era un gest normal, ţinând seama de rezultatul alegerilor. Totuşi, normalitatea nu e tocmai un lucru cu care să fim foarte acomodaţi. Iar gestul ăsta normal ar fi fost bine să fi venit fără toate întâlnirile astea de taină, la ore târzii. Prea semăna asta cu vizita lui Geoană la SOV.
Mai rămâne să vedem cum arată normalitatea asta despre care vorbim. Mai exact ce portofoliu vor primi cei de la UNPR şi dacă UDMR va intra la guvernare şi cu ce portofoliu. După aia ne aşteptăm să ne iasă normalitatea prin piele ca părul prin fes.
Până acum USL a funcţionat într-un regim special, uniunea fiind practic susţinută, împinsă din spate de marea masă a electoratului. De aici încolo lucrurile se schimbă. USL trebuie să stea pe propriile picioare şi asta nu e uşor, pentru că vorbim despre un colos cu picioare rahitice. Şi ca şi cum nu ar fi fost destul de fragile picioarele şi îndeajuns de mare povara, Ponta simte nevoia să umfle cârca şi cu ocalele UDMR. Simpatia populară se poate volatiliza extrem de rapid. O singură fisură va putea atunci prăbuşi ceea ce azi pare un impunător, indestructibil edificiu. Iar gesturile celor care conduc USL par să sugereze că cei de acolo vor să se asigure că acea fisură va apărea.
Lucrul cel mai semnificativ este că simultan cu ştirea desemnării lui Ponta circulă deja scenarii despre majorităţi alternative, din toamnă. Om trăi şi om vedea.
P.S. Intrarea UDMR la guvernare, admitem, este inutilă şi cel puţin discutabilă. Dar cu adevărat scandaloasă mi se pare aducerea lui Oprea în Guvern. Mai scandaloasă decât împingerea lui în Parlament. Şi se pare că suntem dispuşi să trecem asta cu vederea.
„Deci io te desemnez premier, iar tu mă lași să-mi văd de treabă și să-mi termin liniștit mandatul. Corect? Crine, de ce ești chitră, mai ai și tu puțină răbdare… Băi Emile, adu-ne, tată, câte un whiskey, că ne-am înțeles!”
Toate intalnirile interne, la ceas de noapte, arata ca cei implicati nu au avut alta preocupare decat ca interesele externe sa fie pe deplin protejate. Basescu nu a facut decat o formalitate impusa. In realitate Ponta era desemnat prim-ministru de luni bune. In rest … uischiane ,fente, glume, udmr la guvernare, sunt lucruri care nu au fost conditionate de nimeni, deci, parte a borsului intern – autentic romanesc. Traiasca udrea.