AcasăOy-oy!Love story GSM

Love story GSM

Era un Samsung bătrân şi singuratic. Abia îl ţinea bateria de dimineaţă până seara, dar avea feţe interschimbabile care îl făceau să arate  şi să se simtă încă tânăr. „La urma urmei nu sunt o partidă de lepădat” îşi spunea „am display color, sonerie polifonică”. Ştia că nu e aşa. Simţea asta cel mai apăsat când îi rămânea privirea fixată pe formele câte unei iPhone, care în cel mai fericit caz îi răspundea cel mult cu un zâmbet dispreţuitor.

Avusese o relaţie pasageră cu o Motorola cu clapetă, dar nu aveau prea multe în comun. Nu reuşeau să comunice. Ea clămpănea într-una, mai erau şi în reţele diferite aşa că n-a funcţionat. Pe urmă a cunoscut o Nokia. Totul părea să meargă bine între ei până când aceasta i-a mărturisit: „Nu are cum să meargă între noi. Nu eşti tu de vină, eu sunt.” Nu-i venea să creadă că primeşte replica asta. Şi de la cine! De la o Nokia! Abia când aceasta i-a mărturisit că ea e dual-SIM a înţeles. Îşi spusese întotdeauna că în viaţă trebuie să încerci orice aşa că a convins-o că lucrurile pot funcţiona. Într-o seară, când a încercat să-şi bage încărcătorul în mufa ei de conectare la PC şi-a dat seama că el, totuşi, nu e făcut pentru asta. S-au despărţit. Nici măcar la mufe nu erau compatibili.

Pe urmă s-a cuplat cu o Blackberry. Vorbea mult şi repede, dar avea o husă încăpătoare, de piele, extrem de confortabilă. Nu a durat. Într-o zi Blackberry i-a spus că nu merge, că el nu poate trimite nici măcar un MMS, nu are nici măcar flash player. Ca să nu mai vorbim de baterie.

Stătea deseori la încărcat şi se uita la iPhone-urile tinere, cu forme seducătoare, dar ştia că iPhone-urile nu se întâlnesc decât cu iPhone-uri. Un văr, Samsung Galaxy, a încercat să-l cupleze cu o cunoştinţă, HTC cu Android. Au stat de vorbă, au ieşit împreună de câteva ori, dar atâta tot. Ea i-a explicat că nu are cum să meargă o relaţie cu unul care n-are camera lui. I-a explicat că ei îi plac conexiunile lungi, pe bluetooth, iar pe el nu-l ţine bateria. Uneori, îi spunea, îi plăcea să primească încărcătorul în mufa de căşti, era mica ei perversiune, dar încărcătorul lui era prea scurt şi mult prea gros aşa că lucrurile nu aveau cum merge. După ce s-au despărţit ea s-a cuplat tot cu un HTC dual-SIM. Se pare că ăştia dual-SIM erau la mare căutare.

La ziua unei Huawei a rămas toată seara băgat în priză, la încărcat. Un LG îl privea cu insistenţă, îi făcea cu ochiul. La plecare l-a întrebat dacă a încercat vreodată cu un LG. A recunoscut că nu. I-a povestit că încercase o dată cu un dual-SIM, dar cu un LG niciodată. Nici nu credea că ar fi mers. Nu era pregătit. „Să ştii că nu ai ce pierde. Dacă vrei nu umblăm la încărcător, dacă nu eşti pregătit. Ne jucăm doar cu mufa de căşti şi tastatură, până începi să te simţi în largul tău”. Stătuse prea mult la încărcat, poate. Cine ştie… cert e că a acceptat. Nu i-a plăcut. De atunci la fiecare folosire a căştilor se auzeau paraziţi.

Apoi a cunoscut-o pe ea. iPhone 2. Tocmai fusese părăsită de un iPhone 4. Avea cameră cu mulţi megapixeli, conexiune rapidă la internet şi o agendă cu foarte multe numere de telefon. Avea un card ( de memorie) de mii de ori mai mare decât toată memoria lui. Le era bine împreună, chiar dacă veneau din lumi diferite. Îi transfera credit când rămânea fără, îşi folosea bluetooth-ul ca să primească MMS-urile pe care el nu le putea vedea. Ba i-a dăruit şi o husă frumoasă de piele. Ca să îi facă plăcere accepta să încerce încărcătorul lui, dar de câte ori o întreba dacă-i place ea răspundea: „Nu mă deranjează, o fac pentru tine, că ştiu că îţi place, dar eu nu mă încarc aşa.” Într-o seară a încercat să-şi bage cablul de retea în mufa ei de căşti. „Mă doare!” i-a spus. „Să nu mai faci asta niciodată! Sunt iPhone, nu o Nokia oarecare!”. De atunci ceva s-a schimbat între ei. Ea îi reproşa că stă toată ziua la încărcat, că nu descarcă mail-uri, etc.

Într-o zi l-a anunţat că totul s-a terminat. Cunoscuse un iPhone 5 şi acesta îi propusese un upgrade de IOS, iar ea acceptase. El nu ştia ce e acela IOS, dar nu avea de ales. A plecat.

La scurt timp după aceea a murit. La reciclarea lui au venit doar câteva Sony Ericsson şi LG-ul. Ceremonia a durat puţin. Au constatat cu toţii că poate da, nu-l mai ţinea bateria, dar uite, şi acum, tot cu încărcătorul pe dinafară era. „Încărcătoare groase ca ale lui nu se mai găsesc azi…” a oftat LG-ul. Apoi l-au reciclat.

 

 

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Povesti ,se poate … sa il faci de cacaua ,acum sa reciclat in Senior Samsung ,are butoane cit incape ,este mare ,se incarca stind lejer fara priza ,are niste litere cit palma te rog sa nu incerci sa il faci de ris !!!!!. 😆

  2. Da, sigur… când îți atârnam în buzunar la blugi sau la sacou, eram bun. Când mă scoteai pe masă în bar, prin 2000, nu-ți mai era rușine cu mine. Ai uitat cum agățai gagicile cu antena mea uriașă, ca ăla, Buzdugan… Acum faci mișto de mine.
    Bine… O să ajungi și matale ca mine…

      • Eu am fost primul. Cu mine va laudati, comentati „afaceri” in gura mare, si sunam exact in momentul cel mai penibil. Am avut cateva Alcatele mai tarziu, ne iubeam pe ascuns – ma placeau ca eram mare si patrat, cu falca detasabila, cat un pachet de tigari, aveam loc de toata cartela, nu numai SIM-ul, si-mi zbura antena douazeci de cm. cand aveam chef, sau era departe stalpul. Toti cei 3 watt care ieseau din mine iti doresc sa-i ai pe limba, Samsungule.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...