15 Ianuarie

Nu vreau să respir teorii ale conspiraţiei aşa că am să plec de la presupunerea că cel care a decis ca 15 Ianuarie să fie sărbătorita ca „Ziua culturii naţionale” a fost de bună credinţă. Lipsit de înţelepciune, dar de bună credinţă, acesta va fi crezând că e un lucru grozav, teribil de frumos să serbezi brava cultură română exact de ziua poetului naţional. Vivat!

De fapt ideea e o prostie. Pentru că 15 Ianuarie e ziua lui Eminescu. Atât. Imaginaţi-vă o statuie neînchipuit de frumoasă, fără pereche. Apoi imaginaţi-vă că cineva o acoperă cu o prelată viu colorată, încărcată cu sclipiciuri, pe care stă scris cu litere de o şchioapă: trăiască arta plastică! Piatra cioplită, ascunsă dedesubt, e de nevăzut, e de neprivit. Ochiul întâlneşte doar pânza colorată care celebrează statuia pe care nimeni nu o mai vede. Întocmai se întâmplă şi cu această zi a culturii naţionale. Ziua culturii ar trebui şi poate fi în fiecare zi. Tot astfel şi Eminescu ar trebui reamintit, recitit şi pomenit în fiecare zi. Dar 15 Ianuarie rămâne ziua lui. Ziua lui Eminescu.

Multe se spun şi se scriu de ziua lui, însemnând tâmpla timpului cu vorbe prefăcute, pomenind mereu aceleaşi câteva versuri învăţate în şcoală, rânduind aceleaşi formale reverenţe doar pentru a bifa o zi îngroşată în calendar. Ce mai poţi spune cu dreptate despre Eminescu după ce atâtea s-au spus, de cele mai multe ori, cu făţărnicie?

Eminescu, prieteni, e o clipă. E clipa când cosmosul s-a oprit din mers şi a vorbit româneşte. Iar astăzi e ziua lui.