AcasăCamera de gardaDouă la primărie...

Două la primărie…

Povestea steagurilor secuieşti a mai născut un pui de zarvă în gălăgia neîntreruptă care ne înconjoară. Amestecul Ungariei  în întreaga istorie nu a făcut decât să tulbure şi mai tare apele. A devenit limpede că avem aici o problemă serioasă, care nu mai poate fi lejer expediată în categoria răbufnirilor extremiste nesemnificative sau a zgomotului de fond irelevant. Discuţiile de genul acesta revin cu o anume periodicitate, fiind provocate de gesturi care la rândul lor tind să apară cu o frecvenţă tot mai crescută. E limpede că avem aici de a face cu o problemă cronică şi nu e deloc sănătos să continuăm să o ignorăm ori să ne prefacem că o tratăm cu superioară înţelegere ( aşa cum văd că sunt unii tentaţi să o facă) mulţumindu-ne să constatăm că Transilvania nu poate fi împachetată într-un rucsac şi nu are nimeni cum pleca de aici cu ea. Ambiţiile revizioniste ale Ungariei sunt o certitudine, reprezintă o poziţie asumată de mulţi reprezentanţi ai statului maghiar; problema autonomiei secuieşti nu e o noutate, iar felul în care a fost gestionată până acum această chestiune nu a făcut decât să permită amplificarea acestei probleme. Răsteala, bătutul isteric cu pumnul în masă nu folosesc nimănui. Însă nici continua ignorare, tratarea lejeră a acestei probleme nu este mai folositoare.

Cel mai simplu putem înţelege care sunt termenii discuţiei dacă identificăm elementele care alcătuiesc întreaga poveste:

– Steagurile secuieşti

Secuii există, nu sunt o ficţiune. E perfect legitim şi natural ca aceştia să dorească păstrarea culturii, a limbii, a tot ceea ce îi defineşte. Steagul secuiesc – care a născut toată această discuţie- are o valoare de simbol pentru cei de această etnie. Iar jocul cu simbolurile a fost întotdeauna unul complicat şi încărcat de primejdii. Pentru că, pe cât de legitime pot părea aspiraţiile secuilor, se poate întâmpla ca forma de expresie aleasă pentru aceste aspiraţii să intre în coliziune cu sensibilităţi la fel de juste şi de complicate ale românilor. Ip-ul e o amintire încă destul de recentă, iar subiectul integrităţii teritoriale naşte, pe bună dreptate, nelinişti.

Afirmarea propriei identităţi secuieşti nu ar avea de ce deranja pe nimeni; de altfel România chiar reprezintă un model în ceea ce priveşte tratamentul minorităţilor etnice. Problema apare atunci când afirmarea acestei identităţi se face opunându-se ideii de stat naţional, negând obligaţia de loialitate faţă de statul al cărui cetăţeni suntem cu toţii, impunând în această afirmată identitate secuiască obligaţia de ostilitate faţă de statul român şi etnicii români.

Arderea reprezentării lui Avram Iancu, precum şi arborarea drapelului secuiesc face parte din acel joc cu simbolurile despre care vorbeam. Pentru motive care ar merita o atentă cercetare, cei care se proclamă drept promotori ai cauzei secuieşti par a fi decişi ca în toate demersurile lor să opteze doar pentru acele gesturi care pot ofensa majoritatea românească, adoptând în promovarea propriei cauze, nejustificat şi imprudent, o atitudine insurgentă, nimănui folositoare.

– Budapesta

Naţionalismul maghiar, revizionismul, xenofobia nu reprezintă nişte accidente în politica maghiară. Ar fi o greşeală dacă s-ar socoti că tipul acesta de atitudine descrie doar FIDESZ-ul lui Orban. O cercetare atentă va demonstra că, în proporţii variabile, tipul acesta de atitudine este comun pentru majoritatea partidelor din Ungaria şi a reprezentat o constantă a politicii Budapestei, după 1990.

Beneficiind multa vreme de un lobby susţinut, de o imagine externă mult mai bună decât România, Ungaria a putut continua acest joc de permanentă provocare. Budapesta a părut capabilă să valorifice fiecare moment de vulnerabilitate a României, fiecare slăbiciune – şi acestea nu au lipsit deloc. Un astfel de moment este şi cel pe care îl parcurgem acum.

Poziţiile exprimate de diverşi reprezentanţi ai statului maghiar, de la ambasadorul la Bucureşti, până la secretarul de stat Nemeth Zsolt ( un personaj cu vechime în subiect!) sau reprezentanţi ai altor autorităţi, locale sau centrale, reprezintă în mod constant motive de îngrijorare, fiind absolut inacceptabile în raporturile normale dintre două state.

Cel mai eficient instrument al Budapestei, pentru care Bucureştiul nu a putut sau nu a dorit să găseasca antidot, a fost şi continuă să fie UDMR.

– UDMR

A existat, din 1990 şi până azi, o totală lipsă de hotărâre a politicienilor de la Bucureşti în rezolvarea problemei reprezentate de această formaţiune. Din multe şi deloc onorabile motive au fost făcute compromisuri peste compromisuri acceptându-se participarea politică a acestei formaţiuni cu statut nedefinit. S-a mers până la modificarea Constituţiei! Asta în condiţiile în care nu mai reprezintă o informaţie care apare doar în mapa „confidenţial” faptul că UDMR este teleghidat de la Budapesta.

În condiţiile în care subiectul despre care vorbim pleacă de la nevoia de afirmare a identităţii culturale a etniei secuieşti, noi suntem siliţi să constatăm că, ani buni, ministerul culturii al României a fost condus de către un reprezentant al UDMR.

Nimic nu-i împiedică pe maghiarii din România să participe la viaţa politică, în condiţii oneste, corecte, din calitatea de membru al oricărui partid legitim. UDMR nu este un partid şi nici nu poate funcţiona ca partid pentru ca ar fi împotriva legii. Mai mult, toate minorităţile naţionale sunt, de drept, reprezentate în Parlamentul României. Existenţa, în Parlament şi de multe ori la guvernare, a unei formaţiuni cu statut incert, care îşi propune exclusiv promovarea intereselor unei anume etnii, ocazional, şi sistematic impunerea poziţiilor Budapestei reprezintă o anomalie tolerata prea multa vreme.

– Pompierul piroman

Am scris de m-am plictisit despre jocul necugetat pe care îl face Băsescu în această chestiune. Suspectele cârdăşii cu UDMR, apropierea nesănătoasă de Tokes şi ciudatele prieteşuguri cu tot felul de extremişti controlaţi de Budapesta au reprezentat subiectele multor articole. Am spus-o şi mă văd silit să repet: Băsescu nu se va da înapoi de la nimic, mergând până la fabricarea unei situaţii de tensiuni inter-etnice, doar pentru a se putea prezenta apoi ca pacificator, ca lider capabil să gestioneze o criză ( pe care, desigur, el a stârnit-o).

Cred că în această situaţie ne aflăm şi acum. În România, politiceşte, după alegerile de anul trecut, Băsescu se află într-o evidenta dificultate. În acelaşi timp, Ungaria se pregăteşte de alegeri şi puţină gălăgie naţionalistă prinde cum nu se poate mai bine. Suspectez că într-o vinovată cârdăşie cu „prietenul” Orban, Băsescu a contribuit la naşterea actualei crize. Ce cale mai bună de a „demonstra incapacitatea actualei puteri de a gestiona situaţii complicate” şi dea a arăta că singurul care poate rezolva o astfel de situaţie e doar el? Atât el cât şi prietenii de la Budapesta mizează pe faptul că pot controla acest joc şi greşesc, pentru că astfel de situaţii, tipul acesta de jocuri iresponsabile poate uşor scăpa de sub control.

Tăcerea surâzătoare a băsescului, în întreagă această criză, îmi întăreşte ipoteza.

 

Steagurile secuieşti reprezinta un simbol. Pe care, de înţeles, secuii îl preţuiesc. Le pot arbora pe casele proprii sau oriunde doresc, dar nu pe clădirile aparţinând statului român. Pentru că atunci atentează la un alt simbol, important pentru noi ceilalţi, majoritatea. Şi de aici începe nebunia.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Bre eu nu sint lamurit cu steagul asta al lor de azi dimineata ling pe „goagal” si tot sint in ceata ,semiluna ,stea ,verde mai albastriu parca este steagul profetului Mahomed nu mai bine sa ii lasam sa se lamureasca intii cu BOR-ul !!!! . 🙄

  2. trebuie sa fii dus cu pluta, ca Mandruta, sau in solda lui Sorors, ca sa iti inchipui ca exista gesturi publice ale organizatiilor maghiare care au ALTA intentie decat aceea de a provoca reactii adverse. Unicul scop al acestor organizatii este crearea de tensiuni interetnice. Si e gresit sa se creada ca o fac acum pentru a forta o intrare la guvernare, pentru ca au facut aceleasi gesturi si au avut aceleasi declaratii si cand erau acolo. Nu mai departe decat frunda, consilier al primului ministru care are numai declaratii revizioniste. Si e in continuare acolo. Si ponta il inghite si romanii se crucesc si nu mai cred in buna credinta a premierului si in devotamentul lui fata de romanii. care l-au votat! S-a mers mereu pe varianta ca, daca nu le mai interzicem aia si aia nu o sa mai aiba ce provocari sa faca. Si numai bine, au inventat mereu altele. Marele risc al acestui tip de demers, este ca, la un moment dat, ca in snoava cu petrica si lupul, nu te mai crede nimeni, in cazul de fata, poate se prind si guvernantii, care se prind mereu mai greu, pentru ca mereu sunt cei mai cretini dintre romani, ca daca tot vor motive de scandal, macar sa le furnizam noi, nu sa ni le inventeze ei. Sunt tare curios cum o sa ajunga pacaliciul ala de corlateanu la o intelegere cu ministrul lor de externe. Eu cred ca se va da la pace, noi ii lasam sa isi puna steagurile, si ei promit sa caute alte motive de sfidare, tehnica cacatului din ventilator

  3. „Le pot arbora pe casele proprii sau oriunde doresc, dar nu pe clădirile aparţinând statului român.” Eu as zice ca pot arbora si steagul secuiesc (evident, alaturi de cele RO si UE, nu in locul lor). Nu au insa ce cauta acolo tricolorul maghiar sau alte insemne nationale maghiare, cum s-a mai intamplat…

  4. Dincolo de simbolul reprezentat de acest steag, este si va ramane mereu, nerecunoasterea de catre Ungaria a faptului ca Transilvania este a Romaniei. Dar tot asa, exista in Romania o lege, privind arborarea drapelului national pe institutiile publice. Oare parchetul, care VEDE o incalcarea a unei legi( de altfel, a oricarei legi) in Romania este impiedicat de USL sa isi „”faca treaba””( iertati-mi expresia, dar apartine d-nei Macovei si era citatul cu care Daniel Morar si Codruta Kovesi isi incepeau orice discurs) ? Cred ca nu. D-na Haineala, ca sefa a CSM si de sorginte procuror, are alte treburi?

  5. Degeaba … n-are steagul nici o importanta. E doar o replica a lui basescu evident si a gastii ,in momentul in care istoricii patrioti ai decis sa vorbeasca celor multi prin vocea primului ministru. Problema e de fond … si reprezinta serviciu contra serviciu ,cum bine spune autorul, exact in momentul in care harta regiunilor a fost data spre raspandire presei. In rest e bine … e liniste …e pace …aer curat ….

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....