Entitatea insultabilă

Povestea cu hipo-lasagna pare să nu se fi isprăvit, iar tămbălăul născut de întreaga poveste continuă. Acum experţii în cotletul de armăsar de pe la televiziunile britanice au găsit potrivit să se bage puţin în seamă şi să arunce nişte bulgări de rahat în direcţia României. N-au lipsit, fireşte, marile dezvăluiri: calul are coadă, vaca are coarne şi zguduitoarea descoperire că vaca face muu.

Englezoii, mari iubitori şi pricepuţi la cai, sunt scandalizaţi de încălcare principiului „eu pe ce pariez nu mănânc” şi şi-au mobilizat, prin redacţii, departamentele de „proteină de pur sânge”, executând ceea ce ar trebui să fie nişte reportaje-anchetă. Reţeta e deja familiară: două-trei drumuri româneşti desfundate, câţiva cerşetori, nişte căruţe şi gata, marea anchetă jurnalistică e gata. Mai bagi din off nişte comentarii aiurea, mormăi cu preţioasă vehemenţă nişte acuzaţii complet nefondate şi e rezolvată problema.

După toate indiciile, în povestea asta nu există nicio vinovăţie a companiilor româneşti, dar asta nu pare să intereseze. România şi românii sunt vinovaţii de serviciu, doar ăsta e rostul lor în UE. Datele anchetelor, aflate încă în desfăşurare, arată că acolo e vorba de o încrengătură dubioasă de firme off-shore, alcătuind un lanţ complicat de la procurarea materiei prime până la desfacerea produsului finit, iar lanţul e complicat, off-shoruit şi dibăcit din raţiuni de „optimizare fiscală”. Adică din hămeseală, din dorinţa de a mulge orice sfanţ de profit, pe orice cale posibilă. Dar pentru presa din Marea Britanie sau Franţa nu ăia, off shorezii, sunt suspecţi, ci românii. De ce? Ete de-aia! Probele deja existente nu interesează pe nimeni. Nimeni nu îşi pune minima şi elementara întrebare: cum naiba se întâmplă că un producător care se vrea serios, şenghenar care îşi desface marfa prin marile reţele comerciale din Marea Britanie, nu face nici cea mai elementară analiză înainte de a introduce carnea în fabricaţie. Dovezile furnizate de producătorii români nici ele nu contează, nici că România nu exportă carne de vită, nici de porc, ba dimpotrivă, importă la greu astfel de materii prime pentru că nu e în stare să se îndestuleze din producţia proprie.

Evident, în toată istoria asta este vorba despre o campanie în care românii sunt scoşi ţapi ispăşitori, pentru a-i spăla pe alţii, care au cetăţenia corectă. Iar România e, încă o dată, tăvălită pentru că pe acolo există nu ştiu ce gălăgie politică legată de alegeri, imigraţie şi alte alea. E deja parte a tratatului UE: ai ceva gălăgie în politica internă? Pişă-te pe români, că de aia există ăia.

Am constatat în ultimii ani ca România e mucea-caftitul Europei ori de câte ori e nevoie. Sunt italienii în campanie electorală? Jet pe români! E gălăgie în Spania! Dă în România, la grămadă. Au francezii, ungurii, austriecii, nemţii sau britanicii alegeri? Ia hai să mai luăm noi la mişto ţara aia cu capitala la Bucureşti. Uneori reproşurile care ni se fac au un fundament, de cela mai multe ori nu. România a căpătat statutul de entitate insultabilă, cu sau făra motiv. Şi asta a devenit posibil pentru că statul român, de fapt cei care reprezintă statul român, s-au transformat în preşuri pe la uşile demnitarilor europeni. Noi o ardem cu frunze de PR şi ţopăim ca tembelii de fericire că i-am rezolvat bileţelele lui barosu, dar stăm de maimuţoi ori de câte ori, pe nedrept, România e luată la mişto. Am ajuns să credem, zăpăciţi de aceste neîntrerupte campanii de insultare, că românii sunt cea mai de rahat specie care populează biotopul Europei. Vă asigur că, în Marea Britanie, polonezii fac cel puţin la fel de multe probleme ca şi românii, dar nu iscă acelaşi tămbălău, pentru că în spatele lor stă un stat cu coaie. La fel în Franţa, ungurii, polonezii sau bulgarii dau la fel de multe dureri de cap, ba chiar mai multe, ca şi românii. Ţiganii lor fură la fel de rău ca şi ai noştri. Dar campaniile sunt susţinute întotdeauna pe cârca României. Pentru că se poate. Nu e vorba de lipsă de onestitate; avem probleme şi suntem puturoşi în a le rezolva, dar nu suntem chiar oaia neagră a Europei, se întâmplă doar că cei care reprezintă statul român, în mod statornic, consimt la acceptarea pe nedrept a acestui statut pentru ţara şi poporul pe care le reprezintă.

Iar dacă, cine ştie cum, vreun politician român descoperă reziduuri de demnitate şi le mai spune ălora să se mai ducă ei la toţi dracii, atunci apar limbricii naţionali să sară de tavan indignaţi si să constate că asta e o „atitudine anti-europeană”.  Pentru că, în educaţia lor de slugi cu fiţe, a fi pro-european, dacă eşti român, înseamnă să fii fericit că îţi poţi lua de dimineaţă până seara porţia de rahat. De unde până unde tot rahatul ăsta de discuţie cu pro şi anti Europa? Cretinii care vorbesc despre aşa ceva au belit vreodată ochii la o hartă? Le-a explicat tataia lor că România nu  e  în Oceania şi nu trebuie să îşi afirme „europenismul”? Iar a confunda civilizaţia europeană cu şmenozeala de la Bruxelles e deja un semn de acută imbecilitate. România are valori europene, chiar dacă încă are dificultăţi ( nu e singura) în adoptare valorilor UE ( UE şi Europa sunt, totuşi, chestii foarte diferite). Iar când e vorba de adoptarea valorilor UE o bună parte din vină stă şi în atitudinea constant incorectă a marilor şmecheri din UE.

P.S. Încă ceva. L-am văzut zilele astea mai mult decât aş fi dorit pe ambasadorul nostru la Londra, Jinga. Chiar ne prefacem că nu observăm că funcţia de ambasador la Londra e ocupată actualmente de un dobitoc? O fi „de-ai noştri”, o fi „din gaşca noastră”, dar tipul e sinistru. Dacă ăsta ar reprezenta scara de bloc pe care stau la negocierile cu RADET-ul, mi-aş face mari griji.