Nu cred în teza conform căreia partidelor noastre politice le prinde bine câte o cură de opoziţie, pentru cuminţire şi reînvăţarea smereniei. Aiurea! Nu învaţă nimic. Stagiul în opoziţie doar îi oftică pe rândaşii politicii, îi întărâtă, cel mult îi scoate din sărite. Smerenie canci! N-am văzut niciun partid care, trecând prin tratamentul cu şocuri şi împachetări în nămolul opoziţiei, să se fi schimbat în bine într-atât încât, la revenirea la putere, să fie pildă de decenţă şi cumsecădenie. Anii de opoziţie, pare-se, funcţionează ca un cantonament în care se acumulează ranchiună, hămeseală şi poftă de tămbălău.
Fiecare venire la putere începe, înainte de orice, cu şedinţe de beliri, răstigniri şi ghionturi. Aşa s-a întâmplat în ’96, 2000, 2004. Aşa s-a întâmplat şi în 2012. Stagiul în opoziţie nu pare să le fi folosit celor care l-au servit decât pentru a-şi exersa „dublul Nelson” şi lovitura cu dosul palmei. Tocmai de aceea nu împărtăşesc ideea că, trecând printr-un curs de perfecţionare în opoziţie, cei de la PDL ar putea deveni altceva decât le permite ADN-ul. Exerciţiul umilinţei nu intră în programul zilnic. Nici n-ar avea cum. Liderii importanţi sunt bine ghiftuiţi, trecerea în opoziţie nu-i mută la coadă, la cantina de ajutor social. Nici la nivel local micii aleşi n-o duc prea rău. Sigur, nu mai e ca înainte, dar legile hidrodinamicii sunt neschimbate: dacă nu curge, pică. Şi pretutindeni, la nivel local, funcţionează regula „lasă-l să ciugulească şi el”.
Dacă, totuşi, cred că e bine ca PDL să supravieţuiască tăvălugului şi să redevină un partid care contează, în scorul său natural, la vreo 15 %, e pentru că avem nevoie de opoziţie – chiar şi de una care n-are chef să înveţe mai nimic- , dar şi pentru că e nevoie de o pluralitate de opţiuni, pe care doar partidele din USL nu o pot satisface. Vorbind despre nevoia de opoziţie, trebuie spus că, din acest punct de vedere, USL, aşa cum e construit, are deja propria opoziţie în interior, la incubat. E doar o chestiune de timp până când aceasta va ieşi din găoace.
Revenind la PDL, trebuie notată gălăgia născută în jurul alegerii viitorului preşedinte la apropiata Convenţie Naţională. Deşi formal Băsescu nu ar trebui să mai aibă niciun cuvânt de spus în privinţa a ce se întâmplă acolo, de fapt Traian Băsescu n-a încetat nicio secundă să considere PDL ca pe un bun făcând parte din patrimoniul său personal. Fie că e vorba de nevoia de a-şi conserva aparatul necesar unei reveniri în politică după încetarea mandatului de preşedinte, aşa cum opinează unii, fie că vorbim despre nevoia ca pe restul duratei mandatului să aibă la dispoziţie un partid care să-i permită intervenţia în viaţa politică, un partid îndeajuns de solid, dar mai ales obedient, un lucru e cert: Băsescu e direct interesat de aceste alegeri şi va influenţa prin toate mijloacele de care dispune aceste alegeri.
În lupta pentru preşedinţia partidului două nume sunt certe: Vasile Blaga şi Elena Udrea. Finul Falcă pare să fi renunţat la ambiţii, pentru moment. Alte personalităţi ale PDL care ar putea intra în discuţie sunt: Monica Macovei ( care nu a exclus o astfel de posibilitate), Toader Paleologu sau Emil Boc. Îi putem lua pe rând.
Blaga e socotit, chiar şi de adversarii politici, un lider serios, puternic şi capabil de dialog. Marea sa problemă este că nu a fost niciodată pe lista de favoriţi a lui Băsescu. Trebuie amintit aici episodul în care buldogul a fost silit să demisioneze de la conducerea Ministerului de interne, după episodul „ieşi afară, javră ordinară”. Episodul acela n-a fost uitat nici de Băsescu, nici de Blaga. La momentul actual Vasile Blaga pare a avea o poziţie relativ solidă în partid, bucurându-se de o susţinere importantă. Mai mult, este unul dintre puţinii lideri PDL care pot dialoga rezonabil cu actuala putere. Asta însă nu e suficient. Dacă opoziţia lui Băsescu faţă de realegerea sa, deja explicită, va deveni mai fermă, urmează faza pe dosare, care poate provoca multe răzgândeli printre susţinătorii lui Blaga.
Elena Udrea e favorita lui Băsescu. Luaţi asta fie într-un sens strict politic, fie în termenii în care era înţeles termenul de „favorită” la curtea Regelui Soare. Din 2005 am văzut cheltuite resurse incredibile pentru a se acredita ideea că Elena Udrea chiar reprezintă un om politic. Resurse absolut incredibile, de cele mai multe ori resurse ale statului. Toată cheltuiala asta i-a asigurat favoritei lui Băsescu notorietatea dorită, dar niciun gram de respectabilitate. Pentru că giumbuşlucurile de imagine, cheltuiala de PR şi maşinăriile de zgomot nu au avut cum schimba ceea ce este în mod fundamental Elena Udrea: prototipul piţiponcismului erupt în politică. „Cariera” ei politică de până acum a depins exclusiv de sprijinul primit din partea protectorului său. La fel va fi şi de această dată. Rămâne de văzut până unde e dispus să mearga Băsescu în susţinerea favoritei sale, dacă acceptă chiar riscul unei posibile ruperi a partidului doar pentru a-şi satisface hachiţele.
Monica Macovei nu şi-a anunţat candidatura, dar nu a exclus-o. În termeni foarte exacţi: nu a primit încă instrucţiuni în privinţa modului în care ar trebui să procedeze. Prezenţa ei pe lista posibililor candidaţi ne aminteşte un alt element care se poate dovedi important în viitoarea alegere a conducerii PDL: influenţa/presiunile aliaţilor/stăpânilor europeni. Şefa departamentului zgomot şi istericale în PDL, Macovei nu s-a bucurat niciodată de o reală simpatie printre colegii de partid, fiind în mod constant socotită ca „ochiul fratelui cel mare”, şansele sale de a obţine voturile necesare sunt extrem de reduse, chiar cu un masiv sprijin din afară, dar gălăgia pe care o face poate influenţa decizia. Totul depinde de instrucţiunile pe care le va primi. Atunci vom vedea dacă va adopta retorica feminismului, susţinânt nevoia de a alege o femeie în fruntea partidului şi plasându-se în tabăra Băsescu-Udrea ( foarte probabil) sau dacă va susţine nevoia de prezervare, coeziune, puritate a dreptei şi alte bla-bla-uri, trecând de partea lui Blaga ( extrem de improbabil).
Toader Paleologu e o apariţie ciudată în politică şi mai ales în PDL. Dacă iniţial a fost, grăbit şi nedrept, etichetat de caraghios, fiind comparat în termeni deloc măgulitori cu statura ilustrului său părinte, Toader Paleologu a reuşit să câştige o anume simpatie prin ceea ce reprezintă el însuşi, chiar din partea unora, printre care mă număr, care se opun partidului din care face parte. Paleologu a demonstrat că politica se poate face şi cu umor subţire, fără răcnete, istericale şi demagogie, dar cu o vorbă meşteşugită, cu şugubăţ surâs şi eleganţă. Ei bine, toate aceste lucruri pe care le găsesc eu de aplaudat la Paleologu îl fac nevotabil pentru colegii domniei sale, care, pare-se, nu au încetat să-l privească altfel decât ca pe un caraghios simpatic, plin de poznă, dar lipsit de vigoare în pumni.
Emil Boc e soluţia de avarie pentru Băsescu. Pentru că Boc are acea calitate care îl face preţios în ochii liderului de facto al PDL: obedienţă fără măsură, slugărnicie. E foarte posibil ca Udrea să fie o ţintă falsă, momeala folosită pentru a deruta tabăra lui Blaga, iar blonda să funcţioneze doar ca maşinărie de tocit credibilitatea buldogului, nivelând drumul pentru adevăratul candidat al Cotroceniului, singurul ins de a cărui obedienţă necondiţionată este absolut convins Băsescu: Emil Boc. O luptă Blaga- Boc ar putea fi mult mai echilibrată decât confruntarea buldogului cu Udrea, pentru bunul motiv că, pe lângă susţinerea prezidenţială, Boc ( personaj impopular şi dispreţuit printre ne-pedelişti) poate mobiliza şi o importantă susţinere a grupului ardelean din PDL, dar, eventual, poate beneficia şi de concertul susţinerii europene.
Meciul e abia la început şi cinstit să fiu, aştept cu nerăbdare faza pe dosare. Un lucru e cert. Evacuarea lui Blaga ar reprezenta indicatorul cert că Băsescu nu are nici cel mai mic gând să iasă din politică după încetarea mandatului. Pentru că într-un partid condus de Blaga, după 2014, Băsescu nu ar avea loc.
Pasajul despre Paleologu e cea mai mare dezamagire pe care am trait-o de cand te citesc si am cativa ani bunisori.Mie tocmai indivizi precum Paleologu,Djuvara,Patapievici,Cr.Preda,Plesu,Voinescu,Papahagi,Neamtu,Neamtu mi se par inegalabili in ipocrizie si abjectie,tocmai pentru ca sint oricum altcumva dar nu prosti.
Pari sa te raliezi unei pseudo-morale foarte in voga ceva de genul,,eu sint intelectualul stralucit si nu pot fi judecat cu principiile moralei traditionale si mai ales nu de catre voi ne-intelectualii”.Despre Paleologu ce sa zic,aerul de intelectual superior si detasat,boierul mintii ironic care coboara din turnul de fildes printre plebeii politici,toate astea mi se par doar masti mincinoase cu care crede ca-si deghizeaza lasitatea si slugarnicia celui ce trebuie sa-si asume responsabilitatea actului politic.Mai pe scurt revenim la Basescu si cohorta lui de slugi odioase si infame,el,Paleologu fiind doar una dintre ele.
Nu sint vreun taliban politic,vreun chibit indoctrinat.sint un socialist care l-a votat pe Crin Antonescu,care la locale a votat si oameni de dreapta ce s-au ilustrat printr-o minima decenta si onestitate.A sugera insa ca,desi Basescu tine de sfera dezaxarii,grotescului si obscenitatii,a infamiei infinite,personaje zglobii si pretins nonconformiste ca paleologu se pot salva prin glumite,ironii si citate culturale,chiar daca actiunea lor politica esentiala e identica celei a semianalfabetilor de teapa lui Igas.Totul se reduce la Basescu,din pacate(ppaleologunu-i decat o sluga mai pestrita dar la fel de obedienta) ai carui oponenti oricat de corupti,plagiatori sau chiulangii ar fi,nu-l pot egala vreodata-n tradare si dispret fata de propriul popor.La fel si partidul lui,oricat ar fi de corupte si demagogice alte formatiuni,nu au nici pe departe aerul de secta fanatizata si spalata pe creier precum Adunarea martorilor lui Basescu.
Nu e nevoie şi nici nu e bine să fim întotdeauna de acord. Chiar dacă pot împărtăşi parte din ceea ce spui, am şi propriile păreri. Ne despărţim în nuanţe, dar nici asta nu e neapărat rău.
Spuneai mai sus rabbi, ca cei din PDL nu pot deveni altceva decat le permita ADN-ul. Cred ca era o eroare de editare, fiind vorba de fapt de…nu pot deveni altceva decat le permite DNA-ul !
„Blaga e socotit, chiar şi de adversarii politici, un lider serios, puternic şi capabil de dialog.”
problema principala a lui Blaga e ca e socotit DOAR de adversarii politici asa. eventual si de cateii de partid. in nici un caz de alegatori, care i-au dat flit cam peste tot. deci da, e un combinagiu bun. un soi de Hrebe.
misto.
cu ce ma incalzeste pe mine asta ca votant de „dreapta”?