Un titlu care conţine cuvântul de mare interes „Eurovision”

Recunosc, vai mie, nu m-am uitat la penibiliciunea numită Eurovision, faza pe sandokanărie. Că am ficatul sensibil şi urechea nevricoasă. Şi oricum am o viaţă de rahat şi fără să adaug câteva ceasuri de chin din ăla. Oricum, în ţara asta a dat bomba cu melos şi toţi sunt contaminaţi. Toţi cântă, monşer! Ba e „X Factor”, ba „Românii au talent”, ba „Eurovision”. Naţie anglofonă şi cântăcioasă! Ciutanii bat darabana în capacele de la tomberoane şi cântă manele, Macovei îi cântă pe ăştia pe la Bruxelles, ciucameţii duşmani ai cratimei şi trataţi cu vrăjmăşie de nea Bac îşi lasă nădragii în vine, aşa cât de o atârnare de rahat, şi se cred negrii din Pantelimon. Piţizdele care au găsit sponsor pentru o donaţie de silicon ţâţos devin brusc talentate şi trebuie să-şi scoată buricul la cântat. E o cântâciune şi o panarama dracu’ în ţara asta de te apucă durerea de maţe.

Bun, deci n-am prizat gălăgia excesiv piarizdată, numită Eurovison. Am avut, recunosc, curiozitatea de a cerceta, pe site-ul TVR, cu câteva zile în urmă. Ca să mă lămuresc ce se serveşte anul ăsta la masa festivă de eurovizion. Vai maţele mele! Vai urechile!

Deci avem una bucată manelist răcnind în italieneşte, nişte unii dând-o pe anglo-ţigăneală cu damf de transilvania, foarte multă maneleală în care e siluită limba engleză şi o chestie pe franţuzeşte. Toţi ăştia vor să reprezinte România. Anul ăsta nu s-a mai servit limba spaniolă. La partea cu muzica e jale mare. Ca să nu fiu nedrept, au existat şi câteva chestii la care nu mi-a curs sânge din urechi.

Piesa interpretată de Elena Cârstea e suportabilă. Mediocră, stupiduţă, dar suportabilă. Ceea ce o poate face insuportabilă e mâţâiala dintotdeauna a Elenei Cârstea, engleza ei miorlăită şi ifosele de mare vocalistă. Pe urmă e piesa cântată de Luminiţa Anghel, care ar fi chiar ok dacă s-ar înţelege că urlatul şi cântatul nu trebuie să se petreacă simultan. Cred că au mai fost vreo două piese digerabile, dar n-am reţinut numele flăcăilor.

Acum… ştiu că nu vă place Turcescu. Nici mie. Dar aici luăm pauză şi vedem despre ce e vorbă. Omul e clar că n-are voce, dar se simte bine cu ce face şi asta se vede. Piesa nu e rea. Recunosc, n-aş încinge torrentele după ea, dar e în regulă, nu sună rău. Turcescu e antipatic, n-are voce, dar aici sună perfect suportabil. Şi cântă româneşte. Ceea ce e şi mai bine. Hai să nu mai tot dăm vina pe limba română, când simţim nevoia de maimuţăreală, da? Băieţii ăia de la O-zone au rupt gura lumii, îndoind youtube-ul cu americani care se căzneau să zică „haiduc”, cântând versuri cretine în limba română. Aşa că, oricât de surprinzător ar fi, oricât de tare ar enerva, la tura asta, mai că aş vota cu Turcescu. Poate se apucă exclusiv de muzică.

Totuşi, încheind discuţia despre toată panarama aia, dincolo de poponariseală şi ridicolul de ansamblu, chiar trebuie să participăm, dacă n-avem cu ce? Ne amendează ăia? Nu ne mai primesc în Schengen? Ne pun să băgăm flotări dacă nu mergem?

Din toată maneleala asta tot putem extrage o chestie. Uite, la cântăcionisme, când e să decidem cine pleacă să „ne reprezinte”, decide SMS-ul. De ce nu rezolvăm la fel şi disputa dintre Ponta şi Băsescu? Să dăm SMS şi să decidem astfel. Sau şi acolo le mânăreşte Manoliu?