AcasăRabbi ziceInvenţia lui Akenathon

Invenţia lui Akenathon

Rog fundamentalişţii de orice fel, salariaţii inchiziţiei şi alţi fanatici de orice specie să ocolească acest text. Nu e niciun atac la adresa credinţei ( care e altceva) ci o cârcoteală despre prostie.

O regulă de etichetă care funcţionează pe la casele regale este că, dacă ai privilegiul unei audienţe, un dineu sau o partidă de şeptic cu căpăţâna încoronată, discuţiile legate de politică şi religie sunt interzise. Dacă te cheamă Elisabeta a II-a a Angliei, de exemplu, la o socată, vorbeşti despre vreme, despre artă, nu te apuci să-i zici că Băsescu e măgar şi nici să-i zici ce ai citit tu pe net despre abdicarea papei ( de ce naiba toţi vorbesc despre demisie? că doar papa nu e amploiat, ci stătător pe scaunul Sf. Petru). La curtea regelui Cioabă eticheta e mai laxă şi există doar cerinţa de a nu deranja cloşca din cuibar când intri în sala tronului, nici să nu-l pui pe majestatea sa borţoasă să numere caii frumoşi.  Ţinând seama deci de regulile de etichetă, capetele încoronate ale Europei, avide cititoare ale acestui blog, desigur, sunt rugate să sară peste acest text. N-o să discutăm politică pen’ că mi-e scârbă, dar o dăm puţin pe religie, într-o discuţie mai pe dungă, ca la birtul din autogară.

Marea invenţie a faraonului ăla cu capul ţuguiat, Akenathon, a fost monoteismul. Adică el a avut primul ideea. „Bre” şi-a zis el ” şi aşa merge economia prost, ia mai las-o în ciuşca mea cu atâţia zei, că prea e mare povara pe capul contribuabilului! Prea mulţi zei plătiţi de la buget! Ia să facem noi o restructurare! Rămâne unul şi pe ăilalţi îi trimitem să-şi caute serviciu!”. Ideea nu era rea, dar implementarea a ridicat probleme. Aşa ca ai lui l-au cam dat dracului cu capul lui ţuguiat cu tot şi au încărcat schema la loc. Ca atare, vreme de încă nişte mii de ani, cetăţenii consumatori de superstiţii au continuat să taie berbeci şi să încerce şi alte forme de şpăguire a zeilor de resort, în funcţie de problematica specifică, nu-i aşa, cu care respectivii cetăţeni se confruntau.

Religia grecilor antici, model de politeism, era cea mai simpatică. Zeii lor erau nişte panarame- neserioşi, curvari, mincinoşi, şmenari şi loviţi de pandalii. Dar treaba mergea. Zeii cu Olimpul lor, grecii cu filosofia lor, PIB-ul creştea şi lumea era mulţumită. Pe urmă s-a constatat că Olimpul ăla duhnea a marxism. Mai întâi era treaba cu diviziunea muncii. Pe urmă tot Olimpul aducea cu un fel de CC al PCR ( grecii aflaseră de la Pithia – adevărata adevărată mama Omida- ce vor păţi românii mai târziu). În frunte era secretarul general, cam tâmpit şi cam apucat. Nevastă-sa, un borfet şi o dilită, era a doua în funcţie şi le făcea zile fripte tuturor. E drept, Poseidon avea flotă, dar asta nu schimba lucrurile. Pe urmă îşi proptise şi copiii în funcţii de răspundere. Ce mai, Olimpul trăia un ceauşism insuportabil. Aşa că s-a formatat hard-discul şi s-a trecut la monoteism, revenindu-se la ideea lu’ cap ţuguiat.

La vechii greci se mergea pe încredere. La monoteişti e pe bază de documente. Adică aici trebuie carte sfântă. N-ai carte, n-ai religie. Lasă ca cele trei mari religii monoteiste s-au cam inspirat din aceeaşi sursă, se plagiază la doctorate, merge şi la religii. Sfântă, sfântă, dar de unde e cartea? s-ar întreba un ticălos de ateu. Aici lucrurile sunt mai complicate, pentru că monoteiştii au zis: bine, bre, un singur Dumnezeu, dar nu e plictiseală? Aşa că s-a decis ca la fiecare religie să existe şi minim una bucată profet. Minim! Tot n-ajungea, aşa că rămânem cu monoteismul, dar mai fabricăm şi categoria sfinţi, cu productul secundar moaşte făcătoare de minuni.

Vorbeam despre cartea sfântă. La evrei era Moise. Ăstuia i-a vorbit un boschet şi a rezolvat problema. A, da. Boschetul era în flăcări, ceea ce în deşertul ăla, pe uscăciunea aia şi la temperaturile de acolo era cu adevărat miraculos. Mohamed auzea voci. Bun aşa! Deci avem boschet în flăcări şi voci. Dacă ăştia ar veni azi într-o emisiune televizată şi ar bate câmpii ar lua amendă de la CNA pentru că nu pot oferi sursele de informare, dar pe atunci nu era CNA aşa că a devenit religie. La creştini e şi mai tare. Îl avem pe Dumnezeu. Care îl trimite pe fiul său pe pământ pentru a fi bătut crunt şi ucis. Că avea el un plan divin care spunea că e bine aşa. Dar asta nu-i totul. Că de fapt fiul său era chiar el, Dumnezeu. Şi era născut dintr-o virgină. Şi oricum fiul său sau el însuşi sau cine era… n-a scris nici măcar un sms. Au scris băieţii ăia care se ţineau după el. Bun, de fapt n-au scris nici ei, că erau analfabeţi, au scris alţii, mult mai târziu şi le-au pus-o lor în gură. Şi pe urmă a venit împăratul nea Costică şi a zis: „Bre, când scoatem cartea aia? Ia, ce materiale avem aici? Ăsta intră, ăsta nu intră, ăsta nu intră. Aşa… bun. Gata! La tipar!” Evident, autorii neincluşi în planul editorial s-au simţit lezaţi, dar asta chiar nu mai contează. Mai rămăsese problema titlului. „Cum îi zice, bre, la carte pe greceşte?” a întrebat omul. „Biblos” -i-au răspuns ăia. „Gata! Avem şi titlu!” .

Odată apărut creştinismul, s-au constatat următoarele aspecte: Iisus era evreu. Maică-sa la fel. Cu taică-su e mai complicat, dar era tot Dumnezeul evreilor. Mai erau 12 apostoli. Tot evrei. Pe cale logică, creştinismul, iubitor de Iisus, mama lu’ Iisus şi apostoli, a decis că anti-semitismul devine o necesitate, ca atare în spaţiul creştin evreii au beneficiat de clauza naţiunii cea mai fugărită.

Teoretic, monoteismul afirmă că există un singur zeu. Da, unul singur, dar câte unul pentru fiecare religie, ca să ajungă, totuşi, la toată lumea. Şi desigur, în numele acelui zeu iubitor de oameni (potop, sodome, gomore), în numele iubirii şi alte alea s-au inventat frumoase festivaluri muzicale numite cruciade, inchiziţie sau jihad. Sau ciomăgeala pe ţinutul făgăduit. Că aşa au zis vocile, recte boschetul incendiat.

Şi uite aşa, de câteva mii de ani o ardem monoteist. Nu mai avem zei, avem unul singur. Dar avem sfântul ocrotitor al negustorilor, sfânta ocrotitoare a nu ştiu cui şi aşa mai departe. La musulmani e pe bază de profet, ginerele profetului, socrul profetului şi aşa mai departe. Trebuie recunoscut, totuşi, că vocile auzite de omul ăla erau ceva mai pragmatice decât tufişu’. În vreme ce tufişul umbla cu enunţuri vagi şi consideraţii morale, mai degrabă teoretice, vocile mergeau direct la subiect: băi! pe lumea ailaltă, primiţi jde mii de gagici! ba şi pe lumea asta aveţi voie la patru neveste! Asta arată clar o mai bună adaptare la nevoile pieţei. Bagi jihad, primeşte fofoloancă.

Ritualurile sunt de asemenea diferite. Creştinii pupă icoane, moaşte, mâini, cruci. Pupă tot! La musulmani e fără pupat, doar se întorc cu faţa spre Mecca şi se aşează cu curul în sus. Evreii se duc la perete şi se bâţâie. Foarte secolul XXI.

Toate cele trei mari religii, fiecare cu propria carte sfântă, curgând cam din aceeaşi sursă, plus voci şi boschet, promit pacea, iubirea armonia şi tabere folk pentru practicanţi. Şi tot ceea ce livrează în mod constant e o permanentă păruială, în care practicanţii fiecăreia dintre religii se simt obligaţi la bumbăcirea practicanţilor celorlalte două. În timpul ăsta budiştii meditează. Că aşa i-a învăţat pe ei un băiat care de atâta meditat şi joacă de-a transcendenţa s-a îngrăşat ca un porc şi a murit de obezitate.

Hai, să fiţi sănătoşi.

 

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

9 Comments

  1. Istoria nu-i completa, lipsesc religiile laice moderne.Au venit unii cu barba si au spus ca religia e opiu pentru popor.E sintetizasera un drog mai tare, heroina pentru popor, frate.Ca sa-si vanda marfa au pornit un razboi al opiumului pentru care i-ar fi putut invidia insisi inventatorii acestui tip de razboi.Au interzis opiumul, au dat mortii pe dependentii de drogul usor si au inundat piata cu marfa lor de sinteza.Nu e sigur dar parca erau trei sefi de traficanti, care au devenit apostolii necontestati ai retelelor internationale de productie si distributie.Oricum se stie ca unul dintre ei era bolnav de hemoroizi iar altul a murit bolnav de sifilis.Asta, sifiliticul, a fost procesat prin cele mai inalte tehnologii (de sinteza) si a fost expus ca marfa neperisabila, dupa inspiratia moastelor, intr-un mausoleu.Fostii consumatori de opium faceau cozi uriase sa-i aduca inchinare chimistului de le daduse dependenta de noul drog de sinteza, celui mort si neputrezit.Spovedania a fost botezata din nou sub numele de autocritica.Liturghiile au fost rebotezate in Plenare, cu o durata de cateva ori mai mare decat durata unei liturghii opiumice.Ce vreti, noul drog de sinteza era unul mult mai tare.
    Noul drog de sinteza pentru popor a lasat in urma milioane de morti, mai multi decat toate celelalte morti datorate opiumului.
    In numele binelui, a raiului pe pamant, a bunatatii, a dreptatii sociale, a compasiunii, a protectiei celor slabi, a vaduvei si orfanului, a iubirii de oameni.
    Opiumul pentru popor a fost inlocuit de heroina pentru popor, care va fi fost inlocuita de cocaina pentru popor, dupa care crack, LSD..Lumea nu sta pe loc, nici tehnologiile de sinteza.Si va mai urma, droguri de sinteza noi, cu mult mai tari sunt gata sa intre pe piata.Ce a fost, va mai fi.In numele binelui, al iubirii, al dreptatii, a demnitatii, a orice e bine, frumos si adevarat, o dara de sange, de voma, de sudoare si fecale se intinde din trecutul imemorial, prin prezent spre viitorul Omului.
    Si-am incalecat pe-o sha..si va mai urma..Nimic nu e nou sub soare, plictiseala.

  2. Si a ma fost unu, care purta o mustacioara mica din cele denumite popular „musca” si caruia-i lipsea un coi (in mod uimitor promotorii noilor droguri aveau probleme in zona mijlocului, fie la aparatul reproducator fie la aparatul excretor).
    Asta cu mustacioara si fara un coi avea si el un drog pe care voia sa-l impuna pe piata..Amfetamine, frate.Consumarea noului drog promitea transformarea intr-un atlet perfect, demn de gloria oricarui sculptor elin.Adrenalina pura.Ala mic si fara un coi descoperise o noua formula sintetica ce promitea sa intrupeze uber-omul.Eliberarea de sub sclavia opiumului pentru popor si trecerea la consumul de amfetamine pentru popor.
    Noii dealeri ai noului drogului au infiintat si un ordin calugaresc care sintetiza (teza-antiteza-sinteza) tot ce era mai util de la toate ordinele calugaresti din toata lumea.Mai inflexibili ca o lama de Loyola, mai bataiosi ca calugarii shaolin, s-au numit simplu, SS.
    Religiile moderne de sinteza au avut (mai au) o trasatura.
    Spre deosebire de vechiul opium al religiei care era consumat duminica si la sarbatori si cu participare variabila, noile amfetamine, heroine, cocaine, LSD-uri, crack-uri au fost prescrise si trebuiau consumate zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa.Droguri grele, de masa si cu efect letal de masa.Pofta buna.
    Ce-a fost va mai fi.Plictiseala, toate-s vechi.

  3. Rabbi ai grija ca te pomenesti cu vreun edict de condamnare la moarte ca mahomedanisti astia nu au simtul umorului.Un cretin din Sudan la insultat pe IIsus crezand ca ataca crestinismul si s-a pomenit condamnat la 25 de ani de puscarie pentruca pentru ei IIsus este un profet oarecare.Destul sa-si muste mainile pentru prostie.Putina lume nu pricepe ca n-ai atacat religia ci doar prostia umana.

  4. Rabbi, numa ` ce voiam sa te fac atent ca-l uitasi pe grasul de sub copac, dar ai reglat-o repede, in ultimele doua propozitii. Ai scapat de sapuneala, ce sa zic 🙂 Te-ai aranjat de-o reincarnare intr-un eucalipt, care traieste niste milioarde de ani…

    Plictisene, excelente tezele-antitezele-sintezele tale. Jos rapalia!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...