Crossroad

Totul ar fi început, spune legenda, la o răscruce de drumuri. Un tânăr sărman, de culoare, a cărui singura avere era o chitară prăpădită, ar fi încheiat un straniu pact cu însuşi diavolul. La răscruce de drumuri. Asemeni lui Faust, şi-ar fi vândut sufletul diavolului, cerând în schimb zece ani de muzică fără pereche. Diavolul ar fi acceptat preţul cerut. Spune legenda că sarsailă i-ar fi luat chitara, i-a acordat-o, a cântat puţin la ea, apoi i-a înapoiat-o, împreună cu cei zece ani de har. La trecerea celor zece ani, în 1938, la vârsta de 27 de ani, Robert Johnson a murit. Locul unde este înmormântat nu e ştiut nici azi. A rămas muzica, pe care azi o numim blues. Şi legenda. Crossroads.

Probabil numele lui Robert Johnson vă este necunoscut. Eric Clapton îl socoteşte cel mai mare muzician de blues care a existat vreodată. B.B. King îl consideră inventatorul genului. Cert e că fără Johnson, poate, azi nu am fi vorbit nici despre Clapton, nici despre B.B. Cine ştie? Tânărul de culoare, venit de pe o plantaţie din Mississippi, şi-a dorit cu adevărat să facă o muzică fără pereche, fie că dăm sau nu crezare legendei. A început prin a atinge chitara într-un fel pe care nimeni nu-l mai încercase până atunci. Keith Richards, ascultând pentru prima dată muzica lui Johnson, la îndemnul unui prieten, ascultând chitara, a întrebat: cine e celălalt chitarist? Nu putea crede că acolo e un singur muzician! Legământul de la răscruce de drumuri nu va fi fost în zadar.

Înregistrările lui Johnson sunt extrem de puţine şi nu s-au bucurat de prea mare succes, în timpul vieţii sale. Abia în 1961, când un producător inspirat, a realizat un LP, King of the Delta Blues Singers, cu câteva dintre cele mai reuşite înregistrări ale sale, lumea avea să-l descopere pe Johnson. Nu îndeajuns, pentru că şi azi puţin sunt cei care au auzit de el, chiar dintre familiarii genului. Binecunoscută este, în schimb, legenda. Crossroads a devenit sinonim cu blues-ul. Crossroads este cel mai mare festival de gen, numele unul excelent album al lui Eric Clapton şi serveşte drept titlu pentru cântecele multor muzicieni. A devenit şi film.

Totul a început într-o noapte, cu un tânăr de culoare din Mississippi, la o răscruce de drumuri şi un straniu legământ. Crossroad.

 

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=Yd60nI4sa9A]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....