Paranormalii

În 2009, cu doar o săptămână înaintea alegerilor prezidenţiale, nu exista nicio îndoială că Mircea Geoană va câştiga acele alegeri. Eram cu toţii de acord că isteţimea lui nu-i ajungea ca să deschidă o sticlă de suc, că la orice ediţie a emisiunii „Copiii spun lucruri trăsnite” ar fi obţinut fără probleme dispensă de vârstă, că personajul avea nevoie de serioasă îndrumare pentru a fi lămurit că trebuie să bage în gură partea din periuţa de dinţi pe care se află pasta, iar pasta trebuie să se afle pe partea cu perişori. Totuşi cetăţenii erau în stare profundă de lehamite de Băsescu, versiunea 2.1, aşa că alegerile prezidenţiale erau ca şi câştigate, echivalentul intelectual al puiului de Crevedia avea să devină preşedintele României. Genialul a făcut pe dracu-n patru şi a reuşit, totuşi, să demonstreze tuturor că el poate realiza imposibilul. Adică să piardă nişte alegeri care nu puteau fi pierdute. Sigur, s-au mânărit voturi, s-a lucrat din butoane, s-a şurubărit la şmeno-mecanism, dar una peste alta alegerile s-au pierdut pentru că prostia ăstuia era mai supărătoare decât ticăloşia lui Băsescu.

După ce a reuşit astfel să se facă de tot rahatul, ce explicaţii găseşte Geoană şi ăi din jurul lui pentru toată panarama? A fost „atacat energetic”! Adică totul s-a întâmplat nu pentru că pe el îl bate la Sudoku şi cârligul de la cuier, ci pentru că Aliodor Manolea avea mov pe chiloţi! Altfel omul se voia preşedinte de ţară europeană în secolul XX. Au urmat câteva zile de văicăreli bio-energetice, de explicaţii despre flacără violet, spiriduşul Nelu, divina Geta şi atacul logaritmic al lui Perindezdrel Hermeneutul. Aliodor devenise un fel de Merlinache, vrăjitor cu carte de muncă la Cotroceni, care reuşea să acrească iaurtul cu puterea minţii, să îngălbenească pişatul doar concentrându-se la jet şi să-l facă pe Geoană să arate ca un tâmpit doar prin pase energetice.

Acum ceva vreme stau de vorbă cu un personaj oarecum important, cărăuş de dosare prin ale politichiei. Ca toţi ăştia, omul e omniscient, plin de sine şi lovit de damblaua grandilocvenţei.  Hobby-ul lui e să fie agramat, dar măcar are pogoane întregi de umor involuntar. În timp ce grăia, cu de sine încântare, despre orice îi trăznea lui prin neuronul stâng, îşi tot pipăia buzunarul de la sacou. N-am mai rezistat şi, la un moment dat, l-am întrebat ce are acolo. A scos cu încântare un pietroi şi mi-a explicat cu un aer de savant iniţiat în marile taine ale universului că bolovanul ăla îl proteja pe el „energetic”. M-am uitat la dihanie, m-am tot uitat… voiam să văd când începe să-mi povestească despre amorul lui pentru contesa Walewska, dar nimic. Îi dădea înainte cu piatra lui, adusă de nu ştiu unde şi proprietăţile ei energetice. Pe urma a luat-o complet pe pustii, boloborosind tot felul de bazaconii, într-un discurs delirant, despre demoni, flăcări, îngeri cu care joacă el table pe terasă şi tot felul de alte tâmpenii. Am cerut să văd mai bine pietroiul şi s-a înduplecat să mă lase să-l cerceteaz mai atent, după ceva insistenţă. Piatra ordinară, de pe marginea drumului, nu pişcături, nu furnicături, nu gărgăuni. Când i-am înapoiat piatra a prins-o sanitar, cu o batistă, să nu o atingă cu mâna, că „i-o contaminasem energetic”. Mi-a explicat cu aceeaşi candoare că urmează să spele piatra în „apa de la şapte izvoare” înainte de a o putea din nou folosi.

Mai zilele trecute dau peste alt distins politician. După salut şi frazele de complezenţă îmi marturiseşte şoptit că a fost atacat energetic, dar că acum plăteşte pe unu’ care îi „asigură scutul energetic”. Ba mai mult: are un talisman special, care îl protejează. Mi-a explicat că se simte în siguranţă să-mi verse toate balivernele astea pentru că talismanul lui a intrat  în legătură cu îngerul meu care l-a asigurat că sunt băiat bun.

Am acum rugămintea de a mi se explica pe îndelete, cu calm, ca unui copil, cum e cu avantajele votului uninominal.