Am fost rău crescut şi foarte prost educat. În anii formării mele mi s-a vârât în cap, în cele mai diverse moduri, ideea că succesul e rezultatul a mulţi ani de potrivire a muncii şi talentului, în proporţii pe care nimeni nu le ştia povesti. Succesul însuşi avea o definiţie cuminte, deloc spectaculoasă, era mai degrabă o foarte discretă evadare din mediocritate, lipsită de glorie, făra trâmbiţe, dar însoţită de un relativ confort.
Trecerea opintită prin viaţă avea să-mi demonstreze că toate lucrurile alea care îmi fuseseră băgate în cap nu erau altceva decât nişte enorme prostii, deloc folositoare. Pentru dreptate, ar trebui spus şi că nu m-am numărat niciodată printre acei neobosiţi vânători ai succesului (cuvântul însuşi a ajuns să-mi displacă), decişi să-l fugărească, să-l hăituiască, să-l încolţească în toate hăţişurile vieţii, până atunci când, în fine, coarnele sale uriaşe puteau orna un perete altfel cenuşiu şi neîngrijit. Am fost deprins să cred că talentul, bine însoţit de trudă, poate, cu timpul, naşte lucruri notabile. Că rostul nostru este acela de a ne iscodi talantul şi de a-i da neostenită lucrare, aşteptând cu sfială şi răbdare până când toate acestea vor dospi şi vom putea ieşi în faţa semenilor, fără fală, să arătăm că n-am irosit în zadar bucăţica noastră de viaţă. Nimic mai greşit!
Descopăr azi că talentul e absolut inutil, iar truda o prostie. Succesul (în definiţia sa actuală, mult mai precară, dar infinit mai zgomotoasă) presupune exclusiv ambiţie. Dar nu ambiţia aceea fertilă, care te împinge să faci lucrurile mai bine, să potriveşti cuvântul mai deştept, să storci şi ultima picătură de vlagă din tine pentru a împlini ceva care nu îţi e doar ţie folositor. Nu, e vorba de o ambiţie de alt soi, mai hămesită, mai rea şi mai iute din fire: ambiţia de a parveni, de „a o pune”, de „a o trosni”! Aici talentul şi munca nu interesează, ci dibăcia coatelor, lipsa scrupulelor şi moliciunea şirei spinării.
Mai ştiam că, indiferent ce vei fi realizat, oricare vor fi fost împlinirile tale, e rostul celorlalţi să observe şi să te răsplătească, atunci când e cazul, cu laude ori măcar cu o strângere de mână. Greşit! Azi lăudăroşenia neruşinată e o condiţie obligatorie. Orice neisprăvit care şi-a croit cu ascuţişul coatelor şi tăbăceala obrazului loc în rândurile mai din faţă ale lumii nu încetează, de dimineaţa până seara, să se fudulească în fără de sfârşit evocări ale grozăviei sale. Precum găina care se învârte cotocodăcind cu fudulie în jurul găinaţului pe care tocmai l-a lepădat. Cu cât mai mediocru dobitocul, cu atât mai fără de ruşine lăudăroşenia.
Mă izbesc pretutindeni de cretini de succes, de bibilici solemne, pline de un sine detestabil, mediocri fără leac care sufocă totul cu hămeseala lor fără saţ. N-o să îndrept eu osia lumii – îmi spun. Nimeni nu se aşteaptă ca pupila lui Dragnea să zugrăvească o nouă Capelă Sixtină- îmi mai zic. Nici nu e cazul. Nu zidim noi mărunţişuri din astea, precum Capela Sixtină. Nici măcar Voroneţ nu mai clădim. Ci Catedrala Neamului. O măgăoaie până la cer, să zgârie tălpile îngerilor cu fuduleala neruşinată a neamurilor proaste.
Locul ambiției a fost uzurpat de tupeu. Fără el, nu poți avea succesuri. Nu mai pun ghilimele, fiindcă (deja) nu mai e cazul.
Cretinii de succes, bibilicle solemne, pline de un sine detestabil,si toti acei mediocri fără leac, fac ce fac numai din frica…” Frica acumulează comori, face rău. Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă. Frica ne înfăşoară corpurile în haine. Dragostea ne permite să stăm goi. Frica înhaţă şi acaparează tot ce avem, dragostea dăruieşte tot ce avem. Frica îmbrăţişează averi, dragostea îmbrăţişează pe cel iubit. Frica ţine strâns, dragostea dă drumul. Frica înveninează, dragostea mângâie. Frica atacă, dragostea iartă.”
corect
Rabbi, cred ca da, ai fost prost crescut. Dovada proastei cresteri reiese clar din vorbele pe care le slobozesti. Auzi, auzi, „fraza cu bolta gotica”, epitete si fraze cu sart si cu sarm, discurs cu doxa si sâmbure… Cât de ratat sa fii sa bagi cu metafore pa net? Auzi, cica ” …să zgârie tălpile îngerilor cu fuduleala neruşinată a neamurilor proaste”.
PS : cica se ezista neste fraeri care le place, vere, vrajeala d-asta cu spartu-n figuri de vorbe si cuvinte de-alea lungile. Niste ratati, dar cica ezista ..
Ma intristeaza adevarul celor spuse de dvs…
Asta e! Io zisesem ceva de se leagă, da’ cine-s io? http://numarareainversa.wordpress.com/2011/11/04/un-mult-prea-fericit/
Da, mai stiu eu anumite persoane care-mi explicau pe vremuri ca un stilou de lux te transforma automat in scriitor de geniu, pe cand un creion amarat nu – studiile, lecturile, scoala, vax!, instrumentul conteaza. 😉
„talentul inutil,truda o prostie „.Nu cred asta si cred ca nici tu,din moment ce iti pasa.Poate ca e important sa nu ne lasam coplesiti,sa nu le permitem si sa nu le recunoastem impostorilor merite nemeritate.E simplu:fiecare cu lumea lui.Cantitatea nu conteaza.Doar calitatea celor putini:talentati,educati,cu sau fara succes.
Rebbe , antzelepthule, mancatsiash!
Ce descrii talutza este aproape ca un sidrom, daca cunosti si sindromul Yerusalim, unde anul sant cca 2000 de indivizi care se simt ,aproape ca si Mantuitorul !-Desigur distantza este divina, carevasazica, poti deschide un ONG cu de alde ca talutza, prost edukatzi la zilele de azi, tine-mi un loc, si Io sint asa , mai mult ma declar si un IDIOT , dar asta este, cu trecerea timpului, Oh tempore oh morres!
@ Dawson,
Cine-a zis asta? Un stilou de lux e folosit la semnat documente de stat! Te face, nu ştiu dacă te face, da’ oriş’cât îl au preşedinţii, probabil şi guvernatoru’! Nu mai ştii ce stilou măreţ avea Ceauşescu? Că acu’ nu mai vedem când semnează, aflăm cu mult după aia.
Unul dintre meseriasii care gandesc astfel chiar era convins ca va ajunge premier. De ajuns n-a ajuns si nici nu cred c-o va face vreodata, dar teoria ta se confirma. 😆
nu știam că există o legătură între succes, talent și muncă :D…
Pe de altă parte, catedrala neamului are rostul ei: Când va veni marele cutremur, spațiul e numai bun pentru depozitarea victimelor din casele și blocurile cu bulină roșie…
Nu sunteti singur ! Mai sunt oameni in tara aceasta, chiar daca uneori avem impresia ca mamiferele bipede sunt majoritare. Un exemplu :
http://andreanum.wordpress.com/2013/04/10/de-moravuri-medicale/
Tot ce conteaza, cu adevarat, este cum si in ce fel iti traiesti viata. In fata propriei tale constiinte, inainte de a inchide ochii pentru ultima data, nu facem bilantul „succesurilor” si inventarul averii.